Round trip: Valea Oltului – Târgu Jiu – Defileul Jiului – Sarmizegetusa- Hunedoara (5)

Din Târgu Jiu către Hunedoara, drumul trece prin Defileul Jiului – absolut superb, mai ales că pare proaspăt renovat (este terminat în proporție de aproximativ 90%). V-aș fi arătat o poză-două dacă ne-am fi putut opri undeva 🙂 Din păcate se pare că niciun oficial de-al Ministerului turismului nu a trecut prin zonă, pentru că nu ai unde să te oprești… Dar e frumos, credeți-mă pe cuvânt, merită mers și cu mașina, și cu trenul 🙂

Apropo, voi realizați că poporul ăsta a fost capabil odinioară să taie munții și dealurile și să construiască și șosea, și cale ferată? Iar în prezent nu poate vrea să facă o nenorocită de autostradă pe Valea Prahovei?? Închis paranteza.

Primul oraș de cum treci dealul este Petroșani. Am amintiri prețioase din zonă și prieteni dragi, chiar dacă acum sunt pe alte meleaguri. Dar no bine, nu îmi aminteam să fie atât de mare :)) Pe de altă parte am apreciat diversitatea rețelelor comerciale, mai lipsea un Starbucks și ar fi fost ca acasă :)) Hipsterii ăștia din Transilvania și fitzele lor 😛

Chestia mișto din zonă, care ar putea fi maximizată în turism sunt minele – nu știu câte mai sunt deschise, dar mulți oameni ar plăti să le viziteze. Am văzut pe net că ar exista o intenție. În zonă mai există un muzeu al mineritului pe care l-am găsit închis, că era în renovare. Csf ncsf…

Și ca să ne meargă ziua absolut fabulos (Claudia, de ce n-ai căutat tot ce trebuia înainte pe net???), din Hațeg am căutat-o pe Sarmi, fata de dac. Doar că google maps ne-a dus la romani. :))) Nu râdeți, că s-ar putea să o pățiți și voi la un moment dat 😀

Faza e că habar n-am avut că-s două de fapt. Și am terminat turismul :))) Sau poate am știut odinioară, dar n-am băgat de seamă. Cert e că atunci când ne-am apropriat, a început să ne dea cu virgulă. Și culmea e că la un moment dat, din greșeală am ajuns pe drumul bun, dar ne-am reîntors în Hațeg, că cealaltă Sarmi era cam departe și nu ne mai ajungea timpul 🙂

No bine și ce-ați făcut? Ce să facem, am vizitat-o pe Sarmi romana. Pe numele ei întreg Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Care a fost capitala provinciei romane Dacia. Păi și cealaltă? Cealaltă este de fapt Sarmizegetusa Regia și se află în Munții Orăștiei, cam la 40 km și a fost capitala regatului dac.

Faza faină este că există un bilet comun cu care poți vizita rezervația arheologică și Muzeul de arheologie, unde se află câteva din obiectele recuperate de cercetători (mi-a plăcut un joc similar cu ținta din prezent).

Ruinele vechiului oraș roman se află, logic, în aer liber, astfel că dacă vremea nu-i ok, sunt mai complicat de vizitat. Noi am avut noroc că nu a plouat, pentru că vizita durează cel puțin o oră – zona este foarte mare. No bine și ce mai poți vedea? Părți din vechile structuri și materialele din care au fost construite, precum piatra locală de râu și stâncă, marmura, cărămida sau țigla.

Drumul trece printre livezile localnicilor, o chestie foarte haioasă 🙂 Cea mai impunătoare clădire, amfiteatrul, avea o capacitate de cca. 5000 de persoane.  A fost construit în prima jumătate a secolului al II-lea. În incinta lui aveau loc lupte de gladiatori, încăierări între animale sălbatice și oameni, reprezentații de teatru, declamații și alte manifestații publice.

Parcarea se află chiar la intrarea în muzeu, zonă în care găsești și tot felul de terase unde poți mânca sau bea ceva. La intrare există și un magazin cu suveniruri, care-s chiar simpatice și ok ca preț.

Din Sarmizegetusa poți ajunge și în Densuș, unde se află cea mai veche biserică românească din piatră, propusă pentru patrimoniul Unesco. Se spune că ar fi fost ridicată pe ruinele unui templu închinat zeului Marte, motiv pentru care în ziduri au ajuns bucăți din Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Biserica actuală datează de undeva din sec. XIII.

