Cărți, seriale, melodii

M-am gândit să luăm o pauză de la ars chestii prin bucătărie. No bine, câte ceva de citit, văzut și ascultat, în ton cu vremea de afară.

Madonnica, care are o față lucrată de-s invidioasă, zău (sau poate e doar clonată, wtf knows… :)) ), care nu prea mai poate să cânte melodiile vechi (trebuie să o auziți la Eurovision), dar care a prins șmecheria sound-ului lucrat pe computer la greu. Și/sau duete. (Oare Adelle mai scoate vreun album nou? 🙂 ) (Ziceți mersi că nu v-am pus să ascultați duetul dintre Bieber și Sheeran 😛 )

Maid, o carte scrisă de Stephanie Land, recomandată în special celor care comentează nonstop despre săracii care trăiesc din ajutoare sociale. O autobiografie a unui tinere mame, care se angajează menajeră și trebuie să combine mai multe burse și tipuri de ajutoare sociale pentru a supraviețui. Cu greu. Despre stigmatizare și munca pe minim pe economie. Sau un fel de curs rapid de asistență socială americană. (Nu că la noi ar fi cu mult mai bine….)

The Farm, de Joanne Ramos, ne transpune în viața babysitterelor și menajerelor filipineze și a celor care devin surogat pentru copii de bogătași. Este ficțiune, desigur, că probabil realitatea bate filmul.

Catch-22, pe Hulu, mini-serie bazată pe cartea lui Heller apărută în 1961. Din categoria birocrația nu moare niciodată, ea doar se transformă. 🙂 Eu sunt convinsă că Heller a fost neam de-al lui Caragiale. Nu mă credeți? Luați de aici:

KORN: We give you a $6,000 bombsight and apparently you don’t wanna look through it. Oh, and you lost your tail-gunner. Nice fucking flying, soldier. Do you have any idea how much each 500 pound bomb is worth? – I do not, sir. – Well, neither do I, but they don’t grow on trees. I took out the bridge, sir. The bridge is gone, that was the objective. It was a goddamn thorn in our side, that bridge. So what to do now? KORN: We punish the hell out of him. Well, you goddamn right we punish the hell out of him. Although, if we punish him, we’d be admitting something went wrong. Something did go wrong, they lost a goddamn tail gunner. What I mean to say, sir, is that if we punish him, that would be sending a message that the mission didn’t go right. We don’t want that. The mission did go right. Exactly. So what to do? We could give him a medal. What would we give him a goddamn medal for? For going around twice. Well, I suppose it did take some courage to go around the target twice, and he did hit the target. [WHISPERING] This is good, this is very good, act boastful about something we should be ashamed of. That’s a tremendous idea, sir. That’s good, very good. And we’ll make him a captain, too. Do we need to do that? Well, if we’re gonna do this, we’re gonna do it with gusto, Korn. Besides, what’s a goddamn captain anyway? Lieutenant, you’ll be pleased to know that we have made the decision to promote you to the rank of captain. Uh – O-Okay. – Effective immediately. Colonel Korn, here, organize a medal ceremony. – KORN: Yes, sir. De aici.

Și un citat care mi-a plăcut foarte mult zilele acestea, despre distincția între training și educație: “we distinguish training, which is oriented to production and survival, from education, which is oriented to making survival meaningful”. Din The Tyranny of Metrics.

Dezastru în bucătărie, ep. 60 – clătite cu banane și sos de mere

O variantă pentru zilele în care nu știi ce să mănânci la micul dejun 🙂 Clătitele cu banana sau banana pancakes sunt varianta cu aluat gros, dar care totuși curge ușor. V-am amețit, știu! :))

No bine, cantitățile sunt aproximative, pentru că nu măsor niciodată ingredientele. Sorry 🙂

O banană coaptă, zdrobită cu furculița, un vârf de sare, un ou, vreo două linguri de făină și vreo două linguri de apă. Amestecate cu furculița sau telul. Dacă vreți să puneți lapte în loc de apă, este perfect. Zahăr nu e cazul că bananele coapte sunt foarte dulci. Iese un aluat gros care se toarnă într-o tigaie, unsă cu puțin ulei.

Clătita (sau clătitele, că s-ar putea să vă iasă vreo două) se prăjesc la foc mic pe ambele părți. Dacă se arde ușor, nu e dezastru. :))

Se consumă cu furculița simple sau cu sos de fructe. Eu am avut niște mere pe care le-am dat pe răzătoare, le-am fiert cu scorțișoară și puțină zeamă de lămâie și le-am făcut sos cu blenderul.

