Cât de mare este sectorul ONG

FDSC a publicat recent un studiu actualizat despre sectorul ONG. Astfel în 2015 marea majoritate a organizaţiilor (65%) nu au obţinut venituri sau s-au aflat sub limita de 40.000 lei (mai puţin de 10 mii de euro anual) şi doar 20% au realizat venituri între 40-200 mii lei şi 15% peste 200 mii lei. Ca să fie şi mai distractivă situaţia, 8% din organizaţii au realizat 80% din totalul veniturilor din sectorul neguvernamental. Iar totalul veniturilor reprezintă aprox. 1,6% din PIB.

Pe scurt, majoritatea organizaţiilor sunt slab finanţate şi putem presupune că dacă au ceva rezultate, lucrul ăsta se datorează în principal ambiţiei şi mai puţin capacităţii şi sustenabilităţii sectorului. Şi ar fi interesant de văzut un studiu cu privire la impactul direct al finanţărilor existente în ultimii 10 ani – dacă au făcut bine sau rău – că eu una am nişte păreri personale contradictorii…

Un alt lucru care confirmă această stare de fapt este dat de statisticile cu privire la angajaţii din ONG-uri: majoritatea nu au angajaţi, adică 68% (wow, ce surpriză!!), 22% au între 1-5 angajaţi şi doar 2% au mai mult de 20 de angajaţi. În medie în 2015 o organizaţie a avut 2 angajaţi, majoritatea tineri şi lucrând pe salarii mici, sub minimul salariului brut pe economie. Lucru care se întâmplă peste tot prin lume – citesc zilnic articole de peste ocean pe tema asta şi care vin în contradicţie cu mitul îmbogăţirii în ONG-uri.

Acelaşi studiu confirmă faptul că peste 90% din români nu fac voluntariat şi că profilul voluntarului român de ONG este tânăr sub 30 de ani şi cu studii superioare.

Studiul întreg poate fi citit aici. 

Putem mai mult decât ştim :)

Iarna asta am făcut nu ştiu câte ture de brioşe cu banane şi când aproape am fost mulţumită de rezultat s-a încălzit afară şi nu mi-au mai trebuit :)) Dar presupun că la următoarea tură rezultatul va fi mai bun decât cea mai bună variantă anterioară. Este un clasic exemplu de “încercare şi oroare” cum îi spun eu, un lucru care ar trebui să se predea de la grădiniţă. În mod surprinzător nu toate lucrurile ies perfect din prima, orice se învaţă şi practica duce la performanţă 🙂 Citate din magneţei motivaţionali. Şi uneori este valabil ce zice faimoasa balerină Misty Copeland, “It’s the time to push myself beyond my limits so that my performances can feel effortless, fresh.”

Nu sunt banana muffins, sunt chiar chocolate muffins 🙂

Pentru mine bucătăria este un spaţiu de învăţare şi de depăşire a celor două mâini de stânga 🙂 Prima oară când am făcut cozonac am uitat să pun sare, drept urmare n-a avut niciun gust. Dar a arătat spectaculos :))) Zilele trecute soarta a făcut să repet experienţa, pentru că aveam de terminat nişte lapte din frigider. După ce am sunat un prieten aka frate-miu, am reuşit să dreg aluatul la propriu, căci greşisem cantităţile, după care am realizat importanţa lui punct şi virgulă care ar fi trebuit să fie pus în caietul de reţete între grăsimea din aluat şi cea de uns tava :)) Important este că rezultatul a ieşit cel puţin interesant şi că nu am schimbat reţeta decât puţin, în momentul în care am pus merişoare în loc de stafide şi ananas în loc de… well, ăsta a fost semnătura bucătarului :))) Ah, da şi icingul de deasupra nu s-a întărit, dar nu e bai, important e că e dulce 🙂

Mai spectaculos de atât nu cred că se poate :)))

Poza oficială din profil 😛

Promit să vă arăt într-o zi şi poza cu bezelele din tura 2, aproape că au ieşit precum cele din magazin. Aproape :)))))

Depinde la ce te raportezi

Normal că în Braşov este mai ok decât în sudul ţării Teleorman, economic şi social vorbind, şi poate, uneori, chiar şi meteo. Nu ştiu dacă mai este la fel de ok dacă ne raportăm la oraşe din vestul Europei. Da, este mai bine decât în Siria. Dar e mai rău decât în Anglia. Şi tot aşa.