Noi am dat peste niște copii care cerșeau (cine s-ar fi gândit???) și un câine simpatic.

Alte obiective de vizitat în jurul Hațegului sunt rezervația de zimbri și geoparcul dinozaurilor, cetatea Colț din Suseni (se spune că ar fi fost sursă de inspirație pentru Jules Vernes), precum și parcul național Retezat. Castelul Kendeffy se află chiar la marginea orașului și a fost construit în 1782 de o familie de nobili. Din păcate este privat, dar nu se poate vizita. Am fi sărit gardul, dar scria câine rău… și chiar am văzut un câine, într-o seră din spate, care nu arăta prea prietenos 🙂

No bine, data viitoare ajungem în sfârșit și la reședința de vară, Castelul Corvinilor din Hunedoara 🙂

Round trip: Valea Oltului – Târgu Jiu – Defileul Jiului – Sarmizegetusa- Hunedoara (4)

Târgu Jiu este locul de baștină al lui Brâncuși (mega like), Horațiu Mălăele (like) și Cătălin Măruță (dislike), capitala Olteniei și orașul care își trage numele de la râul Jiu. Turistic vorbind, este potrivit pentru 3-4 selfie și o cafea pe centru, dar nu mai mult…

Capodoperele lui Brâncuși fac parte dintr-un ansamblu monumental ridicat de celebrul sculptor între anii 1937-1938, comandat de Liga națională a femeilor gorjene în cinstea eroilor locali din primul război mondial. Ansamblul se întinde de pe malul Jiului, unde se află lucrările din piatră Masa tăcerii, Aleea scaunelor și Poarta sărutului, continuă cu Calea eroilor și se termină într-o altă zonă verde, cu Coloana fără sfârșit, creată din fontă alămită și oțel.

Lucrările sunt păzite mai nou cu niște gardieni plictisiți și mai acri decât lâmăile mele din frigider (mă gândeam ce diferență este între respectivii și polițiștii din NY care știau să zâmbească, interacționau cu turiștii și nu aveau nicio problemă să se pozeze cu ei).

Unul dintre ei ne-a urlat de la distanță să nu atingem Poarta sărutului, atunci când ne făceam poze – în primă fază nici n-am înțeles ce vrea de la noi… cert este că este una dintre cele mai proaste idei, pusă în practică de administrația locală.

Și mai haios a fost un al doilea care stătea pe o bancă, la răcoare, sub un copac, de unde a trebuit să se ridice chinuit și să meargă până lângă Coloana infinitului, pentru că un grup de pensionari se apropiaseră prea tare de monument, dorind să-și facă poze la baza acesteia…

Eu m-am întrebat dacă Brâncuși a creat monumentele pentru a fi văzute de la distanță sau pentru a trezi oamenilor ceva în sinea loc, care rezultă și din interacțiunea tactilă cu materialele folosite…

Peste râul Jiu trece un pod către o insuliță, care este parțial amenajată sub forma unui parc cu ceva opere moderne, din care nu am priceput nimic (drept e că la ora aia eram toropită de trecerea de la ploaie la căldură). Priveliștea de pe pod ar fi superbă, dacă nu ai vedea gunoaiele din Jiu… În celălalt capăt al insulei se află un ștrand pe care l-am ratat de data asta 🙂

Parcul care se află pe malul Jiului este perfect pentru plimbări și alergat. Desigur e plin de plăcuțe cu “nu ai voie să” (cu role, animale, să respiri etc.) de unde am dedus că localnicii probabil au voie doar la defilări de 23 august… Și mai haios, dinozaurii din imagine aveau un anunț cu “nu ai voie să îi atingi”, că no bine, nu e loc de joacă (dar ce o fi oare???).

Prin centrul orașului mai sunt câteva clădiri drăguțe, cu arhitectură specifică. Tot acolo e locul unde poți bea o cafea sau un cico. Mai sunt vreo două muzee, unul județean cu mai multe secții și un muzeu de artă, dar nu mi s-au părut prea atractive. Mai interesant suna Muzeul tezaurului BNR care se află în zona Mănăstirii Tismana, dar care nu ne-a fost în drum.

Data viitoare o să aflați că vara nu-i ca iarna și dacii nu-s romanii. Sau invers.

