Round trip: Orșova – Bigăr – Timișoara – Oradea – Cluj (5)

Ultima parte din această serie este cu cele 3 orașe fabuloase ale Transilvaniei, Timișoara – Oradea – Cluj Napoca. Din motive neelucidate Arad-ul este mult în urmă – poate și pentru că e distanța foarte mică între el și Timișoara, nu știu.

Toate trei sunt cosmopolite, culturale, renovate sau în curs de renovare, turistice, pline de evenimente (poate Oradea stă mai prost). O fi apropierea de granița de vest, minoritățile – inclusiv cea maghiară, aerul de Transilvania, influențele fostului imperiu austriac, ceva în apă, nu știu. Toate au tot felul de probleme cauzate de migrația internă actuală, de dezvoltare, cu administrație așa și așa (primarul din Timișoara e faimos pentru tâmpeniile scoase pe gură), dar una peste alta se întâmplă chestii. Spre deosebire de Brașov care începe să semene cu Bucureștiul, mama ei de treabă…

Bineînțeles că una este viața de turist și alta cea de localnic. Din perspectiva turistului, parcările sunt ușor problematice și costă (5 lei juma de oră în centrul Clujului, dacă am reținut bine); am nimerit seara în Cluj cu eveniment și străzi blocate, am dat roată de trei ori să putem găsi unde să parcăm… și eram lihniți de foame… în Oradea sunt zone în care poți parca doar 2 ore, după care trebuie să te cari, că dacă nu îți ridică mașina, not nice at all… Din perspectiva asta, parcări suficiente pentru turiști, semnalizate ca atare, ar fi cam necesare.

Timișoara

În Oradea sunt multe clădiri renovate care arată foarte fain, păcat de clădirea care a ars zilele trecute. Prin Timișoara se renova, dar nu prea mult, nu sunt convinsă că până la Capitala Culturală 2021 vor reuși să termine tot. În Cluj nu știu ce mai e nou, că am stat prea puțin… și nici nu ne-am făcut selfie la sala polivalentă și la stadion :))

Oradea

Ce-am văzut mișto sunt bărcuțele de pe Bega – pentru data viitoare; Grădina botanică din Cluj (care are nevoie totuși de mai multe indicatoare și niște activități interactive, intrarea e 10 lei pentru adulți). Am mâncat bun pleșcăviță din Timișoara, gulaș la Oradea și am testat prăjituri cam peste tot :))

Cluj Napoca

Despre tramvaie, un articol separat 🙂

Un singur cuvânt… ok, poate mai multe, despre terase și servicii: problema cu lipsa de personal se pare că este general valabilă, la fel cea cu personal slab calificat și/sau necalificat. Din punctul ăsta de vedere în Timișoara a fost cel mai tragic și mă întreb cum o să facă față la 2021…

No bine, poze mai multe o să apară pe instagram (nu mă urmăriți, vai, se poate așa ceva??? :P)

Round trip: Orșova – Bigăr – Timișoara – Oradea – Cluj (1)

Un traseu super ambițios, de aprox. 1400 de km, făcut în 5 zile, dar pentru care recomand vreo săptămână 🙂 Am vrut să ajungem la Orșova, să ne dăm cu bărcuța pe Dunăre și inițial am cochetat cu ideea de a ne întoarce prin sud, doar că în Târgu Jiu fusesem deja și prin Dragnea’ land nu ni s-a părut o idee prea inteligentă. Așa că am ales vestul și Clujul, o experiență din care am realizat că Brașovul a cam luat-o la vale, lucru care nu este deloc mișto.

Drumul: autostrada din Sibiu către Deva are mai puține gropi și multe petece, dintre Caransebeș către Herculane este o bucată de drum cu driblură care-ți sare în geam și dintre Turda spre Mureș se lucrează la autostradă și poate în următorii (2-5-10??) ani vom merge pe ea. Frumoase toate bucățile care trec prin văi și parcuri naționale dar cea mai spectaculoasă șosea este pe malul Dunării. Dacă nu ați ajuns în zonă, puneți pe listă, că nu este de ratat!!!

