AurolacdeBrașov, ep. 3: soluții rapide și pe termen lung

NA: #AurolacdeBrașov, precum în substanța din pungă, nu persoana.

Deformația profesională face ca atunci când dau peste o problemă, să mă gândesc la ce soluții s-ar putea găsi pentru ca aceasta să fie rezolvată. Asta nu înseamnă că am soluțiile în vârful degetelor. Dar cred că un sistem de încercare-și-eroare ar putea da rezultate mai bune decât clasicul “să așteptăm ca statul să ne rezolve problemele”.

Ce este evident pentru mine în acest moment sunt următoarele: principalele instituții publice cu atribuții în domeniu își pasează problema de la una la alta, ca pe hârtie să dea bine la raport; în realitate nimeni nu este preocupat prea tare de subiect.

Ca să nu o mai lungim, ce cred că se poate face:

Dacă vă preocupă subiectul, vă recomand ca de fiecare dată când vă intersectați cu tineri consumatori de aurolac, să reclamați acest fapt la următoarele instituții: Poliția Brașov, Poliția Locală Brașov – ambele au telefon, email, site; Primăria Brașov (pe app – raportare incidente/ tulburare liniște publică/ descrieți situația), Direcția de Asistență Socială Brașov. Sunt obligați să rezolve problema sesizată și să răspundă în maxim 30 de zile.

Cum practic 3 instituții de mai sus sunt de fapt Primăria, vă recomand să trimiteți informația și consilierilor locali, că poate nu sunt la curent cu tinerii consumatori de aurolac, să știe și ei despre problemele orașului, ca să ia decizii în consecință.

Evident că aceste sesizări nu vor rezolva cauzele problemei, dar să vedem efectele în lunile următoare.

Pe termen lung, 1) instituțiile menționate + DGASPC, CPECA ar trebui să își revizuiască documentele programatice, astfel încât să își clarifice responsabilitățile, 2) să își clarifice terminologia, 3) să construiască împreună un plan de acțiune local dublat de proceduri clare și planuri de intervenție. Nu ar trebui să ia mai mult de 6 luni partea această. Și 4) identificat cauzele consumului de aurolac la tineri și intervenit asupra lor, că degeaba îi fugărim de la gară în centru în înapoi, după care îi trimitem în canale și la țară, de unde sunt, că nu rezolvăm mare lucru.

Dacă aveți și alte idei, le ascult cu interes maxim.

Habar n-ai despre ce vorbesc? Uite aici episodul 1 și episodul 2.

-va continua –

AurolacdeBrașov, ep. 2: hai că a găsit Poliția câțiva!

NA: #AurolacdeBrașov, precum în substanța din pungă, nu persoana.

Luați cu popcorn și lămâi, că episodul de astăzi este fascinant.

Pentru că îmi plac adresele (de mor), am făcut una nouă și am trimis-o la Poliția Locală Brașov, Inspectoratul Județean de Poliție Brașov și CPECA Brașov (instituția statului care numără consumatorii de droguri). Bineînțeles că am întrebat același lucru, cam câți consumatori de aurolac au în statisticile interne.

Și acum – suspans maxim!!!! – cam câți s-au găsit, ce credeți? 🙂

La Poliția Locală, fix 0 (zero!), că ei spun că nu au atribuții în domeniu. Ceea ce este absolut interesant, pentru că de la instituțiile sociale din Brașov am aflat exact opusul.

La CPECA inițial mi-au spus la fel, zero. În două pagini de blabla, că se știe că orice contribuabil se emoționează maxim când vede adrese lungi, cu antet și semnături. Pentru că am insistat, m-au certat frumos printr-o adresă nouă (“instituția publică nu este obligată să creeze informație”), dar au reușit să îmi trimită datele statistice pe care le trimit la București și care se regăsesc agregate național pe data.gov.ro. Și ce să vezi? În 2019 avem 3 consumatori sub 25 de ani, referiți la tratament de judecătorie/ poliție și în 2020, zero.

Singurii care au găsit consumatori de aurolac în statisticile proprii din prima încercare au fost cei de la IJP Brașov. 17 tineri, între 14-25 de ani, din localitățile limitrofe Brașovului și care au fost notificați DGASPC Brașov. Cei care mi-au spus luna trecută că de fapt nici ei nu au atribuții și pasează problema Direcției Sociale.