Round trip: Valea Oltului – Târgu Jiu – Defileul Jiului – Sarmizegetusa- Hunedoara (3)

Ca să ajungem la Târgu Jiu, am cotit-o din Râmnicu Vâlcea pe drumul care trece prin Horezu. Am fost atrași de ceramica din zonă, care se află în patrimoniul imaterial al Unesco. N-am avut cine știe ce timp de investigat, dar magazinele de profil se află cam toate la intrarea în localitate și vând aproximativ aceleași chestii, la prețuri ușor supraevaluate.

Am nimerit la a doua încercare peste o doamnă drăguță, care ne-a povestit pe repede înainte câteva detalii despre ceramică și despre faimosul festival de profil, din iunie, pe care l-am ratat. Pe telefon am mai descoperit în zonă un muzeu etnografic, care ar fi fost interesat de vizitat. Data viitoare.

În zonă există încă meșteri care folosesc vechile instrumente („cornul” și „gaița”) pentru decorarea obiectelor de ceramică. Vreo două locații organizau și un soi de ateliere sau prezentări – din păcate nu am găsit cine știe ce informații la fața locului (de unde rezultă că documentarea de dinainte de traseu este musai și extrem de importantă, eventual dublată de telefoane și emailuri).

Culorile tradiționale sunt ocrul, verdele și albastrul, iar motivele predilecte ale artiștilor din Horezu sunt valul, spirala, șarpele și mai ales cocoșul. Să fiu sinceră, am rămas ușor dezamăgită. Față de obiectele pe care le am de la turci sau portughezi, cele de aici mi s-au părut cam șterse, din punct de vedere al culorilor. Iarăși, probabil sunt atât de obișnuită cu ceramica pe care am văzut-o ani de zile la Târgul olarilor din Sibiu, că nu prea am fost impresionată de ce am văzut (pe repede înainte) în zona Horezu.

Pe de altă parte ne-am amuzat în gașcă despre faptul că era plin de chestii cu … Dracula 🙂 Asta apropo de brandul de țară. Aveți turiști, am întrebat noi? Mai avem vara, cei care merg spre Transalpina și iarna, cei care merg la schi.

Altfel zona e frumoasă, mai ales când nu plouă și nu este plin de nori 🙂

În episodul următor o să vă povestesc cum am căutat spiritul lui Brâncuși prin Târgu Jiu și l-am găsit păzit de gardieni 🙂

Round trip: Valea Oltului – Târgu Jiu – Defileul Jiului – Sarmizegetusa- Hunedoara (2)

Și ce s-a mai modificat Claudia pe Valea Oltului? Părea tot ca odinioară, doar casele au început să arate ca peste tot… Globalizarea, nene. Din mers n-am reușit să fotografiez nimic, dar zău dacă nu merită să mai tragem o fugă prin zonă, că în vreo câțiva ani arhitectura locală o să o mai regăsim doar în muzeele etnografice. Recunosc, am sentimente contradictorii, asta în condițiile în care nu aș rezista la țară mai mult de o săptămână. Pe de o parte punem presiune pentru a aduce satul românesc în epoca contemporană, pe de altă parte nu conservăm nimic. Și oamenii fac rost de bani și mai trag un etaj la casă… cam ca în Caesar 🙂

Singura oprire pe Valea Oltului a fost la Mănăstirea Cozia. Vechea biserică pare aproape invizibilă printre restul clădirilor (chilii? spații de cazare??). Construită pe malul Oltului, este o ctitorie a lui Mircea cel Bătrân, de pe la 1388. Numele este de origine cumană, numele folosit inițial fiind Nucetul. Este o biserică în stil bizantin, dar modificată în stil brâncovenesc.

Partea superioară a chenarelor de la ferestre, rozetele de deasupra lor și pictura din pronaos datează din timpul lui Mircea cel Bătrân. Pictura a fost renovata în 1517, în vremea lui Neagoe Basarab, când s-a făcut și fântâna care îi poartă numele, dupa cum se vede într-un fragment de inscripție; între anii 1706-1707 i-a fost adăugat pridvorul, s-a refăcut pictura din incintă și s-au adăugat cerdacurile, chiliile și s-a reconstruit havuzul cu apă. Toate acestea s-au facut de către paharnicul Șerban Cantacuzino.