În rest, turismul românesc este ușor varză cam peste tot 🙂 De la logistică deficitară, la o atitudine de rahat, combinată cu prețuri umflate și deficit de personal. Dar no bine, important e să le tratezi pe toate cu umor, că altfel o iei razna cu totul 🙂

Dacă ajungeți în zonă nu uitați pașaportul acasă și puneți o zi-două în plus pentru o poză pe malul sârbesc și un gulaș la unguri 🙂

Mâine vă povestesc de ruinele din Herculane și datul cu bărcuța pe Dunăre 🙂

Problema cu titlurile

În momentul în care oferi un titlu, crești automat așteptările vis-a-vis de chestia respectivă. Și când chestia nu se ridică la nivelul așteptărilor, realitatea te lovește în cap, stomac și alte organe precum Van Damme Jackie Chan își lovea adversarii prin filme…

O noapte de cazare în Timișoara, oraș faimos românesc care peste 5 ani va fi capitală culturală europeană, deci va trebui să cazeze hoardele de turiști care vor da năvală pe Bega. Hotel de 3 stele cu 74 de camere, cu vreo 10 locuri de parcare (nu știu care o fi standardul internațional, dacă este o mașină de cameră sau la 10 camere, dar promit să cercetez subiectul) și poziționat într-un cartier în care se parca pe toate locurile posibile și imposibile, inclusiv pe trotuar și tot nu aveai unde parca. Cu o pisi la recepție care se trăgea de șireturi cu majoritatea clienților…

No bine darling, nu pricep de ce te miri atât, când nesimțirea este noul standard de calitate. 🙂

Mă mir, căci nu înțeleg care-i tâmpitul care nu pricepe că în servicii, servim clienții. Cu respect în primul rând și încercând să le rezolvăm nevoile și dorințele.

Căci la ce contează gresia ta de pe pereții din baie, dacă ai o cadă de duș care nu face față cantității de apă? Dar dacă ai dușuri care se scurg în baie și ulterior în holul tău cu mochetă proaspătă?

Cum naiba să setezi clima din cameră la 30 de grade, când afară sunt zero grade, în condițiile în care temperatura de dormit este între 18-22 (google it darling, dacă nu mă crezi pe cuvânt)?

De ce să-ți chinui turiștii din hotel cu muzica evenimentelor din restaurantul de la parter? Sincer nu știu cine ar vrea să organizeze evenimente cu frigiderul plin de înjurături de la persoanele pe care le deranjează implicit, pentru că un pulifrici de patron a făcut economie la zăpada de izolat…

Și sincer, poți să ai hotelul cu turnulețe și tencuit cu aur, dacă recepționera și restul personalului sunt niște grețoși te caci în el hotel!

Eu am avut impertinența de a întreba unde-i prăjitorul de pâine pe unicul chelner, rupt în dinți de somn, dimineața la 8 și am crezut că-mi sare la beregată :))) N-am mai îndrăznit să întreb de ce nu au apă sau suc la micul dejun, că-s convinsă că mi-o luam pe spinare, să fiu recunoscătoare pentru cremvurști, că măcar erau calzi 🙂

Poate ar trebui să nu mai autorizăm unități de cazare dintr-un birou și poate ar trebui să le vizităm întâi pe teren – asta-i pentru berbecii de la ANT și cei din primării, OPC și alte instituții similare. Și de fiecare dată când vrem un titlu să ne întrebăm dacă avem cu ce, că degeaba vopsim gardul, turiștii din ziua de azi au o juma de neuron în plus față de cei de acu o sută de ani și un client nemulțumit mai influențează încă 10 articole de blog 🙂 Asta-i pentru berbecii mei din #brasov care au început să sufere de demagogie cronică, chestie mă irită maxim.

 

Cine va fi capitală culturală?

UPDATE: Timișoara a fost aleasă pentru conceptul său “Luminează orașul prin tine! (Light Up Your City!)”

