Dezastru în bucătărie, ep. 86 – salată de fasole boabe

Singurul dezastru care se poate întâmpla este să nu găsiți conserve de fasole pe raft :)) 

No bine, o conservă de fasole boabe roșie se amestecă cu roșii, ceapă roșie și pătrunjel verde, tocate mărunt, plus niște ulei și suc de lămâie sau lime. Se mănâncă cu tortillas (că doar asta exista prin casă :)) ).

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie 🙂

Dezastru în bucătărie, ep. 59 – salată pentru birou

Evident că sunt mare fan salate. Și mai evident că prefer mâncarea pregătită de la zero, pentru că în felul acesta poți controla ingredientele, caloriile, cantitatea de sare, zahăr șamd.

No bine, să nu credeți că m-am născut cu salatele la nas. 🙂 Plus a durat ceva să-mi formez niște abilități și automatisme și să nu mai trăiesc doar cu covrigi și patiserie. În condițiile în care eu nu am mâncat sandișuri la școală, că nu le suportam. :)) (Fitze și talente de pitică, ce vă așteptați? 😛 )

Partea bună și deloc dezastruoasă este că de când au inventat americanii tupperware, este mult mai ușor să îți pregătești salatele pentru birou. 🙂 Practic îți faci un stoc de caserole, pregătești ingredientele, porționezi salatele, le etichetezi, bagi la frigider și voila, ai mâncarea pentru următoarele trei zile. Aceeași filozofie merge pentru pachetele copiilor la școală. Desigur, avem dilemele logistice, legate de păstratul caserolelor în condiții de temperatură, până la pauza de masă și de încălzitul acestora, dar soluții există. La birou este cu atât mai ușor pentru că angajatorul este obligat prin lege să-ți ofere pauza de masă și condiții pentru aceasta. (Dacă strâmbă din nas, există ITM.)

Pe net există multe variante de salate, important este să combinați legume, fructe, proteine și carbohidrați pentru o masă echilibrată. Varianta de mai jos este vegetariană (puteți pune carne în loc de fasole boabe pentru o rețetă cu carne sau eliminați oul pentru o rețetă vegană). Cuprinde fasole boabe, de la conservă, 1 ou fiert, niște cuș-cuș, roșii și pătrunjel verde. Durează sub 15 minute să o pregătești și are un număr decent de calorii, fiind sățioasă. O poți condimenta cu sare și piper, dressingul ar fi bine să fie separat, într-o sticlă/borcan închis (se păstrează mai multe zile, dacă este o vinaigrette – ulei + oțet/lămâie).

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie 🙂

Dezastru în bucătărie, ep. 53 – salată cu crutoane

No bine, să te văd, mai știi ce ai pus în ea? 🙂 Daaaaa. ❤ Ton, de la conservă, porumb boabe, de la conservă, morcov dat pe răzătoare, apio tăiat felii subțiri sau cubulețe. Cu dressing obișnuit, de lămâie și ulei.

Surpriza o reprezintă crutoanele, făcute homemade 🙂 Pentru că am vrut să cumpăr din magazin și Chef a spus că sunt mai bune cele făcute acasă.

Felii de pâine sau chifle – ce aveți prin casă – tăiate cubulețe și aruncate într-o tigaie. Dacă pâine e mai veche, cu atât mai bine, e un fel de reciclare creativă 🙂 Și o modalitate de a nu arunca mâncarea. Peste ele turnăm niște ulei – de măsline, rapiță sau floarea soarelui și condimentăm. Eu am pus puțină sare, busuioc și rozmarin. La foc rapid, amestecate să nu se ardă, dar să prindă o culoare frumoasă.

Dezastruos de bun! 🙂

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie 🙂

Dezastru în bucătărie, ep. 47 – salată cu mere

Ce a vrut să spună autorul acestei poze? 😀

No bine, o să vă spun un secret, dar rămâne între noi, da? 😉 De data aceasta am făcut salata, am mâncat-o, după care mi-am amintit că nu am scris niciunde ce am pus în ea… drept urmare a trebuit să scotocesc prin memorie, ca să-mi aduc aminte :)))

Este o salată care se face rapid, logic. 🙂 Un măr dulce-acrișor se taie felii subțiri sau cuburi, după preferințe și se amestecă cu niște salată verde sau iceberg, felii subțiri de morcov, bucăți de feta și semințe de floarea soarelui. Dressing de ulei de măsline cu zeamă de lămâie sau lime.

