Rețelele sociale, ce au fost și ce au ajuns

Rețelele sociale au cam 3 funcțiuni.

Prima este de comunicare și socializare. Inițial echivalentul unei cărți de telefon, doar că în loc de numere de telefon găseai id-uri bazate pe emailuri, au căpătat ulterior poze, descrieri și capacitatea de a discuta în public și de a vedea ce fac cei cu care ești prieten. Practic discuțiile din colțul magazinului s-au mutat pe net și ne-am transformat toți în baba de la 1, care te urmărește după perdea.

Din presiunea uriașă de a deveni prieteni cu toți necunoscuții (nu, nu suntem prieteni, chiar dacă ne urmărim pe fb), am ajuns să ne urâm reciproc, să descoperim că suntem mai proști decât părem în realitate și să ne certăm regulat cu roboței și conturi false.

Cea de-a doua este de informare. Dacă inițial aflai câte o noutate sau o bârfă de la prietenii tăi de pe net, apariția firmelor, instituțiilor și a presei a schimbat regulile jocului. Astfel că acum poți afla de pe contul oficial al primăriei când se spală străzile sau din ziarul local unde sunt cireșele cele mai ieftine. În teorie. În practică zgomotul tot mai mare a împins aceste entități la un marketing super agresiv și la publicarea de rahaturi bombastice, în numele viralizării și al indicatorilor. Customer service-ul a devenit invers proporțional cu prezența companiilor pe rețele sociale. Și legătura aparent directă între client și firmă a ajuns să fie o fata Morgana.

A treia funcțiune este cea de divertisment. Inițial am avut joculețe, mai nou intri pe rețele sociale să îți iei doza zilnică de “uite ce prost este/ a ajuns x” și de dezinformare.

Cum s-a ajuns de la “rețelele sociale unesc lumea” la situația actuală este un proces destul de simplu, care are la bază combinația nefericită dintre maximizarea profitului și nesimțirea umană.

No bine, lasă că generăm conținut și totul va fi frumos și la vară cald. Conținut înseamnă de fapt informație sau divertisment și se marjează intens pe a doua, dar, mai devreme sau mai târziu, se va ajunge în același punct, ce este prea mult, fie strică, fie se pierde prin atâta zgomot.

Și acum partea bună: dacă faci curățenie prin anturaj și păstrezi contactul cu persoane cu care interacționezi și în context real, atunci totul rămâne ca și până acum. În speranța că nu o vor lua razna prietenii sau tu. :)) Și da, e plin de reclame, dar algoritmii sunt super proști. Și pentru polemizarea continuă există report și block și conturi private.

Eu o să-mi fac probleme în momentul în care deschid netul și îmi livrează fix ce vreau eu.

Ce s-a mai gândit facebook?

Să șteargă conținutul fake? Să șteargă conturile false? Să angajeze personal local care să răspundă reclamațiilor? Nici gând. Deștepții de la fb s-au gândit să creeze un profil nou paginilor. Adică eu, proprietar de pagină, am acum un profil personal și un profil de pagină; pe acesta din urmă mi se sugerează diferite alte profile pe care să le urmăresc. Da, serios, asta e ideea măreață pentru trafic pe platforma care dacă nu te place, te trimite la plimbare, de nu îți mai vede nimeni postările.

Nu știu de ce, dar dacă vor continua așa, le prevăd un viitor cam sumbru…

#bereal

Este cu spoilere, sorry. 🙂

No bine începe sezonul actual din The Bold Type. Și angajatei revistei care se ocupa de social media i se pune în vedere că trebuie să posteze mai mult pe instagramul personal, că vezi doamne, nu e suficient ce postează în viața personală și influențează reach-ul contului profesional… Alo millenials, voi să nu faceți la fel!!!! Viața profesională și viața privată sunt 2 chestii separate, chiar și pe instagram. 🙂 Și nu trebuie să studiezi GDPR-ul ca să știi asta, îți trebuie doar bun simț…

După care aceeași tipă care, of course, posta fake-uri de cât de fericită este blablabla, descoperă subit că e mai bine să fii real, deci se filmează pe instagram cu toate coșurile pe față, mega-depresivă, că #bereal… Lecția numărul 2 millenials este că nu vrea nimeni să vă vadă coșurile de pe față sau posterior și că depresia se rezolvă la psiholog, nu pe instagram. 🙂

Sumarizând, dacă vrei să #bereal, fă-o fără #instashit.