Nu-i așa că e fabulos sistemul? 🙂 Instituții plătite din bani publici, cu atribuții clare prin statut, își pasează responsabilitatea una alteia și în timpul acesta ne facem că nu vedem, și dacă nu vedem, nu avem ce probleme să rezolvăm. Pe hârtie orașul e mai mult decât parfum! 🙂

Cele mai frumoase citate:

“În conformitate cu prevederile legale incidente, instituția noastră nu este cuprinsă în acțiuni de eradicare a consumului de substanțe chimice”. via Poliția Locală Brașov.

“În perioada de referință, la nivelul centrului nu a fost înregistrată o cazuistică privind consumatorii de substanțe ebrionarcotice (…) însă apreciem că programele de prevenire implementate la nivelul comunității locale (…) au reprezentat un real factor de protecție în prevenirea consumului de droguri”. CPECA Brașov

Revin zilele următoare cu niște idei care ar putea ajuta pe termen scurt.

Habar n-ai despre ce vorbesc? Uite aici episodul 1.

-va continua –

AurolacdeBrașov, ep. 1: În Brașov nu avem oficial minori consumatori de aurolac

NA: #AurolacdeBrașov, precum în substanța din pungă, nu persoana.

În cazul în care v-ați lovit de minori trăgând de punga galbenă de aurolac prin Brașov, sigur nu ați văzut bine! Ei nu există în statisticile oficiale.

Exasperată de numărul mare de tineri consumatori de aurolac (folosesc titulatura generică, pentru că nu știu denumirea corectă a chimicalelor inhalate) din zona în care locuiesc, pe care îi văd aproape zilnic de vreo doi ani, m-am hotărât în primă fază să scriu diferitelor instituții cu atribuții pe asistență socială, să vedem cam care este amploarea fenomenului în scriptele oficiale.

Din observațiile mele directe, consumatorii de aurolac din Brașov sunt de vârste diferite – mulți par adolescenți, de ambele sexe și sunt din ce în ce mai mulți. Motiv pentru care am scris în primul rând la Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov, care mi-au răspuns rapid că ei nu au situații de acest fel și nici atribuții cu privire la persoanele fără domiciliu. Deși s-ar putea foarte bine ca persoanele despre care discutăm să aibă domiciliu, inclusiv în sistemul de protecție…

Al doilea email a fost trimis către Direcția de Asistență Socială Brașov, care răspunde următoarele:

“În prezent în evidențele centrelor de servicii sociale destinate persoanelor fără adăpost sunt identificate 4 persoane consumatoare de substanțe interzise. Sunt persoane provenite din centre de plasament (n.a. UPS!!!), care au locuit mai mulți ani pe stradă, cu vârste cuprinse între 19 și 46 de ani.”

Dacă trebuie să vă frecați la ochi, ca să vă convingeți că ce ați citit este real, da, aici suntem momentan. Eu am numărat doar într-o zi aproape 10 consumatori, care erau în gașcă, pe garajele din spatele magazinului Profi de pe Victoriei. Iar DAS Brașov ne spune că are în evidențe 4 (patru)!!! adulți și în rest este habarnistă…

Am întrebat și pe două liste de discuții de pe facebook-ul brașovean și, după cum m-am așteptat, oamenii s-au intersectat cu diferiți consumatori în mai multe zone din oraș, Centrul vechi, Steagul, chiar dacă majoritatea se pare că bântuie într-o zonă delimitată în Centrul civic-gară.

No bine, și ce are de gând Primăria prin serviciul de profil să facă anul acesta pe problema în cauză? “…o campanie de informare și sensibilizare a comunității… planificată în lunile mai și octombrie 2021”.

Ar fi amuzant, dacă nu ar fi foarte tragic.

– va continua –

Paradigma finanțării de proiecte din bugete locale

No bine, cred că e cazul să începem să gândim puțin diferit, dacă vrem mai mult antreprenoriat & inovare & implicare & inclusiv grupuri vulnerabile.

În momentul de față se pot finanța din bugetul local (primărie) și cel județean (consiliul județean) proiecte în domenii precum sport, cultură, tineret. Cultele au finanțare directă și pe zona de business nu știu să existe nimic; pe social știu de ceva subvenții la care se putea aplica o dată pe an; sănătate pauză. Mai există procesul de bugetare participativă, care, cel puțin în Brașov, a fost un fiasco total.