Pictura originară se păstrează în naos, unde pe peretele de vest sunt pictați Mircea și fiul său Mihail în costume de cavaleri, iar în stânga se află portretul lui Șerban Cantacuzino.

În pronaos se găsesc mormintele voievodului Mircea și al monahiei Teofanei, mama lui Mihai Viteazul, calugărită după moartea fiului ei, decedată în 1605. Piatra funerară a domnitorului este o copie a celei originale și datează din 1938. În ”Cerdacul lui Mircea”, din corpul de chilii dinspre Olt, a scris Grigore Alexandrescu cunoscuta poezie ”Umbra lui Mircea la Cozia”.

La intrarea în mănăstire am văzut cea mai aliniată livadă de meri 🙂

Și cum ziceai Claudia, merii cresc în copaci, nu pe raft la supermarket? 🙂

Parcarea este vis-a-vis de mănăstire și nu se plătește intrare. Dacă nu mă înșel era și un magazin cu brizbrizuri, dar noi l-am prins închis (asta pentru pasionații de obiecte bisericești). În incinta mănăstirii se mai află un muzeu cu obiecte specifice.

În episodul următor o să vă povestesc despre cum am căutat farfurii de Horezu și am găsit magneței cu Dracula.

Round trip: Valea Oltului – Târgu Jiu – Defileul Jiului – Sarmizegetusa- Hunedoara (1)

Vreo 800 și ceva de kilometri, de făcut în 3 zile. Principalul obiectiv turistic a fost Castelul Corvinilor, în Hunedoara, unde ne-am dat întâlnire cu maman la reședința de vară, doar că am ales să ajungem la el pe un traseu ușor ocolit 🙂

Drumul Brașov – intrarea în Sibiu e arhicunoscut; de la intersecția cu Petrom am luat-o către Tălmaciu, pe Valea Oltului – din fericire am prins o zi cu puțină ploaie și trafic cât de cât ok. Ne-am oprit la Cozia și cam atât, după Râmnicu Vâlcea am cotit-o spre Târgu Jiu și am mai făcut o oprire la Horezu. Până în Târgu Jiu s-a făcut cald și soare, ca să ne iasă pozele cum trebuie :)) Ziua următoare am petrecut-o prin Defileul Jiului, puțin în Petroșani căutând un muzeu, pe care l-am găsit în renovare și la Sarmizegetusa, plus am mai văzut o biserică în Densuș (lângă Hațeg). Am dormit în Hunedoara și în ultima zi am vizitat Castelul și ne-am cărat acasă. Pe autostradă 🙂

Drumul e ok, renovat, mai puțin prin satele de pe lângă Hațeg. Autostrada însă e o durere de stomac!!! Și pericol public cu câte cratere are!

Zona Hunedoarei este plină de indicatoare turistice și centre de informare, spre deosebire de sudul țării. De altfel, cum sari dealul, încep să apară și rețelele de magazine, de automat începi să îți aduci aminte că ești în Transilvania (dacă ceva poate să ne indice nivelul de trai în diferite regiuni, atunci acela sunt rețelele de magazine).

Peisajele sunt absolut superbe. De altfel, dacă aveți timp merită să lungiți traseul și să îl combinați cu ceva drumeții în natură 🙂

Round trip: Valea Zânelor – Avrig (ultima parte)

Palatul Brukenthal din Avrig, una din clădirile reprezentative pentru barocul transilvănean, a fost reședința de vară a baronului Samuel von Brukenthal. Palatul, de inspirație vieneză, încă nu este renovat. În momentul de față se pot vizita două expoziții private, una de costume medievale și cea de-a doua, de artă și bunuri săsești.

Parcul gândit ca un complex de grădini, de inspirație franceză, engleză și olandeză este parțial folosit pentru evenimente diverse. Refăcut, ar fi o destinație relaxantă de weekend, pentru orice sibian/ brașovean care vrea să petreacă o zi în natură, mai departe de casă 🙂

Din păcate nu le-a dat prin cap să pună pe site și un buton de donații pentru renovarea Palatului, care poate ar grăbi procesul… No bine și e ceva renovat? Da, partea de jos, care cuprinde oranjeria (clădirea construită în sec. XVIII-lea, care cuprindea plante exotice) și care s-a transformat în camere de oaspeți, un restaurant și două săli de evenimente.

