Ce fel de ministru aș putea fi?

În epoca dragnea/pesede ca să fiu ministru, ar trebui să fiu ușor loază, analfabetă și cam proastă 🙂 Dacă mai petrec mult timp citind ce sharuiește lumea pe rețele sociale, tind să cred că e realizabil :)))

Așadar plecând de la faptul că ministrul apărării nu a făcut armata, ce fel de minister aș putea eu conduce? Hm hmm hmmm….

No bine, tineret, educație, finanțe, muncă, fonduri europene, cultură, turism, comunicații și afaceri externe tăiem din prima, că în vremurile actuale s-ar putea să fiu supracalificată, așa toantă și blondă sub acoperire cum sunt. Cred că la sănătate m-aș pricepe de nivel cumsecade și nu mă recomandă fostul job ci faptul că am petrecut juma de lună prin saloane de spital 😀 Plus mă uit la Anatomia lui Grey, deci sunt expert în boli, amor prin lifturi și costuri asociate…. La transporturi sunt as, vă jur – păi n-am scris eu articol despre autostrăzi? Plus când eram mică mă jucam cu mașinuțele lui frate-miu 😉 Și am dormit prin gări și aeroporturi, deci sunt perfectă pentru post. Ah, și cred că m-aș putea ocupa și de agricultură, că am reușit să kilăresc busuiocul din ghiveci, plus am văzut cum cresc roșiile, plus – partea asta e vitală – am experimentat cu plantele mele de acasă până au învățat să reziste în situații de dezastre. aka fără apă și alți nutrienți. Partea asta se pune și pentru cercetare, și pentru ape și păduri plus mediu drept urmare împușcăm două patru posturi. (Dacă vine cu patru salarii din ălea minime de ministru, accept și mă sacrific, ce pușca mea.) A mai rămas ceva? Justiție, mai știu câte ceva de la Murzea… tot supracalificată? Am înțeles… Și la interne? Am un polițist comunitar pe scară, e suficient, ce credeți? 🙂

(articol scris la mișto)

Advertisements

Moronia sau cum castelele .ro vând bine pe Hallmark

În unul din ultimele filme Hallmark, acțiunea se petrece într-un regat imaginar (Moronia sau ceva de genul :P) filmat în realitate în locații alese de Castel Film, printre care Castelul Corvinilor și Castelul Cantacuzino. Făcând abstracție de calitatea demersului artistic și de impactul industriei de profil asupra pib-ului ro, mi se pare interesant că pe la noi se filmează multe filme cu castele, regi și prințese (neamuri îndepărtate cu mine, of course :)) ). Dacă o să spuneți că e o bună ocazie de promovare a țării, aș ridica sceptic din sprânceana regală, căci nu știu câtă lume verifică pe imdb detaliile filmelor legate de locații. Eu aștept vremurile când o să ieșim din bula regatelor imaginare și o să vedem orașe românești promovate ca background real al acțiunii, precum Paris, Bruge șamd. Cu puțin noroc nu o să fie un film cu comuniști, pesediști sau Borat.

Ah, da, mai urmează unul zilele următoare, cu Peleșul…

Pentru cine nu știe ce-i cu Hallmark Channel, este una din rețelele americane care targetează familiile, în special conservatorii și zona rurală (aka familia tradițională), la origine fiind un post de-al lui Jesus, dar care a trebuit să se transforme pentru a rămâne pe piață. Motiv pentru care în proporție covârșitoare actorii sunt albi, relațiile sunt heterosexuale și unica problemă este nunta 🙂

Ar putea fi normal…

Mă gândeam ieri ce înseamnă educaţia şi de ce avem nevoie de ea pentru a creşte gradul de civilizaţie.

[Voi ăştia din Braşov sunteţi şmecheri, probabil de la aerul rarefiat de munte…]

Plaja este plină de gunoaie. La propriu. Zilnic vreo 2 tractoare şi un camion, plus o mână de oameni culeg ce pot şi văd la lumina lunii, dar este degeaba. De la primele ore ale dimineţii plaja se umple de plasticuri, sticle, hârtii şi alte deşeuri. Containere nu sunt. Şi oamenilor li se pare foarte greu să care la un tomberon gunoiul propriu şi personal. Dar nu li se pare greu să facă plajă între gunoaie. E o chestie absolut normală. Românească. Ar putea fi brand de ţară. Vino să te bronzezi între gunoaie. Mai romantic de atât nu cred că se poate… Nimeni nu selectează gunoiul. Iar reciclarea se face ceva de genul: trece maşina de gunoi şi în acelaşi timp o mămăiţă care vede vreo 2 cutii de plastic, pe care le cere şi le ia cu ea (că vor fi bune la pus nişte ceapă pentru iarnă…); reciclare bifată. Eu mă gândesc la casa mea unde gunoiul se strânge pe categorii, în pofida Comprest. Că aşa este normal în anul 2017.

