Update #9 coronavirus (și despre sănătatea mentală)

Era vorba aia străveche: să-ți fie dat să trăiești vremuri interesante. 🙂 Recunosc că dacă nu mi-ar țâțâi posteriorul din motive de covizi, chestie care îmi afectează și partea cerebrală, această epidemie este o ocazie unică pentru intelectuali & cercetători. Practic se vor scrie tomuri și doctorate pe bune din această nenorocită de boală. Eu de exemplu am niște idei, nu știu dacă am și timp…

No bine, și cum mai stăm? 🙂 Stăm mișto de tot, dar nu numai noi, cam toată lumea. Am aruncat ieri un ochi peste statistici, sunt țări cu mortalitate de 10% din cazuri, apropo de “este o gripă”. Emisfera nordică crește susținut, din momentul în care a venit frigul, dar, atenție, sunt cazuri peste tot în lume, pe la toate temperaturile.

Singurii care au rămas la un număr mic de cazuri sunt chinezii, dar pe ăștia nu îi mai crede nimeni – și sper ca covid19 să fie începutul sfârșitului lor, cu actualul regim.

În plus față de modelul suedez, mai avem niște exemple, în practică un soi de experimente controlate. 🙂 Slovacia testează zilele ăstea toată populația, în două ture, cu teste cu anticorpi. Alte zone de urmărit sunt Australia și Noua Zeelandă, care au avantajul de a fi insule, dar tot nu au scăpat de lockdown.

Românica are dezavantajul propriului său popor și ghinionul unui an cu două ture de alegeri. În rest, după cum spuneam, cine prinde anul viitor să scrie lucrarea aia superbă de doctorat.

Și acum, câteva cuvinte despre sănătatea mea mentală: nu știu voi cum sunteți, eu am trecut deja prin mai multe valuri de groază/ furie/ frică/ lehamite etc. A ajutat faptul că am o familie normală la cap și anturaj așișderea, că oricum lucram parțial de acasă de foarte mulți ani (cine s-ar fi gândit vreodată că ar putea fi un avantaj?) și că am destule preocupări care să îmi ocupe timpul și un feed cu informații echilibrate. Cu toate acestea simt că traumele din această perioadă vor trece foarte greu, dacă și când se va întâmpla asta. În plus de la penultima tură de shopping, este o disonanță cognitivă între ornamentele de Crăciun sosite de la finalul lui octombrie și statisticile zilnice/ reguli care se schimbă atât de repede (nu discutăm logica lor) că nimeni nu mai pricepe nimic. În condițiile în care politicienii vor fi nevoiți să apeleze la un lockdown dur, din nou, care se va suprapune fix peste Crăciun, viitorul s-ar putea să fie mai sumbru decât ne-am dori (alternativa cu decese fără număr nu va fi nici ea mai feerică).

O altă concluzie personală este că avem nevoie de educație de sănătate în școală. Punct.

Harta de la OMS este o reprezentare grafică de bun simț, care ne arată cazurile raportate până în prezent și intensitatea lor.