Poate ar trebui să ne evaluăm în primul rând raportat la nevoile noastre, să vedem dacă reuşim să le acoperim. Că mie nu mi se pare că lucrurile sunt ok şi nici că se îndreaptă în direcţia cea bună. Mă gândesc la infrastructură în primul rând, nu la pacheţele de muşchi din urbe :))

Până atunci, “să nu ne pierdem speranţa” #johannis

Care şi pe care

Recunosc, sunt grammar nazi. Dar ştiţi de ce ar trebui să fim toţi, nu doar eu (pe lângă faptul că gramatica este sexi)? Pentru că în curând vom ajunge toţi nişte analfabeţi mulţumită rataţilor care au ajuns să monopolizeze discursul public peste tot, în parlament, în guvern şi pe facebook.

Mulţumită lor nu o să mai ştim să facem declinări, să punem cratima acolo unde trebuie sau să folosim semne de punctuaţie. Mda, am văzut anunţuri de angajare în care se cereau bune abilităţi de comunicare cu greşeli de redactare, îngrozitor! Ştiu vedete tv care au probleme cu spaţiul şi virgula, groaznic!

Este un efort fizic şi mental să corectezi oamenii din jur în permanenţă şi vine la pachet cu înjurături, dar no bine, mi le asum, cred că este un preţ mic pentru a păstra un dram de decenţă limbii române.

Pe care v-o doresc şi dumneavoastră 🙂

Una cu Olguţa

Olguţa are o problemă cu indemnizaţiile destinate mamelor. Cu minusculul procent al indemnizaţiilor mari. Din această cauză nu poate dormi noaptea şi dă declaraţii în presă, una mai stupidă ca alta.

Nu are rost să comentăm pe fond, că oricum indemnizaţia asta a fost pentru guvernanţi un fel de bambilici din curtea şcolii, au modificat-o şi răsmodificat-o de stai să te întrebi ca prostul care naiba mai este scopul ei?

Duamna Olguţa (cică asta e formula corect gramaticală cf. partidului) are simptomele clasice româneşti de invidie. Ea moare de invidie că un român (sau zece) au putut primi o sumă pe care ea încă, probabil, nu a putut-o şmangli din sistem. Adică cum, un român obişnuit poate beneficia de o asemenea sumă???? Motherfuckers, adică oricine din ţara asta ar putea beneficia de o indemnizaţie mare fără să fie membru de partid şi fără să fure din sistem??? Nu, aşa ceva este incredibil, nu se poate ca rataţii ăştia care cotizează cu sume inimaginabile la bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale să strice piaţa. Păi dacă toţi românii pot primi indemnizaţii mari, ea, Olguţa cu ce se mai poate mândri? Ce o mai diferenţiază pe ea Olguţa de restul pulifricilor români?

Da, problema este clasic românească, descrisă şi în Mioriţa.

Ieee-euro-visionu’

Am fost atât de pătrunsă de finala Eurovision că nu mi-am revenit nici la această oră. (S-ar putea să fi fost doar efectul ploii de ieri 🙂 )

Pot să vă zic doar că ediţia din acest an a resuscitat twitterul românesc doar pe la finalul votului, ceea ce era de înţeles că cine ar putea rivaliza cu cei doi de H, Hagi şi Halep? Nici măcar virusul ăla de computer…

