Ca să putem interpreta corect eficiența viitorului sistem național de alerte care acum se află în teste, ar trebui să știm mai întâi de toate ce o fi în capul celor care au creat sistemul (sau copiat și implementat de prin alte țări în care deja funcționează). Eu nu am așteptări prea mari în condițiile în care lună de lună ne kilăresc neuronii cu alarmele vieții, pe care nici dracu nu le bagă în seamă. Dar dacă poporul a cerut și bugetul a marcat, ar fi bine să discutăm măcar despre cum putem avea un sistem funcțional.
Ce înseamnă Ro-Alert? Înseamnă mesaje de tipul Cell Broadcast, pe unde radio, trimise în situații extreme, pe telefonul mobil. Există o listă de telefoane mobile care sunt compatibile, altele care nu-s și unele care trebuie setate manual.
De exemplu la prietenii mei Orange, toate telefoanele lor Orange și Alcatel nu sunt compatibile… Frate-miu, care are un telefon luat din emag, nu a primit alertele – probabil ar trebui să le seteze automat – deși are un telefon super smart… (în timpul ăsta eu am primit vreo 3 alerte, pe care nici nu le mai citesc…)
Ce nu știm în momentul de față este cât la sută din telefoanele de pe piață pot primi alertele. Potrivit ANCOM, la finalul lui 2017 în România erau 22,4 milioane de utilizatori activi (cartele prepaid și abonamente) și 3,37 milioane abonați telefonie fixă. Știm că alertele nu intră în zonele fără acoperire de telefonie mobilă – nu știm cât la sută din teritoriu; dar ce facem cu restul de telefoane care nu-s compatibile și mai ales cu cei care nu știu să își seteze telefoanele??? Preocuparea mea este pentru rural și pentru zonele defavorizate, pentru că acolo impactul oricărui dezastru este maxim…
Și acum ajungem la setări. Pot să reduc alertele la tăcere cu excepția alertei prezidențiale (v-am zis că Trump testează FEMA taman acum în prag de alegeri mid-term? :D). Pot să scot mesajul vorbit (rezolvat). Deși, dacă scot canalele, probabil va fi liniște. Și atunci, care mai este relevanța sistemului???
Eu nu-s foarte tehnică, dar ce înțeleg dintr-un sistem de genul ăsta este că mesajul trebuie să se propage la oricine dintr-o anumită zonă afectată, indiferent că vrea sau nu să primescă alerte, că știe sau nu să-și configureze telefonul, prin toate căile posibile.
Până una alta, testările continuă și săptămâna asta. Și poate la final vom avea și niște statistici de la DSU????? Vorba aia, speranța moare ultima 🙂