fb

Cu ceva ani în urmă au apărut niște articole în care un x-lescu încercase să-și șteargă postările de pe fb, dar se trezise că ele reapăreau din nou și de aici o întreagă teorie despre arhive, servere, date, tupeu corporatist etc. În primă fază am încercat să văd dacă există vreun program online care să îți șteargă datele automat, dar nu am găsit decât pentru twitter (îl folosesc deja de aproape 4 ani). Așa că am început să șterg activitatea manual și am început să mă enervez gradual când am realizat că fb face tot ce poate pentru a îmi îngreuna procesul – butoane sau mesaje în plus, viteză de reacție diferită după o perioadă de timp, etc. Lucru absolut bizar dacă stai să te gândești că social media nu este cu nimic diferită de un serviciu de email și atunci de ce nu aș putea să dispun de informația mea? Mai puțin bizar atunci când au început să apară tot mai multe semnale despre big data și despre cum fb și alții din industrie se folosesc fără scrupule de tot ceea ce generăm în fiecare zi. Paranoia asta s-a dovedit mai mult decât inspirată când au început să apară persoanele blocate pe fb din motive de troli pesediști – foarte mulți s-au plâns că au fost raportați în baza unor postări vechi de câțiva ani… E drăguț să vezi ce scriai sau sharuiai cu ani în urmă – echivalentul unui jurnal online (în ce mă privește nu s-a schimbat mare lucru de-a lungul anilor, nici măcar înjurăturile 🙂 ) – dar în condițiile societății actuale cred că este o decizie proastă să ții public informații despre tine. Da, în teorie doar tu și prietenii tăi aveți acces la date – asta dacă ai învățat să umbli la setările de securitate – dar în practică se mai adaugă o listă lungă de entități care se folosesc de date.

Zilele trecute am citit un articol care spune că fiecare rețea socială are o filozofie nescrisă și că cea a fb este creșterea, drept urmare rețeaua va face orice pentru a crește, uitați mesajele lui Zuck despre cum va prima conținutul prietenilor blabla.

Până una alta, două lucruri sunt constante – fakenews & shit și algoritmul care îmi arată orice, mai puțin ce mă interesează (băi, la cât de retardați sunt algoritmii pe multe rețele sociale, cred că mai avem o șansă cu AI).

În altă ordine de idei mă întreb dacă mai suntem capabili să ne reîntoarcem la vremurile fără rețele sociale…

Provocările vieţii actuale

Viaţa contemporană se împarte în: înaintea erei internetului şi în era internetului.

Oamenii făceau tâmpenii şi înainte de inventarea internetului. Doar că pe vremea aia nu stătea nimeni cu telefonul să te fotografieze sau să te filmeze şi să te pună pe net. Ştiai tu şi grupul tău de prieteni şi în cel mai rău caz episodul rămânea o amintire de care să-ţi aduci aminte la bătrâneţe. Şi chiar dacă cineva era pe fază şi imortaliza momentul, poza se regăsea într-un album privat, văzut în general de aceeaşi gaşcă de prieteni şi eventual cunoscuţi şi mai rar de către străini. Că probabilitatea de a vinde pozele şi a ajunge pe paginile unei reviste sau pe sticlă a tins întotdeauna către zero pentru majoritatea covârşitoare.

Diferenţa este că în prezent orice ai face sau zice, în orice moment al vieţii tale, poate ajunge subiectul unor postări sau poze sau al unor filme, care, odată urcate pe marele www, nu mai pot fi controlate. Informaţia se viralizează, dar problema nu e doar asta – există o tonă de indivizi care o descarcă şi o re-postează, drept urmare dacă nu eşti super hacker sau prieten intim cu Mark şi şefii lui Google, nu prea ai cum să mai kilăreşti informaţia online. În plus mai trebuie să faci faţă la două presiuni la fel de puternice precum presiunea de grup – de a distribui tu singur informaţia, că altfel eşti mort în algoritm, îşi pierzi relevanţa şi cum să exişti dacă nu eşti relevant pe reţele sociale; şi a doua, presiunea subconştientă de a genera cât mai mult, cantitate nu calitate, pentru că netul este nelimitat şi poate duce, motiv pentru care nimeni nu-şi sterge arhiva – chiar şi dacă ai vrea să ştergi, o să descoperi că e puţin mai greu decât să o generezi. Doar că oricine poate căuta arhiva de pe net şi ups, şcoala, angajatorul sau viitoarea nevastă s-ar putea să aibă un atac de inimă când o să descopere tâmpeniile pe care le-ai făcut în tinereţe. Şi dacă ţi se pare irelevant mai gândeşte-te că ai putea pierde o viză pentru ceva ce ai postat în online sau pentru ceva ce a fost postat despre tine în online – cum ţi se pare acum? Sunt puţine persoane care ştiu să îşi seteze setările de securitate pe reţele sociale şi încă şi mai puţine care le actualizează regulat. O altă problemă este că în cazul viralizării tâmpeniilor tale pe net, vei avea surpriza unor comentarii pe care este greu de crezut că le-ai putea auzi faţă în faţă. Una e să îţi zică prietenii că băi, alcoolistule, ce-ai făcut aseară şi alta e să citeşti câteva zile cum te fac troacă de porci zeci de necunoscuţi pe net, başca să mai ajungi la ştiri.

