Semnătura electronică

Cea mai frumoasă afacere a cincinalului care urmează va fi semnătura electronică. 🙂

La cum se arată vremurile, în curând nu vei mai putea comunica online decât prin acte semnate electronic – bănuiesc că ați văzut și voi ultimul comunicat Anaf. Ceea ce nu ar fi o idee super proastă dacă semnătura nu ar costa înfiorător de mult… Și dacă vă așteptați ca noile cărți de identitate să vină cu semnătură inclusă, se pare că ne-am grăbit, căci nea ministru a declarat la un moment dat că practic vei putea asocia pe CI o semnătură. Cumpărată la fel de probabil de la firmele agreate.

No bine, puneți bani deoparte.

Meditația

Meditația, nu meditațiile. LOL. O fi tehnică de relaxare, dar la mine nu funcționează și pace.

După tanti Kondo și decluterringul ei – care by-the-way e mai degrabă tehnică de supraviețuire, universul s-a umplut de călugări care ne învață cum să medităm la sensul vieții, să practicăm mindfulness și să devenim mai buni și mai frumoși. Și, bineînțeles, relaxați și productivi, dacă se poate în același timp.

Asta doar pentru nenicii ăștia nu au trăit vremurile în care dobândeai relaxare supremă și ajungeai direct în Nirvana spălând cu peria franjurii de la covoare. :)))))

Și pentru că orice trend actual trebuie să treacă prin studiourile Netflix, avem și 8 episoade scurte, clare și edificatoare pe subiect în serialul bazat pe cartea cu același nume, Headspace Guide to Meditation.

Sincer, mi-au plăcut mai mult tehnicile lui Mr. Myagi, în Karate Kid, că dacă nu îți țineai anxietatea sub control, măcar spărgeai și niște capete la final. 😀 Win-win.

După care am început să înțeleg. Nu meditez eu per se, dar vizualizări practic nonstop, și fără exerciții de respirație înainte. Că mintea mea bate câmpiile patriei nonstop, ceea ce am aflat din altă parte că este super ok, mai ales dacă lucrezi în domenii creative (și că găsit idei sub duș este ceva normal, pentru că ești într-o stare super relaxată, când creierul este capabil să facă conexiuni noi și neașteptate).

Și că nu este musai să ne ferim de stress. Căci ” When it comes to performing under pressure, being stressed is better than being relaxed” (The Upside of Stress).

Concluzia? Este un trend și o să treacă. 🙂

No bine, cum mai stați cu zero-waste-ul?

În lupta noastră de clasă împotriva CO2-ului și a dobândirii parcelelor pentru viitoarele statui, să vedem cum mai stăm cu zero waste-ul sau capacitatea noastră de a folosi tot și de a nu arunca nimic.

În paranteză fie spus, puneți mâna și mai aruncați chestii măcar o dată pe an, că altfel o să ajungeți în serialul ăla cu hoarderi. :)))

Paranteză la paranteză, după o autoevaluare bazată pe rândurile de mai jos și comparația cu ce mai scriu unii și altii pe net, nu cred că primesc parcela de statuie prea curând.

Încheiat două paranteze.

Am citit recent o carte despre cum să fim cât mai ecologiști, idee cu care sunt de acord. Multe lucruri sunt de bun simț și pe care le aplicăm nu neapărat pentru că murim de soarta planetei, ci pentru că fac sens financiar. Ca de exemplu să nu cumperi lucruri pe care nu le folosești, să nu arunci mâncare sau să folosești lucruri second hand.

Altele sunt ușor bizare și/sau amuzante. De exemplu, să refolosești apa de gătit (apa de la fiert paste, o pui la supă), într-o zi normală, acasă, când funcționează apa la robinet. Sau să-ți cumperi o casă care a mai fost locuită înainte. 🙂 Să lucrezi de acasă, că nu trebuie să mai ieși din pijama, și nici să faci duș. LOL. Sau, preferata mea, să-ți speli blugii mai rar. :))))

Curios, încă nu ni s-a recomandat să ne spălăm la fântâna arteziană din centru, în loc de dușul din casă și nici nu am fost trimiși la izvor, cu sticlele de plastic. Dar doar pentru că autoarea nu era băștinașă. :)))

În aceeași idee, Ikea a scos o carte de rețete, The Scraps Book, unde ne învață cum să gătim cu coji de banane, să facem omlete și tocane cu legumele care se strică și altele. Nu este cea mai proastă carte citită. O puteți descărca de aici.

Cărți, scene și manele – ediția mai 2021

Bless the day commander!