La fel de normal mi s-ar părea ca oamenii să-şi pună în farfurie doar mâncarea pe care o consumă. Sau ca angajaţii să nu arunce chestii, doar pentru că se poate. Sau ca oamenii să priceapă cum e cu legislaţia şi drepturile pe care le au. Sau ca toată lumea să ştie cum e cu discriminarea, diversitatea, hărţuirea şamd. Că toţi avem iphone şi samsung ultimul model, mai rămâne să învăţăm să-l şi folosim pentru altceva decât pentru jocuri.

Şi poate atunci o să discutăm despre hegel şi freud în loc de horoscop.

Liane Moriarty şi violenţa domestică + nişte web PR

Pentru cine nu ştie sunt un mare fan al australiencei Liane Moriarty (pe HBO rulează o mini-serie inspirată din penultima ei carte Big Little Lies). Liane a scris 7 cărţi destinate adulţilor şi 3 cărţi de copii; am citit 3 cărţi, care-s toate super faine, au acţiune, au intrigă, au dialoguri, personaje savuroase şi umor; şi mai au câteva teme care apar în toate romanele, printre care şi violenţa domestică. Măi să fie, aşa mare-i problema în Australia, ia să căutăm noi nişte informaţii pe sfântul google 🙂

În mod deloc surprinzător dintr-o singură căutare am ajuns aici, de unde am aflat că 1 din 3 femei din Australia a experimentat violenţă fizică de la 15 ani, 1 femeie pe săptămână e kilărită de un partener şi 8 din 10 femei tinere au fost hărţuite pe stradă în ultimul an (2015). Nu ştiu dacă o fi de la prea multă căldură (să ne dea şi nouă!!!), dar situaţia sună suficient de serios pentru a fi reluată în mai multe romane care pot crea awareness şi o dezbatere proactivă pe subiect. Şi dacă asta nu e suficient – atenţie, spoiler alert!! -, alegerea australiencei Nicole Kidman în rolul de nevastă bătută de frumosul ei soţ ar trebui să fie un motiv întemeiat pentru a discuta despre abuzul în cuplu, fizic şi emoţional.

No bine, dar cum o fi la noi, mai bine sau mai rău? Dacă e să luăm în considerare cazurile raportate la poliţie stăm mai bine, dacă e să ne gândim că de fapt multe cazuri nu sunt raportate, situaţie e cam tot pe acolo – în teorie 1 din 4 femei a fost la un moment dat abuzată sexual sau fizic de partenerul său. De aici. Poliţia colectează date doar din 2014, serviciile sociale sunt frumoase, dar insuficiente, iar educaţia… mda, educaţia…

Bonus, partea de web PR: aveţi plăcerea de a arunca un ochi pe cele 2 site-uri şi de a reflecta asupra felului în care sunt prezentate datele – unde vi se pare informaţia prezentată simplu, clar şi eficient? 🙂

Ong-urile nu sunt miezul din pâine

Of, of, măi, măi.

Ong-urile sau organizaţiile neguvernamentale sau sectorul terţiar, care cuprind o gamă largă de entităţi nu doar fundaţii sau asociaţii (ex. cooperative) acoperă nevoile societăţii acolo unde statul şi business-urile nu reuşesc. Serviciile sociale, cultura, recreerea pot fi zone acoperite de organizaţiile nonprofit, dar lista poate cuprinde o gamă largă de activităţi. În funcţie de societate avem şi modele diferite – de ex. servicii sociale furnizate integral de stat sau devenite afaceri. Plecând de la această premisă da, ong-urile ar putea în teorie rezolva probleme din societate, dar nu e musai; e ok şi dacă reuşesc să rezolve problemele membrilor săi. Da, ong-urile sunt mai rapide în răspuns şi mai creative în soluţii, dar am putea foarte bine vedea business-uri care fac acelaşi lucru. Din nou depinde de ce fel de societate avem sau dorim să avem. Şi ong-urile au nevoie de un anumit context şi de anumite condiţii pentru a funcţiona şi mai ales pentru a performa; şi ele au un ciclu de viaţă; şi ele lucrează cu resurse, şi când resurse nu avem, ajunsul pe lună devine cel puţin dificil, dacă nu imposibil; este un sistem fluent şi care nu este bătut în cuie, cu specificităţile sale. Şi culmea culmilor, dacă vă puteţi imagina aşa ceva, tot oameni lucrează şi prin ong-uri, nu roboţi şi nici suprazei.