Păi și chestia aia violet? Hmmm, cred că era niște varză roșie tocată :))

Un lucru îmi amintesc sigur: este ultra-mega-super dezastruos de delicioasă. 🙂

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie 🙂

Dezastru în bucătărie, ep. special – salată pentru răceală :)

Nu știu dacă la voi a ajuns răceala sau sora ei mai mare și mai bestie, gripa, dar la noi ultimele săptămâni au fost cu pastile, muci, febră, stări nașpa și stat în casă la orizontală. O experiență ușor mai horror ca în alți ani 🙂 Motiv pentru care, până la rețetă, dacă începeți să vă simțiți rău, stați acasă până trece + sunați-vă doctorul de familie pentru tratament și evitați spațiile populate, că riscați să îi îmbolnăviți și pe alții!

No bine, ce punem în salata pentru răceală? Salată iceberg, pătrunjel verde, coriandru verde (dacă găsiți din greșeală la supermarket), apio, roșii chery, telemea rasă, mandarine, merișoare, plus un dressing din ulei de măsline și lămâie.

Orice ar fi, combinați chestii verzi cu citrice și alte chestii bogate în vitamina C.

În caz de viruși, hidratați-vă din plin – apă, ceai de plante, supă – și aveți răbdare să vă faceți bine 🙂

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie 🙂

Dezastru în bucătărie, ep. 31 – un fel de tabbouleh

Este un fel de tabbouleh, pentru că nu are bulgur (băștinașii spun că oricum trebuie să fie salată cu bulgur și nu bulgur cu salată 🙂 ), deși baza este tot pătrunjelul verde.

În tabbouleh-ul mediteranean, pătrunjelul tocat se amestecă cu ceapă verde sau roșie, după caz, niște mentă proaspătă, roșii tocate, lămâie și ulei de măsline. Plus bulgur. 

În cazul de față pătrunjelul tocat s-a amestecat cu chestii din frigider – ceapă roșie, morcov ras, roșii tocate, niște urme de ardei roșu și câteva boabe acre de rodie. Plus ulei și lime. 

De mâncat cu furculița sau combinat cu altele, chiar nu contează, este o variantă gustoasă la clasica salată verde.

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie 🙂

Dezastru în bucătărie, ep. special – salată pentru călătorii

Tura asta am renunțat la tradiționalele șnițele (avem o glumă în familie pe tema asta) și am avut la schimb o salată delicioasă (serios, îmi lasă gura apă doar când îmi aduc aminte de ea).

Salată iceberg, morcov ras, apio tăiat mărunt, ridichi felii subțiri și pătrunjel verde; pusă în caserole individuale și ținută la rece în geantă frigorifică. Dressing de muștar, ulei, condimente și lămâie, pus în borcan. Amestecate doar atunci când le mănânci.

Varianta vegană: salată

Varianta vegetariană: salată plus mozarella

Varianta carnivoră: salată plus grătar plus mozarella (după gust)

Logic că mozarella și grătarul ținute separat. Idem, chiflele.

No bine, n-a fost dezastru, că a fost pregătită de Chef. Dar mi s-a făcut o foame scriind acest articol, dezastruuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu :)))

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie 🙂

Dezastru în bucătărie, ep.12 – salată de cartofi cu pește

Zice Chef, nu vrei mai bine să facem o salată de cartofi cu pește? No bine, ce întrebare :)))

Rețeta este de inspirație de la Jamie Oliver și este atât de bună încât merită sharuită pe repede înainte 😛

Niște cartofi noi spălați bine (eu am un extraterestru verde pe post de perie) și puși la fiert. Niște pește făcut la cuptor în hârtie pergament, cu ulei de măsline, condimente și lămâie – eu am folosit file-uri de macrou, dar data viitoare voi pune cod. Dacă aveți pește afumat (hering, macrou) este super ok și atunci nu mai trebuie pregătit la cuptor.

Într-un castron puneți cartofii fierți, tăiați bucăți mari și deasupra ardei roșu, ceapă roșie, ardei iute proaspăt, tăiate rondele subțiri, mărar proaspăt tocat, sare, piper.

Legumele se amestecă cu un dressing făcut din maioneză, suc de lime (sau lămâie) și muștar. Desigur s-ar putea să nu mai aveți ce pune pe salată dacă v-a pus necuratul să băgați înainte degetele în dressing :))) Eu l-aș fi mâncat pe pâine… sau de ce să mai irosim pâinea, direct cu lingurița, din bol :)))

Deasupra se adaugă peștele.

Îți lingi degetele de bun ce este (și farfuria) :)))

No bine și nu ai distrus nimic? Cât pe ce să distrug cartofii, dar am oprit focul la timp 🙂 Dressingul l-a făcut Chef, că altfel nu știu ce ieșea de el :)))

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie 🙂