Not from where I sit. […]

I’m here to thank you for your service to Gilead.

Was there a trial?

Yes sir.

How did I do?

I’m here to thank you for your service to Gilead.

That good, ha?

The Handmaid’s Tale season 4

În loc de filme și seriale, mai multe cărți. 🙂

Later, Stephen King sau obsesiile lui King cu adolescenți cu puteri speciale (da, scrie cărți pentru nepoți 🙂 ) și forțele răului. Presimt și un film la un moment dat.

Jeffrey Archer are o serie super simpatică, cu detectivul William Warwick.

Louise Penny, are (va avea) 17 cărți în seria cu inspectorul Armand Gamache. Mă gândesc că este o opțiune bună pentru luna (sau vara) asta. 😀

Meet Me in Bombay, Jenny Ashcroft, acțiune petrecută în India britanică a începutului de război mondial din 1913. Ficțiune istorică cum se spune.

Dacă nu vă mulțumește oferta, HBO are o mini-serie cu Kate Winslet intitulată Mare of Eastown și Pixar scoate o animație nouă, Luca, unde o sirenă este de fapt un siren. 😛

În altă ordine de idei ne pregătim pentru remake-ul lui West Side Story, celebrul muzical din 1961. Și multe filme cu urmăriri cu mașini (iuhuuu!) și începe curând (18 iunie!) și In the Height – trailerul promite multe, dar vedem cum va fi în realitate…

Luați cu Confetti, că imediat nu mai avem Little Mix. 🙂

AurolacdeBrașov, ep. 3: soluții rapide și pe termen lung

NA: #AurolacdeBrașov, precum în substanța din pungă, nu persoana.

Deformația profesională face ca atunci când dau peste o problemă, să mă gândesc la ce soluții s-ar putea găsi pentru ca aceasta să fie rezolvată. Asta nu înseamnă că am soluțiile în vârful degetelor. Dar cred că un sistem de încercare-și-eroare ar putea da rezultate mai bune decât clasicul “să așteptăm ca statul să ne rezolve problemele”.

Ce este evident pentru mine în acest moment sunt următoarele: principalele instituții publice cu atribuții în domeniu își pasează problema de la una la alta, ca pe hârtie să dea bine la raport; în realitate nimeni nu este preocupat prea tare de subiect.

Ca să nu o mai lungim, ce cred că se poate face:

Dacă vă preocupă subiectul, vă recomand ca de fiecare dată când vă intersectați cu tineri consumatori de aurolac, să reclamați acest fapt la următoarele instituții: Poliția Brașov, Poliția Locală Brașov – ambele au telefon, email, site; Primăria Brașov (pe app – raportare incidente/ tulburare liniște publică/ descrieți situația), Direcția de Asistență Socială Brașov. Sunt obligați să rezolve problema sesizată și să răspundă în maxim 30 de zile.

Cum practic 3 instituții de mai sus sunt de fapt Primăria, vă recomand să trimiteți informația și consilierilor locali, că poate nu sunt la curent cu tinerii consumatori de aurolac, să știe și ei despre problemele orașului, ca să ia decizii în consecință.

Evident că aceste sesizări nu vor rezolva cauzele problemei, dar să vedem efectele în lunile următoare.

Pe termen lung, 1) instituțiile menționate + DGASPC, CPECA ar trebui să își revizuiască documentele programatice, astfel încât să își clarifice responsabilitățile, 2) să își clarifice terminologia, 3) să construiască împreună un plan de acțiune local dublat de proceduri clare și planuri de intervenție. Nu ar trebui să ia mai mult de 6 luni partea această. Și 4) identificat cauzele consumului de aurolac la tineri și intervenit asupra lor, că degeaba îi fugărim de la gară în centru în înapoi, după care îi trimitem în canale și la țară, de unde sunt, că nu rezolvăm mare lucru.

Dacă aveți și alte idei, le ascult cu interes maxim.

Habar n-ai despre ce vorbesc? Uite aici episodul 1 și episodul 2.

-va continua –

Plătești cât consumi

Trebuie să terminăm odată cu discuțiile interminabile (și politicile publice aferente) legate de cheltuielile persoanelor care trăiesc în blocuri. Fiecare trebuie să plătească individual, cât consumă, pe contorizare individuală. End of story.

