Dezastru în bucătărie, ep. 56 – șaorma cu porc și gutui

Ce zici tu acolo, Claudia, șaorma cu ceeeeeeeeeeee? Porc, rucola și gutui, ca să fiu specifică. 😛

No bine, să vă explic procesul care a stat la baza acestei rețete dezastruos de bune. 🙂 Am citit și recitit Bourdain și printre picături de anafuri și alte nebunii, am gătit una, două, trei chestii, în funcție de ce era prin frigider. Of course că mi-am făcut și o listuță cu ce aș fi vrut să gătesc, dar, precum știm deja, listele mele sunt doar orientative. În cel mai fericit caz. :))))

Drept urmare, într-o zi cu prea mult soare afară (serios, eu vreau câte puțin, în fiecare zi, nu o zi soare și o săptămână frig și ploaie :D), am descoperit că 1, trebuie să fac ceva super rapid de mâncare, 2, nu am chef de mâncarea de ieri, deși aș putea recicla carnea de porc din friptură și 3, ooooo, daa, am niște lipii care trebuie mâncate, că nu vreau să le congelez.

Așa că am găsit 2 ingrediente, lipia de șaorma/wrap și o bucată de carne de porc gata fiartă și feliată, mai lipsea să le combin cu ceva. Niște rucola, că era musai să o termin și un sos. Bineînțeles că aș fi putut să folosesc clasicele maio, ketchup și sos de iaurt, dar creierul meu s-a activat la vederea borcanului de gem homemade de gutui. Yummmy. Am mai aruncat în scârbă și un castravete murat (din cel de la lidl/kaufland care-i mai mult dulce decât acru), am înfășurat bine ingredientele și le-am savurat cu un episod din Billions.

Singurul dezastru major este că în curând voi rămâne fără gemul de gutui… 😛

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie 🙂