Carbohidrați cu fructe, dar merită. Pe cuvânt de dezastru 🙂

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie 🙂

Inteligență artificială marca La Roche-Posay

De regulă nu dau click pe reclamele de pe fb, dar cu vremea asta turbată de afară, am zis că ia să vedem ce vrea LRP de la mine. 🙂

Ideea e în felul următor: intri într-o aplicație pentru a-ți face 3 poze ale feței (din față și lateral), în pasul următor inteligența artificială urmând să-ți identifice problemele feței și să îți recomande niște produse. Ioi ce fain, în teorie, poate LRP știe mai bine decât ultima zuză de doctoriță dermato la care am fost. 😀

Problema numero 1 este că mi-a luat cam mult timp să stabilizez telefonul ca să-mi pot face pozele – ar trebui niște mesaje adiționale care să ajute omuleții; problema numero 2 este că inteligența asta sofisticată mi-a văzut alunițele pe post de coșuri, dar nu mi-a văzut celelalte porcării de pe față… și ca să fie totul super mișto, mi-a pus pierce-ul tot în categoria coșuri. Yeeee.

Eu aș prefera ca LRP să-și folosească inteligența pentru a scădea prețurile prohibitive. 🙂 Că de fiecare dată când mă uit pe un site de dermato-cosmetice mă întreb ce organ să vând pentru un produs de-al lor. (valabil și pentru concurența lor) Altfel drăguță ideea.

Anyway, pentru fanii AI, luați cu popcorn că mai durează…

(No bine și nu ne arăți pozele? Nope.)

City-break la Miercurea Ciuc

Într-una din zilele cu soare, gașca noastră cea colorată și veselă s-a suit în mașină și s-a cărat la Miercurea Ciuc. Obiectivul nostru declarat, pizza. 🙂

Miercurea Ciuc nu este un oraș mare, nu este plin de obiective turistice (dacă scoatem din ecuație echipa de hochei 🙂 ), dar este o zonă curată, liniștită și ok de vizitat când te-ai plictisit de bucureștenii din Brașov.

Partea și mai mișto este drumul până acolo, plin de kurtoși, peisaje pitorești și asfalt neașteptat de bun (din momentul în care părăsești județul Brașov).

Mi-a plăcut că e plin de kinderi cu skate-ul pe stradă. Mi-a plăcut cafeaua, pe care am băut-o la o crâșmă mică. Pizza nu mai este cum era odinioară, că a murit italianul care era patron, dar măcar nu are o tonă de aluat precum ce se găsește prin stabilimente faimoase din Brașov (aia nu e pizza, măi, e pită cu topping 😀 ).

Sincer, nu cred că un city-break este reușit atunci când îl îndeși cu o tonă de activități, ci atunci când la final te simți relaxat și fericit. Din punctul ăsta de vedere am ajuns să prefer locațiile care nu se află pe ruta aglomerată a traseelor turistice.

No bine, de-a lungul anilor am ajuns în zonă de mai multe ori, am lucrat cu oameni de-ai locului și am amintiri extrem de plăcute. 🙂

Din Brașov se ajunge prin Tușnad, din Sibiu se ajunge prin Sighișoara – Odorheiu Secuiesc și poate fi o altă variantă de mers către Piatra Neamț și Bucovina – dacă preferați un traseu mai lung.

Dezastru în bucătărie, ep. 59 – salată pentru birou

Evident că sunt mare fan salate. Și mai evident că prefer mâncarea pregătită de la zero, pentru că în felul acesta poți controla ingredientele, caloriile, cantitatea de sare, zahăr șamd.

No bine, să nu credeți că m-am născut cu salatele la nas. 🙂 Plus a durat ceva să-mi formez niște abilități și automatisme și să nu mai trăiesc doar cu covrigi și patiserie. În condițiile în care eu nu am mâncat sandișuri la școală, că nu le suportam. :)) (Fitze și talente de pitică, ce vă așteptați? 😛 )

Partea bună și deloc dezastruoasă este că de când au inventat americanii tupperware, este mult mai ușor să îți pregătești salatele pentru birou. 🙂 Practic îți faci un stoc de caserole, pregătești ingredientele, porționezi salatele, le etichetezi, bagi la frigider și voila, ai mâncarea pentru următoarele trei zile. Aceeași filozofie merge pentru pachetele copiilor la școală. Desigur, avem dilemele logistice, legate de păstratul caserolelor în condiții de temperatură, până la pauza de masă și de încălzitul acestora, dar soluții există. La birou este cu atât mai ușor pentru că angajatorul este obligat prin lege să-ți ofere pauza de masă și condiții pentru aceasta. (Dacă strâmbă din nas, există ITM.)