În rest a fost aşa cum am previzionat, muşchiuleţi bine asezonaţi, israelo-suedezi, multe mirese şi rochii albe, o gorilă, un cal pe scară, darth vader sau tacsu’ şi unul rătăcit din Game of Thrones, sezonul care încă nu s-a turnat. Moldovenii ne-au făcut de kkt când ne-au dat 12 puncte, precum australienii pe UK şi a câştigat melodia atipică, precum în ultimii nu mai ştiu câţi ani. Portughezul are cică şi o poveste lacrimogenă în background cu o inimă mai puţin funcţională – deşi unele site-uri zic că e bullshit – plus un strop de civism declarat prin conferinţele de presă, în susţinerea refugiaţilor. În speech-ul de final a dat de pământ cu toţi cei care fac muzică fast-food (practic toţi ceilalţi concurenţi :)))) ) şi a declarat că “music is not fireworks, music is feeling”. No bine, fiecare cu părerea lui, că de aia e diversitate 🙂

Aşa că apucaţi-vă de portugheză, la anul mergem la Lisabona 🙂

 

ieurovisionu’

Am ratat prima semifinală pentru că Eurovisionul de anul acesta mă interesează la fel de mult precum…. (completaţi voi cu ce vreţi). O ratam şi pe a doua, dar s-a apucat dl. Mihulyi să comenteze pe fb şi cum aproape eram gata cu vreo 4 episoade dintr-un serial văzut pe ffw am dat repede pe youtube, ca să ascult nişte muzică de ca-calitate maximă. Am ajuns la fix. Ah, nu la lălăielile româneşti – dar relax, se poartă duetul şi cântatul dintr-o ureche în toată Europa, deci suntem în trend. Nu, am dat fix la vecinii noştri unguri care şi-au trimis reprezentantul rom să cânte pe limba neaoşă, o combinaţie de gypsy music cu rap, foarte mişto. Aproape ironic dacă ne gândim la dl. Orban şi politicile sale de kkt. (Măcar pentru asta merită să ne uităm la Eurovision). În rest super cool, Irlanda a trimis un (viitor) transsex, cu vocea încă de kinder, Croatia a trimis un nene supraponderal cu personalitate dublă (şi voce idem), Elveţia a zis “mulţumesc” la final – moment în care mi-am adus aminte că am citit o ştire că e de fapt româncă, Miruna Mănescu, un alt lucru super mişto în săptămâna în care Elveţia a restrâns drepturile românilor şi bulgarilor pe piaţa muncii; tipa din Lituania a coborât direct din studioul în care se filma partea a nşpea a filmelor cu Jackie Chan (sau Ultimul samurai, nu-s sigură) şi cam atât. Sorry, n-am avut timp de rochii şi freze, poate la finală.

Pe această cale doresc să mulţumesc poporului din Israel care a trimis în concurs o bunăciune de sex masculin (cică are strămoşi români şi ucrainieni),  thank u very much 😀 (nici nu mai contează dacă are voce, lol)

Merg în finală Republica Moldova, Armenia, Australia, Belgia, Azerbaidjan, Cipru, Grecia, Polonia, Portugalia şi Suedia din prima semifinală şi (staţi că se dă cu propuneri de căsătorie în momentul în care încerc să scriu, lol lol lol, vorba aia, make love, not music :)))) Ungaria, Israel, Bulgaria, Belarus, Croatia, Romania, Danemarca, Norvegia, Olanda şi Austria din a doua semifinală, cărora li se alătură direct în finală Ucraina (o piesă rock), Franţa, Germania, Spania, Italia şi UK.

Ah, da, şi chiar dacă muzica e aşa cum e, merită să existe Eurovisionul cu toţi nebunii lui pentru a înţelege şi sectanţii Coaliţiei pentru Familie că asta e Europa, un melanj de toate naţiile, culorile, grăsimile, orientările sexuale, vocile, limbile şi că diversitatea e de bine, nu e de rău, dobitocii încuiaţii naibii.

Peace & love & Eurovision (finala, sâmbătă seara de la 10 ora României).