Acestea fiind spuse, să ne bucurăm că n-au crăpat încă toate organizaţiile – căci, credeţi sau nu, situaţia sectorului este înfiorător de tristă la momentul actual – şi să sperăm că vor mai avea forţă să genereze plus valoare în anii care vin, căci statul român este super varză şi eu una nu îl văd în veci performând… iar despre firme, numai de bine.

Un exemplu recent de management performant al statului aici.

Ca de început de lună

Este 1 februarie, ar fi trebuit să muncim pentru patrie şi popor, că lumea nu stă niciodată în loc… Dar nu, stăm şi ne luptăm cu o gaşcă de hoţi şi nenorociţi.

Ieri când erau discuţii legate de şedinţa de guvern şi de faptul că ordonanţele nu se regăseau pe ordinea de zi, mi-am adus aminte că lucrurile importante se discută de regulă la diverse. Ceea ce s-a şi întâmplat. Mi se pare incredibil cum în mintea ăstora România lui 2017 nu este altceva decât moşia personală, unde, nu-i aşa, poţi face orice îţi trece prin cap fără consecinţe, căci tu eşti moşierul suprem, tu ai dreptul de viaţă şi moarte al sclavilor tăi…

Faza e cam următoarea: anul trecut a fost un an pierdut din multe puncte de vedere, anul ăsta va fi la fel, ba încă mai trist. Când oamenii de la UE vor realiza – aşa bătuţi în cap de birocraţie cum sunt ei – că finanţările europene au mari şanse nu doar să fie furate, dar nici măcar să nu mai fie recuperate, banii se vor opri instant. Aaaa, n-aţi ştiut asta? Un al lucru care se va întâmpla va fi retrogradarea ratingului de ţară (la ora actuală este BBB-) ceea ce va însemna împrumuturi mai scumpe şi pe termen mediu, inflaţie, creşteri de preţuri etc. Toate acestea într-un context extern plin de provocări majore: alegeri în Franţa şi Germania, dementul de Trump în US, ruşii care stau şi se distrează la o votcă şamd. Nici nu va mai conta dacă aţi votat sau ce aţi votat, una peste alta va da cu un mare minus şi nimeni nu va scăpa de efecte. Nici chiar Dragnea şi gaşca, ai căror bani se vor devaloriza la fel ca ai tuturora.

România. 1 februarie.

Două concluzii personale ale zilei de ieri

Eu am învățat de ceva vreme încoace să văd partea pozitivă a lucrurilor (ca să nu o iau razna cu totul :)) ), drept urmare ieri am concluzionat că anturajul meu din rețele sociale încă este normal la cap într-o proporție acceptabilă. În rest, ce să zic, dacă oameni cu studii superioare se pot uita la lăturile livrate pe post de emisiuni la tv (căci dacă ar închide tv-ul, emisiunile respective ar dispărea cu totul…), atunci nu are cum să ne mire rezultatul votului. Ba dimpotrivă, e chiar bine, un USR pe locul trei și partide extremiste care nu au trecut de 5%.

A doua concluzie, absolut previzibilă, este legată de politicile de tineret – asta în contextul în care în această săptămână s-a modificat Legea tinerilor, care, cel puțin în teorie, reglementează posibilitatea finanțărilor din bugete locale pentru centre de tineret și programe asociate. Să nu vă mirați că tinerii nu ies să voteze, pentru că acesta este rezultatul combinației dintre ce aud pe acasă (“degeaba votezi, că toți sunt niște hoți, votul nu contează, blabla”), cu ce aud pe la școală și pe la tv; centrele de tineret sunt frumoase, dar inexistente, pentru că nema infrastructură adecvată timpurilor în care trăim și nema personal, iar proiectele finanțate în ultimii ani cu sume derizorii (la o singură licitație pe an, la nivel județean și încă una la nivel național) rămân în general în zona soft – cultură, timp liber, abilități, căci nu și-ar permite nimeni să ajungă pe prima pagină cu proiecte de scandal, așa cum este percepută zona de civic. Din păcate educația este singurul instrument care poate rezolva ceva în zona aceasta și să sperăm că ong-urile lui Soroș vor mai avea nervi să susțină din buzunare proprii activități și în anii care vin, în caz contrar, vai și amar…