Ar putea fi normal…

Mă gândeam ieri ce înseamnă educaţia şi de ce avem nevoie de ea pentru a creşte gradul de civilizaţie.

[Voi ăştia din Braşov sunteţi şmecheri, probabil de la aerul rarefiat de munte…]

Plaja este plină de gunoaie. La propriu. Zilnic vreo 2 tractoare şi un camion, plus o mână de oameni culeg ce pot şi văd la lumina lunii, dar este degeaba. De la primele ore ale dimineţii plaja se umple de plasticuri, sticle, hârtii şi alte deşeuri. Containere nu sunt. Şi oamenilor li se pare foarte greu să care la un tomberon gunoiul propriu şi personal. Dar nu li se pare greu să facă plajă între gunoaie. E o chestie absolut normală. Românească. Ar putea fi brand de ţară. Vino să te bronzezi între gunoaie. Mai romantic de atât nu cred că se poate… Nimeni nu selectează gunoiul. Iar reciclarea se face ceva de genul: trece maşina de gunoi şi în acelaşi timp o mămăiţă care vede vreo 2 cutii de plastic, pe care le cere şi le ia cu ea (că vor fi bune la pus nişte ceapă pentru iarnă…); reciclare bifată. Eu mă gândesc la casa mea unde gunoiul se strânge pe categorii, în pofida Comprest. Că aşa este normal în anul 2017.

La fel de normal mi s-ar părea ca oamenii să-şi pună în farfurie doar mâncarea pe care o consumă. Sau ca angajaţii să nu arunce chestii, doar pentru că se poate. Sau ca oamenii să priceapă cum e cu legislaţia şi drepturile pe care le au. Sau ca toată lumea să ştie cum e cu discriminarea, diversitatea, hărţuirea şamd. Că toţi avem iphone şi samsung ultimul model, mai rămâne să învăţăm să-l şi folosim pentru altceva decât pentru jocuri.

Şi poate atunci o să discutăm despre hegel şi freud în loc de horoscop.

Că tot vine Paştele şi o să daţi iar haine la sărmani

Nici nu mai contează dacă o să le agăţaţi prin copaci (!!??), le puneţi în mijlocul mall-ului sau le duceţi direct la beneficiari (cazul cel mai fericit). Nici nu discutăm dacă donaţia va răspunde nevoii tale sau a sărmanului, că subiectul este tocat anual, de două ori pe an, cine are urechi, să audă şi cine are ochi, să citească.

Doar respiraţi adânc şi reflectaţi asupra următorului fapt: care ar fi impactul unui sistem care preia haine, alimente, mobilă şi altele pe toată durata anului – sistem care include atât organizaţii funcţionale, cât şi donatori educaţi versus care este impactul sistemului actual.

Love & peace & donatori educaţi 🙂

Ong-urile nu sunt miezul din pâine

Of, of, măi, măi.

Ong-urile sau organizaţiile neguvernamentale sau sectorul terţiar, care cuprind o gamă largă de entităţi nu doar fundaţii sau asociaţii (ex. cooperative) acoperă nevoile societăţii acolo unde statul şi business-urile nu reuşesc. Serviciile sociale, cultura, recreerea pot fi zone acoperite de organizaţiile nonprofit, dar lista poate cuprinde o gamă largă de activităţi. În funcţie de societate avem şi modele diferite – de ex. servicii sociale furnizate integral de stat sau devenite afaceri. Plecând de la această premisă da, ong-urile ar putea în teorie rezolva probleme din societate, dar nu e musai; e ok şi dacă reuşesc să rezolve problemele membrilor săi. Da, ong-urile sunt mai rapide în răspuns şi mai creative în soluţii, dar am putea foarte bine vedea business-uri care fac acelaşi lucru. Din nou depinde de ce fel de societate avem sau dorim să avem. Şi ong-urile au nevoie de un anumit context şi de anumite condiţii pentru a funcţiona şi mai ales pentru a performa; şi ele au un ciclu de viaţă; şi ele lucrează cu resurse, şi când resurse nu avem, ajunsul pe lună devine cel puţin dificil, dacă nu imposibil; este un sistem fluent şi care nu este bătut în cuie, cu specificităţile sale. Şi culmea culmilor, dacă vă puteţi imagina aşa ceva, tot oameni lucrează şi prin ong-uri, nu roboţi şi nici suprazei.

Acestea fiind spuse, să ne bucurăm că n-au crăpat încă toate organizaţiile – căci, credeţi sau nu, situaţia sectorului este înfiorător de tristă la momentul actual – şi să sperăm că vor mai avea forţă să genereze plus valoare în anii care vin, căci statul român este super varză şi eu una nu îl văd în veci performând… iar despre firme, numai de bine.

Un exemplu recent de management performant al statului aici.

Două concluzii personale ale zilei de ieri

Eu am învățat de ceva vreme încoace să văd partea pozitivă a lucrurilor (ca să nu o iau razna cu totul :)) ), drept urmare ieri am concluzionat că anturajul meu din rețele sociale încă este normal la cap într-o proporție acceptabilă. În rest, ce să zic, dacă oameni cu studii superioare se pot uita la lăturile livrate pe post de emisiuni la tv (căci dacă ar închide tv-ul, emisiunile respective ar dispărea cu totul…), atunci nu are cum să ne mire rezultatul votului. Ba dimpotrivă, e chiar bine, un USR pe locul trei și partide extremiste care nu au trecut de 5%.