Dar lucrul asta l-au ştiut până şi înaintaşii – romanii, nu dacii – că de la ei vine expresia: verba volant, scripta manent. 🙂

Care sunt soluţiile? În primul rând responsabilitate în ce postezi şi ce distribui, chiar şi în grupuri de prieteni – în special în rândul adolescenţilor, relaţiile sunt destul de fluente. O altă idee ar fi întâlniri sau party-uri fără folosit camera foto sau video – până la urmă toţi o putem lua razna la un moment dat şi nu ar trebui să ne fie ruşine forever pentru aşa ceva. Apoi de a găsi alte modalităţi de a-ţi consuma hormonii şi adrenalina.

Şi dacă aveţi copii, discutaţi cu ei despre presiunea de grup şi cum să facă faţă acesteia – fie că e vorba de alcool, droguri, sex, balena roz sau alte năzbâtii şi încercaţi să demitizaţi informaţiile.

 

 

ză fb

Ştiu că pare greu de crezut, dar reţelele sociale aka facebook nu sunt doctori, poliţişti, psihologi, contabili, profesori, mecanici, tâmplari, moaşe, amanţi, părinţi, avocaţi şamd. Nu au cum să te facă bine când eşti stricat, nu ţin loc de dietă, nu îţi îngrijesc copiii şi nici bătrânii. Reţelele sociale sunt la fel de utile precum gaşca din faţa blocului – de mucoşi sau babe, după preferinţe. Mai schimbi o vorbă, mai afli o informaţie sau bârfă, mai dezbaţi o politică sau rezultatul meciului de ieri seară. Pentru orice altceva, apelează la specialişti 🙂 Cei adevăraţi, nu cei de pe fb 😉

 

 

Modalități de a crește relevanța mediului social în care respirați :)

Repetiția e mama învățării 🙂 

Rețelele sociale sunt pentru oameni pe care îi cunoașteți personal (dacă nu mă credeți, căutați-i vorbele lui Marc de pe vremea când nu era așa celebru și nu avea nevoie de bani de pampers). Oricât v-ar tenta, nu mai adăugați pe facebook/ mess șamd persoane necunoscute, sunt probabil viruși, boți (programe automate) sau doar nebuni de net 🙂

Folosiți cu încredere delete (șterge), unfollow (anulați urmărirea – gosh, sună ca pixu’ :))) ) și block (blochează) de fiecare dată când o persoană din anturaj o ia razna.

Faceți curat în lista celor pe care îi urmăriți; adăugați persoane din medii diverse, nu doar vedete tv.

Citiți măcar o dată pe săptămână știri economice; precum matematica dezvoltă procese de analiză, comparație, sinteză sau abstractizare; adăugați și un calup de știri internaționale, ocazie cu care puteți exersa (sau chiar învăța) o limbă străină 🙂

Blocați știrile false, site-urile dubioase, biserica și trimiteți la plimbare persoanele care distribuie porcării de acest fel.