Mâine și poimâine are loc ultima etapă a procesului de selecție pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021. Orașele calificate în această fază sunt Baia Mare, București, Cluj Napoca și Timișoara. Am avut ocazia să trec prin fiecare și/sau să le urmăresc evenimentele pe internet. Bucureștiul nu prea știu ce caută în ecuație și nu văd ce șanse are de a dezvolta ceva interesant cu actualul primar. Baia Mare ar putea fi cel cel mai câștigat oraș, însă are vreo două-trei minusuri majore: administrația locală, infrastructura lipsă și oamenii, care s-au cărat toți în Anglia și Cluj-Timișoara. Așa că ajungem la ultimele două: Cluj a crescut incredibil în ultimii ani și cred că s-ar putea dezvolta foarte bine independent, fără atâtea titluri. Timișoara este în curs de renovare în centru – și nu știu de ce, începe să-și piardă din farmec (dar mai discutăm la final de renovare), însă doar la o trecere rapidă, are foarte multe spații care ar putea genera evenimente extrem de interesante. În plus are multe organizații cu idei mișto și palmieri :)))) plus un ciudat de primar, dar cred că ăsta-i normalul în administrația românească…

Una peste alta Brașovul este departe de toate cele 4 dintr-un singur motiv – major – pentru că îi lipsește viziunea, că slavă cerului potențial ar avea.

Am ales sigla Clujului pentru că este cea mai prietenoasă siglă dintre toate cele 4 🙂

servus-cluj-2021

via google

 

frumusețea de a te relaxa

Ultima oară când creierul meu total s-a relaxat a fost în Timișoara, anul trecut. Prietena mea a lucrat toată ziulica, eu m-am plimbat, m-am bronzat la un capuccino pe terasă și mi-am lăsat gândurile să curgă în legea lor. Zilele acestea sunt în Sibiu, unde printre altele lucrez. Norocul face să fi prins câteva zile grozave, cu soare, multe evenimente culturale și puțină liniște neașteptată. Mai mult decât atât, am aflat că ni se finanțează încă un proiect pentru copii, ceea ce este o veste grozavă, în lumea deprimantă a știrilor guvernului poc. Da, lumea e neagră și plină de tâmpiți, dar dacă înveți să vâslești printre ei, cu relaxare și o atitudine pozitivă, relaxarea apare cu mai multă ușurință…

de prin Timișoara

din capitolul să ne cunoaștem patria, azi, Timișoara. vroiam să o vizitem mai demult, dar nu mi s-a oferit ocazia (deși am avut un prieten timișorean :D). weekendul ăsta însă am bifat-o. în drum spre Brad, am făcut un ocol prin vestul țării 🙂 mi s-a părut un fel de Brașov cu mulți tei și un centru similar Sibiului (care se renovează de GTZ). cred că cele mai faine experiențe le-am avut atunci când am descoperit un oraș pe jos, fără hartă și prea mult research anterior. m-a lăsat prietena mea pe un bulevard și de acolo în vreo jumătate de oră eram în Piața Unirii. ce-i drept căutam baterii pentru aparatul foto, însă nu am putut găsi niciun magazin specializat în zonă, iar chioșcurile vindeau numai ziare (ce chestie, dle. :P). tot bateriile m-au adus la Iulius Mall, care e foarte aproape de centru și m-au ținut ocupată pentru vreo oră, timp în care am reușit să nu mă rătăcesc printre magazinele de țoale (mda, n-am avut timp de ele). fericită că în sfârșit aveam baterii, m-am reîntors în piață la o limonadă. super relaxare. am prins o zi cu foarte mult soare și căldură, oameni nu foarte mulți și multă liniște. mai lipsea un concert 🙂 unica mea nelămurire era că piața în care mă aflam nu prea semăna cu faimoasa Piața Operei și nu știam încotro să o iau. așa că am pus în funcțiune sistemul digi-mama (sau mama-digi) și cu încă o întrebare la chelneriță, am ajuns și în cea de-a doua piață a Timișoarei. n-am avut prea mult timp, căci a trebuit să mă reîntorc la mall și de acolo am plecat spre Brad.

ce mi-a plăcut: zonele verzi, îngrijite – chiar și în cartiere; niște clădiri superbe – sper să fie renovate cât mai curând; mall-ul – mare, utilizat, inclusiv servicii publice puteai găsi acolo și prețuri ok, pistele verzi pentru bicicliști;

ce nu mi-a plăcut: casiera din Auchan care nu m-a lăsat să trec pe la casă, deși nu cumpărasem nimic, pentru că aveam rucsac în spate și s-a mai și isterizat; porumbeii și mizeria lăsată de ei; lipsa informațiilor turistice publice.

Nu prea am văzut turiști, lucru care m-a mirat. Dar poate era prea dimineață… sper să se renoveze mai repede și să mai ajung prin zonă 🙂