A doua concluzie, absolut previzibilă, este legată de politicile de tineret – asta în contextul în care în această săptămână s-a modificat Legea tinerilor, care, cel puțin în teorie, reglementează posibilitatea finanțărilor din bugete locale pentru centre de tineret și programe asociate. Să nu vă mirați că tinerii nu ies să voteze, pentru că acesta este rezultatul combinației dintre ce aud pe acasă (“degeaba votezi, că toți sunt niște hoți, votul nu contează, blabla”), cu ce aud pe la școală și pe la tv; centrele de tineret sunt frumoase, dar inexistente, pentru că nema infrastructură adecvată timpurilor în care trăim și nema personal, iar proiectele finanțate în ultimii ani cu sume derizorii (la o singură licitație pe an, la nivel județean și încă una la nivel național) rămân în general în zona soft – cultură, timp liber, abilități, căci nu și-ar permite nimeni să ajungă pe prima pagină cu proiecte de scandal, așa cum este percepută zona de civic. Din păcate educația este singurul instrument care poate rezolva ceva în zona aceasta și să sperăm că ong-urile lui Soroș vor mai avea nervi să susțină din buzunare proprii activități și în anii care vin, în caz contrar, vai și amar…

Că tot începe școala cât de curând

Cred că ar fi folositor un proces de reflecție legat de competențe, respectiv de tot ce ne chinuim să le băgăm kinderilor pe gât. De exemplu de ce să le mai cerem să fie creativi și cu spirit antreprenorial, dacă tot ce cere piața sunt roboței fără personalitate care să sclavagească pe moșie? De ce să le cerem să-și dezvolte gândirea critică atâta vreme cât aceasta va fi folosită la distribuit articole de pe site-uri obscure sau știri de pe antene? De ce le cerem să fie sportivi când singurul sport național este cel al alergatului la shopping pe credit prin mall? Nu mai bine îi învățăm de mici să fie individualiști, nesimțiți, fără coloană vertebrală și tupeiști dacă oricum acestea sunt valorile pe care le promovăm la tot pasul?

Nu putem forever să pregătim tineri pentru o societate ideală, care este la 180 grade distanță de cea actuală pentru că nu vom face altceva decât să scoatem frustrați pe bandă rulantă.

via pinterest

via pinterest

Șoboricozauri :)

Sau de ce urăsc românii animalele (Voi aveți vreo explicație? Că eu n-am.)

În cele mai proaste filme de pe Hallmark (ălea mai proaste decât cărțile Sandrei Brown și ale colecțiilor Harlequin, puse toate la un loc), unul din personaje are cel puțin un animal de companie, de regulă câine sau pisică. Și automat dacă familia are copii, animalele primesc măcar zece minute de acțiune (și o primă la final de film :)) ).

În aceleași societăți decadende, am avut ocazia de a conviețui pentru câteva ore cu un câine cu crize de personalitate, care a reușit să-mi perforeze mâna (de admirat, în condițiile în care pe mine toți câinii mă iubesc, chiar și ăia din Ștefan cel Mare, dacă ar ști de existența mea :))) ), dar și cu un cocoș, căruia îi plăcea să se uite la noi de pe terasa de la etaj și despre care am fost convinsă că va ajunge supă… Făcând abstracție de asta, precum și de veverițele întâlnite la tot pasul, toată lumea cu care am interacționat avea cel puțin un câine, dacă nu doi. Plus pisici…

Ca să nu vă mai zic de programele de terapie cu animale, pentru tot felul de dizabilități sau de câinii care îi ajută pe copii să învețe să citească la bibliotecă.

Sau de cafenele din Tokyo cu pisici, iepuri sau arici. (Și cu un sanepid al cărui ochi vigilent, of course, nu funcționează, că altfel cum să ne explicăm aceste deraieri?? :D)

Sau de animalele de birou. (Niște hipsteri, clar!!)

În timpul ăsta pe la noi animalele sunt interzise în majoritatea locurilor… bine că suntem mândri pe net că suntem o nație de țărani :)))

Care ai luat mă fierul?

Dacă vrei să înveți comunicare, citește mesajele blocului. 😀

Pe ușa blocului alor mei, un anunț scris frumos pe computer. Că cine a luat fierul vechi strâns din beci să facă bine să îl aducă la loc, că veniturile obținute din vânzarea lui ar fi fost folosite pentru fondul blocului. Și doar vecini de omenie suntem (subliniat frumos). M-a bușit râsul instant. Care ai luat mă fierul? Îl și vedeam pe George Mihăiță în ecranizarea viitorului film “Amintiri din capitalism”. Care va lua minim un Oscar și un Glob de Aur. Nedumerită – dar încă râzând copios – îl pun pe frate-miu să-mi explice care-i fierul de a generat atâta dramă. Zice că ISU (oooo, daaa :))) ) a venit sau urma să vină în control prin beciuri, drept urmare au apărut pe rând mai multe anunțuri pe ușa blocului; primul cu “vă rugăm faceți curat”, fără rezultat, următorul cu “n-ați făcut curat, dar facem noi”, care a dat rezultate – presupunem mult gunoi și oareșce deșeuri de metal și ultimul, cu vecinii de omenie.

No bine, dacă găsiți fierul, să-l aduceți înapoi vecinilor de omenie 😉