E frumoasă digitalizarea, cu multe avantaje, dar și cu situații de Kafka. Adică e ca la proști.
Exemplul 1:
Bancă foarte mare. Mergi la ghișeu și înregistrezi o adresă. Pentru că nu vine răspunsul, te întorci la bancă. Trebuie să o cauți specific pentru doamna care a dat numărul de înregistrare, pentru că restul colegilor nu pot vedea informația în sistem. Se întâmplă că doamna respectivă este în concediu medical. Nimeni nu poate să îi opereze pe cont. Te întorci după încă o săptămână. Durează x minute să caute adresa în sistem, până la urmă o caută cu CNP, nu cu numărul de înregistrare și cu ajutorul unei alte colege, reușește să printeze răspunsul din sistem. Pleci victorios cu adresa semnată în original. După o oră. Pentru ceva ce ar fi durat maxim 5 minute.
Exemplul 2:
Laborator de analize medicale. Rețea națională foarte mare. Hârtiile se semnează pe touchscreen, cu un pix special. Nu ajunge să mai semnezi, ca până acum, trebuie să pui vreo 6 bife, pe două documente separate. La final softul zice că e semnătura prea scurtă și trebuie să semnezi iar. Dar măcar am primit sms când au încărcat rezultatele în sistem.
Exemplul 3:
Noile cărți de identitate. Sunt mici, că asta ați vrut. Dar nu mai au adresa de domiciliu pe ele, că nu a mai încăput de tricolor și sex. Pentru cei care-s fluflu și nu le au cu birocrația, domiciliul ăsta era o bătaie de cap inutilă. Pentru noi, ceilalți, care lucrăm cu acte toată ziua, domiciliul este o informație obligatorie pe toate documentele din România. Începând cu o simplă cerere. Ca să nu mai discutăm de autorități. Drept urmare, ministerul de resort dă comunicat zilele trecute în care ne informează că nu ajunge să ai noul buletin, mai trebuie să-ți pui și o aplicație pe computer (la un moment dat și pe telefon), ca să vezi datele din cip… n-am înțeles exact cum se citesc. Și ca să poți să-ți scoți singur adeverința care atestă domiciliul. Kafka, frate!
Vroiam să mergem să ne schimbăm cărțile de identitate. Dar mai stăm puțin.
claudia 