Problemele sunt de mai multe feluri: de la faptul că există o singură tură de finanțare pe an, la mărimea cofinanțării, la avansuri, la ghiduri de finanțare și calitatea proiectelor finanțate, calitatea procesului per ansamblu, finanțări cu dedicație șamd.

Ca să putem ajunge la un alt nivel, nu va ajunge doar să facem evaluare și să modificăm pe ici, pe colo, ci să avem o modificare de paradigmă. Câteva idei:

Ar trebui să avem o viziune pe termen mediu și niște principii, care să se aplice atât la CL, cât și la CJ – cel puțin în Brașov, pe mandatul actual ar putea fi posibil, în teorie. Mă rog, cu multe negocieri pe după uși închise.

Ar fi frumos să definim ce se finanțează prin proiecte și ce se pretează pentru alte modalități. De exemplu eu aș vrea să dispară banii dați aleatoriu pentru culte, dar să apară o linie de finanțare dedicată.

Nu cred că este ok la cultură să finanțăm pe aceeași linie și instituții publice, și ONG-uri sau persoane fizice (presupunem că pot aplica și ele, ca la Afcn), când oricum instituțiile publice sunt finanțate deja integral de stat. Dar am putea crește finanțarea directă, care să acopere mai multe evenimente & activități și totodată să poată aplica pentru cofinanțare, astfel încât să fie stimulate să atragă finanțări externe. Aceeași idee se putea aplica în cazul unor organizații mari, pentru evenimente strategice, care pot genera bani & plusvaloare pentru oraș/județ.

Cred că ar trebui să avem și minigranturi, la care să se poate aplica tot anul. Și parteneriate cu instituții/organizații care să facă informare și outreach în comunitate, inclusiv gestionat de granturi.

Gândiți-vă că degeaba au brașovenii idei dacă au ratat deadline-ul, dacă nu știu unde să aplice sau nu înțeleg cu funcționează sistemul. În plus sunt oameni cu idei care nu au entități în spate, organizații sau firme, cu ei ce facem? 🙂

Bugetarea participativă aș lăsa-o pentru infrastructură, că e absurd să finanțezi jocuri și alte trăznăi, când în teorie ele pot fi încadrate la cultură sau tineret.

Nu mai zic de ghiduri simplificate și într-un limbaj accesibil, de formulare online, aplicat online, raportat online… 🙂 Și de tratat beneficiarii ca parteneri, nu ca hoți, cum se obișnuiește prin .ro. 🙂

Nu se poate că nu ne permite legea – well, atunci schimbăm legea.

Și ultima, pentru că locuim într-unul din cele mai bogate metropole ale țării, vreau linie de finanțare pentru proiecte de tineret și vreau finanțări pentru business-uri de tineret. Vă și spun cele 3 arii de interes pentru următorii 4 ani: educație sexuală, educație financiară și educație civică. 🙂

Concluzia: stat vs privat, mari vs mici, diversitate (domenii, beneficiari, tipuri de granturi), viziune pe termen mediu.

Și un ps: starea organizațiilor după aproape 10 luni de covid nu e foarte bună și viitorul e destul de sumbru. De pe la Primărie bate un vânt de pierdut timpul cu consilieri și renovări și cu cât întârzie ajutorul direct și targetat, cu atât atunci când va veni – dacă va veni – s-ar putea să fie degeaba (mortul nu mai poate fi resuscitat, că nu suntem în filme sf). Nici de pe la administrația centrală nu pare că ong-urile ar fi băgate în seamă prea mult. În contextul blocării bugetelor de sponsorizări și a scăderii veniturilor populației, marja de mișcare va fi mică, foarte mică și extrem de mică.

Care-i diferența între social și educațional

Cea clasică: a-i da unui om un pește sau a-l învăța să pescuiască.