Implicați-vă în ONG-uri, faceți voluntariat și o să vedeți cum perspectiva se schimbă cu măcar câteva grade 🙂

 

 

Facebook trending nu este chiar organic și campania electorală este jenantă

Dacă v-ați chinuit neuronul ca mine ani la rând încercând să promovați tot felul de chestii colorate pe rețele sociale cu un buget zero, probabil că ați citit cu interes știrea despre editorii facebook (dacă nu, relax, n-ați ratat nimic, carry on 🙂 ) Prin preistoria internetului, lucrurile erau cât de cât frumoase, creșterea organică și direct proporțională cu numărul de prieteni și interesul lor pentru un subiect ca altul și creativitatea zburda pe, prin și între cabluri. Doar că nimic nu este gratis pe lumea asta, nici chiar netul și rețelele sociale, drept urmare facebook și prietenii săi au început să se joace cu tot felul de instrumente, monetizând fiecare secundă petrecută de utilizatori. Între timp Mark are un kinder nou, deci nevoie de bani de pampers, investitorii probabil trebuie să-și schimbe cauciucurile noi la yaht și/sau să-și mai cumpere vreo insulă nouă pentru parașutele de amante neveste, drept urmare organicul nu mai este organic (între noi fie vorba, nu e nici chiar bio, dar asta este o mâncare pentru un alt pește. pardon, articol). Cam de pe vremea când paginile au început să conteze mai puțin decât conturile și like-urile indienilor să se vândă la pachet cu 2 dolărei, putem presupune că băieții creativi de peste Ocean au început să exerseze mâna invizibilă a rețelei sociale. Doar că ne-am prins toți oficial numai în momentul în care s-a dat la tribună că știrile despre republicani sunt ușor manipulate în Trending Topics. Și surprize-surprize, nu doar facebook face asta, ci cam toți – twitter, snapchat șamd. Cum ne afectează această informație? În primul rând când veți avea timeline-ul invadat cu chestii comerciale apărute din senin sau cu informații prea puțin relevante pentru voi personal, să nu vă mai mirați și nici să nu vă dați cu capul de laptop, că nu prea aveți ce face – niște dobi care scriu algoritmul plus niște editori decid pentru valorile dumneavoastră. organic. Din punct de vedere al omului care trebuie să genereze conținut de campanie în tot acest zgomot infernal fără a marca sume substanțiale, cred că unica soluție este de a rămâne de bun simț și nițel creativ.

Și dacă tot am deschis subiectul campaniei, două-trei rânduri despre campania electorală pentru locale. Multă lume – inclusiv eu – este dezamăgită de calitatea candidaților și de faptul că persoanele cu oareșce competențe profesionale nu sunt interesate de a-și asuma responsabilități de reprezentativitate. Pe de altă parte s-ar putea ca anul acesta să vedem un minim al procentelor de participare la vot. Eu cred că noi românii nu prea le avem cu civismul, pentru că nu suntem învățați cu așa ceva – la școală dacă deschizi gura, ți-o iei peste bot, în familie, cam la fel, iar societatea nu și-a construit mecanisme suficiente pentru a sprijini dobândirea de competențe în acest domeniu și toate acestea adunate dau ca rezultat faptele de mai sus. Din fericire există un fel de mișcare de rezistență construită în general pe nervii oamenilor sătui de tot felul de probleme (am văzut rezultate chiar și în Brașov, chiar dacă nu pe subiecte majore, ca de ex. Tetkron) și pe ici-colo, câte o persoană instruită, care știe cu ce se mănâncă subiectul. Pe de altă parte potențialul este uriaș: imaginați-vă ce ar însemna ca toți kinderii de la o anumită vârstă să fie implicați în tot felul de dezbateri, acțiuni, voluntariat, activități pentru a-i familiariza cu tot acest proces de luare a deciziilor de la o vârstă cât mai fragedă; sau de a iniția consultări cetățenești pe bune, nu doar de ochii lumii 🙂 Dar pentru asta este nevoie de o schimbare de paradigmă (no bine, Popa, iar ne iei cu termeni din ăștia? da, iar 🙂 ): de a înțelege că cetățeanul este stăpânul nostru și de a defini binele public. Revenind la campanie, cred că toate rahaturile cu “a lui e mai mică decât a mea” sunt inutile atâta vreme cât tu nu ești capabil să arăți ce știi să faci cu aia mare a ta. Iar evaluarea de probleme nu se face în campanie electorală (și nici nu înseamnă rezolvare de probleme). Cred că până nu vom reuși să comunicăm corect gramatical (da, spațiul se pune după virgulă, nu înainte; da, pe facebook se comentează cu diacritice; da, hatereala pe net e absolut penibilă) și de bun simț, vom rămâne tot la nivelul analfabet al sistemului administrativ actual. Și tinerii cu creier, care pot genera creștere economică și valoare adăugată vor pleca încotro văd cu ochii. Și toate lozincile cu “orașul de poveste, verde, cel mai turistic, motorul regiunii, plm” nu vor folosi nici măcar pentru șters la cur.