Noi am fost entuziasmați de prăjiturile casei, cu rabarbăr și fructe de pădure și plăcinta cu mere, precum și de socată savurate la umbră, pe terasă. Mâncarea din meniu suna extrem de bine și prețurile sunt decente (cel puțin comparativ cu fițele din Brașov).

În partea din spate a parcului este amenajată și o mini-fermă. Dacă aveți copii crescuți în oraș, mi se pare o experiență super ok – bănuiesc că cineva care se ocupă de cazări/ restaurant poate oferi mai multe informații.

Datorită faptului că șoseaua principală este în renovare, noi am ajuns în partea de jos a parcului, cu mașina – tind să cred că este zona de acces pentru cine vrea cazare sau la restaurant; dar în condițiile în care la un moment dat se va renova tot domeniul, nu ar strica un punct de informare.

Cea mai haioasă parte a vizitei a fost dna. Florica, cea care se ocupă în weekend de expoziția de costume medievale, care ne-a îmbrăcat și ne-a trimis la poză :)) Costumele din câte am înțeles ar fi făcut parte din recuzita filmelor cu Florin Piersic.

Și da, așa arată o prințesă bătută în cap de soare :)))

Round trip: Valea Zânelor – Avrig (2)

Castelul de Lut “Valea Zânelor” este de fapt o pensiune de lux neterminată; în momentul în care va fi gata, nu cred că se va mai putea vizita ca până acum, așa că dacă vreți un selfie, adăugați-l pe listă 🙂 Mi s-a părut extrem de ingenioasă ideea și capacitatea proprietarului de a scoate bani din piatră, lut, argilă, nisip și paie, după care am citit pe net că are background în publicitate, așa că lucrurile au început să se lege 🙂

Intrarea costă 5 lei de persoană și ți se sugerează să nu intri cu produse alimentare pe proprietate; sunt două puncte de unde îți poți cumpăra ceva de mâncare, un cico sau o înghețată (magnum la preț dublu) și/sau obiecte promoționale (magneți și alte nebunii).

Poți vizita o cameră goală – respectiv poți intui materialele din care a fost construit castelul – mi-ar fi plăcut să văd mai multe informații despre construcțiile cu materiale naturale (că odinioară așa se construiau casele, că-s ecologice, că-s mai bine izolate, blablabla), ceva care ofere o latură educațională proiectului, mai ales că am văzut multe autocare cu kinderi.

Altfel este doar un bussiness foarte bun, de scos bani din selfișoare, până ține figura și nu se plictisesc românii… În altă ordine de idei este interesant de văzut cum un singur obiectiv poate revigora economic o zonă rurală. Zona respectivă pare a se umple de pensiuni, în jurul Castelului au apărut o parcare și mici tarabe de vândut snacksuri, drumul de acces din Porumbacu de Sus tocmai ce a fost asfaltat (dacă e să mă iau după comentariile de pe fb).

Zona este foarte faină și munții Făgăraș se văd superb, dacă nu prindeți nori ca mine, la plecare :)) Și e liniște. E atât de liniște de-ți auzi gândurile tropăind 🙂

Și zânele, unde erau zânele?????

Round trip: Valea Zânelor – Avrig (1)

În jur de 300 de km, dus-întors, traseu de o zi. Drumul până la Sibiu cred că îl știu și cu ochii închiși :)) De data aceasta am ieșit din șoseaua europeană înainte de intrarea în Porumbacu de Jos și am cotit-o la stânga, am trecut prin Porumbacu de Sus, ca să ajungem la Castelul de Lut de pe Valea Zânelor, apoi ne-am întors și am intrat prin Avrig, pentru un popas la Palatul Brukenthal. În Avrig se lucrează la străzi/ conducte, etc. așa că drumul este pe din dos, motiv pentru a descoperi ce mai cultivă băștinașii prin grădini :))

Indicatoarele sunt ok, centre de informare turistică… hmmm, dacă le-am văzut eu, le-ați văzut și voi…

Ca de fiecare dată prin ultima vreme am ajuns în Sibiu în cea mai mare grabă + foame :)) Notă pentru prieteni: dacă nu ne vedem la sb, ne putem vedea la bv (free coach + free coffee + nu știu, mă mai gândesc, included)… adică nu faceți ca mine, daaa?? :))))

Mâine vă povestesc despre cum se pot face bani din lut 🙂

2 muzee și o prăjitură

Uneori merită să ieși din casă și pentru alte lucruri decât clasicele work, shopping și drinking 😀 cum ar fi cultură, socializare și relaxare, lucruri cărora brașovenilor le sunt ușor străine. Traseul meu de azi a cuprins Muzeul de Artă, Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului Medieval și o oprire absolut obligatorie la cofetăria Unic de pe Republicii.

