protectia copilului

în timp ce foarte multă lume înjură Guvernul și ia în considerare emigrarea, Exarhu scrie despre un business extrem de profitabil și lipsit de bun simț și o parte din ONG-uri învață de la FDSC cum să dezvolte proiecte pe abilități de viață independentă… prilej pentru mine să filozofez despre sistemul în care ne facem că funcționăm. de ex: am cunoscut weekendul acesta o mulțime de persoane care dezvoltă programe pentru tinerii care au 18 ani și ies din centrele de plasament. tineri care în ultimii 18 ani au trăit ca la hotel, cu servicii plătite din bani publici, servicii de o calitate cel puțin pusă sub semnul întrebării, cu eticheta de copil trăit în orfelinat și fără a le fi dezvoltate prea tare (sau deloc) nici capacitățile intelectuale (majoritatea îngroșând rândurile SAM-urilor, că deh, mai mult nu pot) și nici cele de a trăi independent. înmulțiți numărul de beneficiari cu numărul de luni și un cost mediu și o să ajungeți la sume destul de interesante. la acestea adăugați sumele investite de donatori privați și fonduri externe pentru a modifica sistemul și a-l aduce mai aproape de standardele UE. și acum adăugați sumele necesare instruirii tinerilor ajunși la 18 ani și puși în situația de a trăi ca orice altă persoană… e o sumă frumușică nu-i așa? pe lângă costurile pe care le va suporta societatea per ansamblu, derivate din (dez)integrarea socială a acestora. bani care se puteau economisi extrem de ușor dacă sistemul (reformat) ar fi funcționat. sau dacă foștii copii ar fi fost dați spre adopție în loc să fie ținuți cu obstinență în puful “hotelurilor” de proastă calitate. sunt resurse irosite și care au efect pe termen lung. e doar un exemplu de cât de tâmpite sunt lucrurile în România. care mă face să agreez spusele lui Exarhu și să vreau și eu să emigrez…