via pinterest

via pinterest

Unde-i liberul arbitru și ce ați făcut cu el? :)

LIBER-ARBÍTRU m. Libertate absolută de a acționa și de a lua hotărâri conform propriei voințe. (Nodex 2002)

Facebook. Mai întâi îți apăreau pe timeline noutățile tuturor celor pe care îi urmăreai. Multe nerelevante, după cum a decis o minte luminată din spatele unui terminal. Acum mai vezi doar ce decide algoritmul. În cazul meu, jocuri pe care le șterg, filmulețe la care nu mă uit și oameni pe care nu îi cunosc.

Pinterest. Poze, multe, colorate, grupate pe interese și care uneori duc către site-uri resursă. La început vedeai ce postau prietenii tăi. Aplicația s-a dezvoltat, deci în prezent vezi mai degrabă sugestii. Aceleași rulate la nesfârșit și total irelevante.

Youtube. Sau muzica preferințelor tale. După cum ți-a fost scris să dai click. Amin.

Că de google nu are rost să mai discutăm.

Unde greșesc toate aceste aplicații? După euforia începutului, toate ajung în etapa în care ele știu mai bine pentru tine. Așa cum părinții știau când erai kider. Așa cum profesorii știau când erai la școală. Așa cum soții sau, și mai tragic, amanții știu cum trebuie să faci, să gândești, să te îmbraci, să te comporți, să exiști.

08a40a81efc22b2adbeaf68be57c0526

 

Tehnologie, rețele sociale și kinderi

Vârsta oficială pentru a-ți face cont pe facebook este 13 ani (14, în Spania și Coreea de Sud). Aproximativ vârsta la care ăștia micii devin adolescenți și încep să aibă alte preocupări decât desenele animate…. în teorie 🙂 La fel teoria zice că dacă vezi un cont sub 13 ani, îl raportezi frumos la facebook și ei îl șterg imediat. Păi cine ar avea inimă să facă așa ceva? No bine, în practică kinderii au învățat să-și facă cont punând o vârstă mai mare, căci toată lumea este pe rețele sociale… și piticul dacă nu are telefon deștept la școală, este discriminat…. și mami, și tati fac orice pentru odorul lor. Din combinația asta, partea bună este că cei mici vor avea competențe tehnologice de la vârstă cât se poate de fragedă. Partea proastă este că majoritatea nu au formate mecanismele necesare pentru a face față pericolelor din online sau pentru a nu deveni dependenți. Adolescenții pot folosi legal rețelele sociale, dar nici ei nu sunt feriți de pericole și nu au abilități formate în domeniu dintr-un motiv destul de simplu: pentru că în familie, școală și societate nu se discută cât este necesar pe tema asta. Și fără educație, nu putem avea rezultate.

Câteva exemple:

– bullying – studiile zic că aproape jumătate din copiii români au fost hărțuiți, în lumea reală sau online, punând România pe primul loc în Europa. Se poartă la greu mesajele răutăcioase, înjurăturile, obscenitățile.  Informații pe tema asta pe helpline.sigur.info.

– sexualizare – puștoaice care postează poze mai mult sau mai puțin dezbrăcate, în posturi incitante sexual… de aici până la “arată-mi-o pe a ta, ca să ți-o arăt pe a ta” pe sms sau chat nu mai e decât un pas…

– protecția datelor personale – am văzut distribuite diplome, carnete auto… doar câteva de care îmi aduc aminte rapid. Majoritatea cu toate datele la liber pentru toți prietenii, prietenii prietenilor și tot internetul.

Apropo de asta am văzut un film recent în care o mamă super protectivă își hărțuia la propriu adolescenta încercând să o ferească de pericole pe net 🙂 Nu este o soluție. Mai degrabă încercăm să îi învățăm pe cei mici (și mai mari) cum să își construiască propriile mecanisme pentru a se proteja singuri. Plecând de la a le da acces la tehnologie conform vârstei; de la a-i ajuta să-și creeze rețele sociale cu persoane cunoscute; de la a le a-i învăța să ia decizii asumate și să-și exercite gândirea critică (acel “de ce?” enervant poate fi uneori extrem de folositor…).

Și apropo de folosirea tehnologiei – un exemplu de folosit stop-motion cu cei mici.