Muzeul de Artă: colecția permanentă cuprinde artă românească, modernă și contemporană. Dacă vă plac Grigorescu sau Luchian, etajul este spațiul unde puteți admira câteva tablouri interesante.  Noi ne-am oprit în fața unei reprezentări a Sibiului medieval – Panorama Sibiului de Franz Neuhauser jr.  și am avut o discuție lungă și contradictorie despre unghiul din care a fost realizat tabloul, a cărei parte a doua se află la Muzeul Brukenthal. În sala de jos puteți vizita expoziția retrospectivă a Elenei Popea – are câteva tablouri geniale. Intrarea pentru adulți este 4 lei, este cald și liniște…

Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului Medieval (site-ul încă nu le merge, dar țin de Muzeul de Etnografie): clădirea în care se află a fost renovată și arată foarte bine – mansardei i-ar fi trebuit mai multă lumină, dar chiar și așa este un spațiu interesant. La parter se află mult mobilier săsesc – deși cred că mai multe lăzi am văzut la Consiliul Județean Sibiu, după venirea lui Botesch :)) Într-una din încăperi găsești mirodenii și plante medicinale – fără marijuana, dar cu multă vanilie și scorțișoară 🙂 În mansardă până în decembrie este o expoziție foto – Casa mare, de Frank Gaudlitz – cu oameni din diferite zone ale României și țărilor din jur, în haine de sărbătoare și încăperile lor tradiționale. Din România sunt poze din zona Sibiului, a munților Apuseni, a Maramureșului și a Dobrogei… nu puteți rata poza cu soba de țară, cafeaua Jacobs și cutia de ceai instant cu zahăr în ea 😀 Și în vreo două săptămâni se va deschide și etajul, unde sunt în curs de amenajare câteva camere tradiționale… doamna de la intrare spunea ceva de o cameră de modiste 😀 Intrarea pentru adulți este 5 lei.

Cofetăria Unic: amandină cu gust de amandină, krantz cu gust de krantz, plăcintă cu multă brânză și cafea la ibric. Deși păstrează același decor și uniforme ca pe vremea lui Ceașcă, nu se fumează, atmosfera este relaxantă și prăjiturile au gust de prăjituri.

Oraș: Brașov

Durată : 2 ore

Cât a costat distracția cu 2 muzee, o cafea, plăcintă și prăji: 20 de lei/ persoană (rotunjit)

poză din expoziția foto Casa mare (pozele sunt făcute între 2006-2008)

despre castelul Bran

castelul-bran

nu poți spune că ai vizitat Brașovul, dacă nu ai tras o fugă și până la Bran. zona a devenit faimoasă datorită brânzei de burduf în scoarță de brad, agroturismului și zgârceniei localnicilor (ce-or fi scoțienii, dar stați să îi vedeți pe brăneni :D). și bineînțeles datorită castelului Bran și istoriei contelui Dracula. pe vremea când făceam ghidaj în Poiană, turiștii se înghesuiau să prindă un loc în excursia la castel, combinată cu o tochitură cu mămăliguță, niscaiva țuică și o plimbare cu sania sau trăsura. în castel nu existau prea multe exponate, însă combinația de austeritate, pasaje înguste, glume cu Dracula și fântâna cu monede din curtea interioară creau o atmosferă de neuitat. între timp castelul s-a umplut de exponate, după care a fost retrocedat faimosului Dominic de Habsburg (o fi el faimos, dar eu nu am auzit de el până la momentul scandalului retrocedării)… acum, același individ face gură că Ministerul Culturii a scos mobilierul, care se află în patrimoniul național… e ca și cum mătușa Tamara (alta :P) îmi lasă moștenire o casă, iar eu comentez că de ce nu mi-a lăsat și mobila… cică muzeul va rămâne deschis în continuare… pe cât pariem că Herr Dominic nu va face nicio investiție acolo și că mare va fi minunea dacă nu ne trezim cu vreun manelist care răscumpără castelul pentru a și-l face reședință privată (că se poartă castelele)…