Pe net există multe variante de salate, important este să combinați legume, fructe, proteine și carbohidrați pentru o masă echilibrată. Varianta de mai jos este vegetariană (puteți pune carne în loc de fasole boabe pentru o rețetă cu carne sau eliminați oul pentru o rețetă vegană). Cuprinde fasole boabe, de la conservă, 1 ou fiert, niște cuș-cuș, roșii și pătrunjel verde. Durează sub 15 minute să o pregătești și are un număr decent de calorii, fiind sățioasă. O poți condimenta cu sare și piper, dressingul ar fi bine să fie separat, într-o sticlă/borcan închis (se păstrează mai multe zile, dacă este o vinaigrette – ulei + oțet/lămâie).

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie 🙂

Eurovision

Din semifinala 1 am văzut doar rezumatul melodiilor câștigătoare. La semifinala 2 m-am uitat, cu un ochi pe twitter – că pe acolo e mai funny, de fiecare dată. 🙂 Prietenii mei suedezi și elvețieni au fost super ok, deci probabil se califică în finală – ăla micul din canton o să rupă dacă mixează cu Madonnica. 🙂 Româncele au fost ok amândouă, Peony este cotată destul de sus.

Partea bună e că muzica e la fel de proastă ca cea din Billboard. :)) Multe urlete, multe cântece din care eu n-am priceput niciun vers, cel puțin 2 participanți care-s la Eurovision pentru a n-a oară (Rusia și parcă Lituania). Partea proastă e ca atunci când mi-am cumpărat eu un sacou super fancy de la o firmă faimoasă din Bv și m-am trezit pe stradă cu o lady îmbrăcată la fel ca mine. HORROR!!! Degeaba efecte speciale, că organizatorii nu au fost capabili să genereze prea multe idei, mult roșu în fața ochilor, flăcări, aripi, copii palide și cam atât. Penibil. Jenibil.

Sâmbătă seara e finala, deci ne distrăm. Eu rămân la cele 2 preferințe + Germănica, de care m-am săturat, că o ascult zilnic la radio. :)) (Am adormit înainte de rezultate, of course 😀 )

No fries, u guys

Pentru că trăim vremuri absolut spurcate.

Dacă urmăriți ce se întâmplă peste ocean, poate ați văzut că mai multe state din US au trecut o legislație locală prin care pun o serie de bariere în calea femeilor care vor să facă avort, Alabama fiind ultimul stat de acest fel care interzice avortul aproape în toate cazurile (inclusiv viol și incest). Bun. Pasul următor este ca legislația să fie combătută în justiție. Cine se mai uită la filme și seriale a înțeles că de fapt miza este alta, ca unul sau mai multe din aceste procese să ajungă la Curtea Supremă pentru a modifica celebrul caz Roe vs Wade din 1973. Mizând și pe faptul că majoritatea curții este în prezent republicană. Adică pro-life și nu pro-choice.

În cazul în care US ajunge să interzică avortul total, efectele vor trece oceanul și se vor extinde mai repede ca ebola prin întreaga lume, pentru că vor veni la pachet cu ajutoarele financiare americane. (Cine a lucrat cu finanțări americane știe la ce mă refer). Aceeași măsură va da apă la moară unei serii întregi de cretini și retardați care acum comentează doar prin grupuri limitate (vezi referendumul pentru familie din .ro). Și pentru care toleranța noastră trebuie să fie minimă (pentru ăștia, nici măcar fries…)

Partea oarecum haioasă – dacă nu ar fi înfiorător de tragică – este că precum și în celelalte state, în Alabama decizia fost luată de 22 de senatori albi, de sex masculin. Pentru că oamenii au o problemă evidentă cu locul femeilor în societate și sunt ofuscați că ele, femeile, au îndrăznit să iasă de sub cratiță. Totodată o teorie a conspirației pe care am mai auzit-o spune că în felul acesta rasa albă va face subit mai mulți copchii (să fim serioși, natalitatea crește/descrește în funcție de factori economici și sociali). În plus, precum în România comunistă, va înflori piața neagră. Drept urmare cine va avea bani, va face avort și în continuare. Persoanele care vor fi cele mai afectate vor fi cele vulnerabile – cu probleme financiare, etc. și care în US sunt de culoare.

Să sperăm că rațiunea societății va învinge totuși pe termen mediu și lung personajele imaginare și gânditul din vârful penisului. Ca să nu ajungem să ne kilărim unii pe alții (Băi Musk, îți mai ia mult să ajungi pe Marte? :)) )