Eu sunt obsedată de independență și autonomie personală. Știu, face rău la relații personale, dar mi-am promis să fiu femeie întreținută de fiecare dată când ies în oraș cu masculi 😀 Revenind, din punctul meu de vedere o societate ar trebui să fie capabilă să-i ofere unui individ sprijin atunci când se află într-o situație de vulnerabilitate, astfel încât să treacă rapid peste ea și să-și recapete independența (și respectul de sine). Câte persoane aveți impresia că sunt fericite și mândre că primesc o zdreanță sau o pungă cu bomboane? Câte persoane credeți că sunt extaziate de faptul că trebuie să fie spălate la fund de alții, pentru că și-au pierdut autonomia personală? Și lista poate continua cu toate serviciile sociale (pe care oricum suntem incapabili să le furnizăm la standarde de calitate). Spre diferență uitați-vă la expresia unei persoane care obține lucrurile de care are nevoie prin puterile proprii. Lucru care este posibil prin educație. Educația este singura modalitate prin care o persoană poate ajunge sa-și satisfacă nevoi de ordin superior.

Te-ai aștepta ca în secolul smartphone-urilor, acest lucru să fie mai mult decât evident. Dar încep să cred că telefoanele o să ajungă mai smart decât noi…

Progresăm și noi?

Azi am văzut în Centrul Civic containerele pentru colectat haine și mi-am amintit de vremurile de acum 10-15 ani, când vesticii trimiteau tiruri cu ajutoare în România. Și acum există persoane care fac lucrul acesta, din varii motive, discutabile. Ceea ce este sigur este un lucru pe care îl susțin de mulți ani: în țară există resursele necesare pentru a rezolva foarte multe probleme, inclusiv cele sociale. Câți dintre noi nu facem curat în dulap măcar o dată pe an? Poți să arunci aceste haine, le poți recicla sau le poți dona celor care nu au posibilități materiale. Lucru care în Germania se întâmplă de ani de zile, în România se află de abia la început. E stupid, știu, ambele țări fac parte din aceeași Uniune Europeană și cu toate acestea uneori decalajele sunt foarte mari. Este iarăși drept că infrastructura de la noi s-a îmbunătățit considerabil. Îmi aduc aminte când veneau partenerii noștri nemți, întotdeauna erau întrebări legate de magazine (că de autostrăzi nu era cazul :)) ). În anul de grație 2013 avem străzi asfaltate, lumină pe stradă noaptea, hypermarketuri și vreo mână de bucăți de drumuri expres numite autostrăzi. Containere pentru reciclat gunoiul și camere de luat vederi în școli. Și cu toate acestea serviciile sunt extrem de slabe, indiferent dacă sunt private sau de stat și atitudinea per ansamblu lasă de dorit. Poate că trebuie să înțelegem că aici trebuie schimbat ceva.  Lucrurile nu se vor întâmpla peste noapte, evident. Însă cred că fiecare este dator să încerce să se schimbe măcar pe el. Eu am făcut lucrul acesta cu mulți ani în urmă când am renunțat la televizor, pentru că refuz să fiu tratată drept tâmpită de niște producători în căutare de audiență și profit. Fac același lucru de fiecare dată când evit să lucrez cu companii sau oamenii fără coloană vertebrală (este extrem de dificil, recunosc și nu imi iese de fiecare dată). Și lista poate continua.

Lucrurile s-au schimbat, este evident. Unele în bine, altele în rău. Întrebare este dacă vrem să rămânem la acest nivel sau ne luptăm pentru altul mai bun?

Brașovul nu are maidanezi, doar cerșetori. Îi sterilizăm și pe ei?

Ieri a apărut un articol în EVZ care lăuda Brașovul pentru că a kilărit miile de câini vagabonzi, lucru pe care alte orașe nu au fost capabile să îl pună în aplicare. Amuzant este că autorul articolului este Traian Deleanu, sibian și coleg cu Brylu, care luptă de ani buni pentru drepturile animalelor locale (no bine, asta nu înseamnă că trebuie să susțină și aceleași cauze). La fel de amuzante sunt comentariile, care contrazic parțial autorul articolului. Dacă mă întrebați pe mine, care circul regulat între Brașov și Sibiu, da, în Brașov momentan e destul de liniște. De aici și până la a lăuda serviciul public local, care după ce a fost în centru unui scandal monstruos, s-a salvat prin pasarea activității specifice madamei Lapis, care susține sterilizarea, prevenția șamd din surse private (pe bune???? și atunci de ce mai este plătit dl. Bărbulescu din banii noștri publici? ) mi se pare un pas cam mare. Doi, justificarea impozitului inventat recent de primărie mi se pare pentru proști: zice dna. Lapis  “De ce nu ai vrea să îţi castrezi câinele? Să facă pui şi să îi vinzi? Atunci plăteşte impozit căci şi aşa nu plăteşti taxe pe vânzarea animalelor. Altfel, când sunt căţelele în călduri îţi iese câinele pe stradă şi iată cum mai apar cinci-şase pui fără stăpân”, explică unul din raţionamente Lapis.” – de aici pricep că eu îmi iau câine pentru a mă îmbogăți de pe urma lui (și atunci vrea și primăria parte) sau ca să demonstrez ce stăpân idiot și incompetent sunt (drept urmare primăria mă “pedepsește” în avans)… asta ca să pricepem cum stă treaba… Trei, dacă maidanezi nu mai avem, trecem la kilărit cerșetori?? Sau măcar să-i sterilizăm și să le punem un cip în ureche, că pe mine mă deranjează mai tare decât câinii și pisicile… Poate ne învață Lapis și Bărbulescu cum să facem asta, că tot sunt experți și exemplu de bună practică…

eco-comuniștii

Pe vremea lui Ceaușescu, laptele, sucul și apa minerală se cumpărau în sticle. Gunoiul se strângea în ziare. La școală copiii colectau hârtie, castane și plante medicinale… Cu regularitate se sărbătorea Earth day, căci curentul și gazul erau cu porția. Tv-ul emitea 2-3 ore pe zi, fapt care a contribuit la limitarea poluării. Mașini nu prea erau și în weekend circulau cu schimbul, pare sau impare. Nu erau piste pentru biciclete, dar strada era suficientă pentru mașini, țoacle și copiii care băteau mingea după școală. În fiecare primăvară tot blocul ieșea la făcut curat în grădină, plantat flori și văruit copaci. Și măcar o dată pe an, tot poporul voluntaria în agricultură. Voluntariat socio-educațional nu prea exista, pentru că, evident, nu erau cazuri sociale și școala era stindardul patriei… doar că în 89 s-au trezit niște proști să-și dorească cola la pet și tv pe cablu… și așa s-a dus pe Spurcata armonia națiunii… și acu ne apucăm să redescoperim roata… 😀

PS: conform ultimelor studii, tinerii născuți după 89 tânjesc după vremea comunistă… nu putem să le dorim decât un comunism fericit (aș vrea să îi văd cât o să le mai placă comunismul când vor avea telefoanele mobile pe post de bibelouri, netul tăiat, granițele închise și cerceii scoși din urechi, că-n neconformi cu doctrina partidului…)

statul nu știe decât să dea de pomană

anul trecut primăria Brașov dădea de pomană celor care nu și-au plătit facturile la CET… anul ăsta, niște deștepți din capitală s-au gândit să copieze modelul la nivel național, scutind de la plata penalităților loazele care au venit de sub 1000 lei pe persoană și nu au avut chef să își plătească întreținerea… cu această ocazie am aflat că de fapt venitul minim pe persoană în România nu este 600 lei brut, așa cum apare în legislație, ci 1000 lei… sper totuși să fi înțeles eu aiurea din știri, că e prea de tot. adică eu hămălesc și plătesc taxe la stat pentru toate leprele care o freacă în birouri și porcii care își iau credite ca să cumpere toate porcăriile din hipermarketuri???

normalitate?

am un vecin de cartier care nu are un picior. de la distanță pare tânăr, dar nu știu mai nimic despre el. uneori ne intersectăm în drumul către alimentară. are un cadru cu roți și trei picioare care îl ajută în deplasare. cu el reușește să urce o pantă destul de serioasă (eu dacă-s pe tocuri și trebuie să o cobor, am impresia că mă duc tot în cap). nu știu cum a ajuns așa, nici dacă are vreo ocupație (sincer, nu prea cred). dar cred că dacă ar avea o proteză, ar avea o viață normală și ar putea cotiza, precum toți ceilalți la bunăstarea guvernului și a națiunii. amin. trebuie să îmi fac timp să văd ce-i cu el. că mă enervează ideea că o proteză poate sta în calea independenței unei persoane. mai trebuie să-mi fac timp să vă povestesc și despre diferite categorii sociale care au învățat să se folosească de sistem, pe spatele celor care ne intitulăm persoane normale. da. curând.