Discuții despre exceptarea sugarilor la plata întreținerii? Fără sens. Despre câini și pisici? Idem. Despre cum stăm să verificăm dacă vecinul primește amante cu liftul? Serios măh? Despre cum stăm cu toporul la gunoi să vedem cine selectează plasticul? No bine…

Există n explicații istorice și culturale pentru care poporul băștinaș nu poate să conviețuiască în liniște și pace, cu cheltuielile la comun. Poate că acum 50 de ani genul ăsta de trai era sustenabil, în prezent nu mai este. Dacă nu mă credeți pe cuvânt, mergeți la ședințe de scară/ bloc/ asociație și vedeți câte scandaluri și drame apar de la împărțirea cheltuielilor.

În Brașov majoritatea apartamentelor sunt contorizate pentru apă, gaz, curent; rămân problemele clasice, la diferențele de apă între contoarele din casă și cele ale companiei (problemă care s-ar rezolva cu puțină presiune, dacă ne-am pierde timpul cu aurolaci, gunoaie pe străzi și verze murate…) și gunoiul – modificare legislativă care există, dar nu este implementată. Ce mai rămâne nu sunt sume atât de mari și pe termen lung s-ar putea și ele acoperi din surse externe, într-un scenariu ideal.

Cât despre termoficare, hai să vedem situația la zi: nu există nicio companie profitabilă, toate sunt în faliment/ aproape de faliment/ găuri negre/ subvenționate de proști și tot neprofitabile. Așa că despre ce discutăm?

Ca să repetăm, că este mama învățării: sistem individual, contorizare individuală, plătești cât consumi sau produci. Și orice sistem trebuie să ia în considerare adaptabilitatea la modificările climatice. Că uite că suntem în aprilie și azi ninge, mâine sunt 17 grade afară, iar noi ne lăudăm că vrem să fim verde, și eco și să nu consumăm aiurea resursele limitate ale planetei.

Cărți, scene și manele – ediția de Oscar 2021

Am vrut să ignor Oscarurile de anul acesta, dar uite că m-am răzgândit. 🙂

Ediția 93 se ține în 26 aprilie.

Ma Rainey’s Black Bottom – ecranizarea unei piese de teatru, nu e rea, dar nici nu am fost dată pe spate, însă înțeleg de ce a fost nominalizată. Și s-ar putea ca Boseman să primească postum Oscarul, cum a primit și premiul de la Globurile de Aur. Eu l-aș prefera dat lui Anthony Hopkins, care este genial în The Father, bazat pe o altă piesă de teatru, care tratează demența vârstnicilor; și aici pricep logica (a câștigat la Bafta). Yeun în Minari bănuiesc că este nominalizarea pentru diversitate sau din lipsă de opțiuni; înțeleg perfect. Frances McDormand merită un Oscar pentru Nomadland nu atâta pentru rolul în sine, cât pentru interacțiunea cu ceilalți actori amatori – cetățeni din acest docu-film. E mare chestie să poți intra în rol și să îl joci în viața reală, fără să se vadă. Logic că trebuia pe listă. Promising Young Woman nu merită nu știu ce premii, dar este bun pentru subiect, și pentru intrigă; hărțuirea sexuală a femeilor, musai. Am văzut 4 din 5 filme nominalizate pentru regie și nu cred că vom avea surprize. Sound of Metal înțeleg de ce a fost nominalizat: el, droguri, ea, tăieturi, în plus el rămâne fără auz și restul actorilor sunt cu dizabilități. Idem, pentru The Trial of the Chicago 7: aici nici nu ne interesează prea mult adevărul istoric (când nu s-au bătut americanii între ei?), cât conflictul cu poliția + proteste, ia uite aici ce subiect baban și la zi (din 68-69 🙂 ); plus judecătorul este un jegos. Și extra rasism, rahaturi politice etc. One Night in Miami – despre ce e vorba, ziceți-mi și mie? Judas and the Black Messiah am renunțat după vreo 5 minute, dar și aici știu pentru ce este nominalizarea. The United States vs. Billie Holiday, hai că e clar din titlu. Lungit la greu, o boală de care suferă multe filme, dar muzica e bună. Din News of the World și Pieces of a Woman am văzut vreo 5 minute. Cred că am priceput și aici.

În fine, secțiunea de internaționale mi s-a părut mai interesantă, deși dacă citești rezumatul și știi imediat de ce.

Mi-e groază de anul viitor, pentru că deja presimt ce nominalizări vom avea.

Cum firmele din ro ne forțează să consumăm produse din afara ro

Cumpăr biscuiți Poieni de ani de zile. Sunt fabricați în România de compania Velrom SRL. Am încercat și alte branduri și alte firme, majoritatea de pe piață sunt mult mai dulci (de ex. Belvita) sau raportul preț-calitate mi-a dat cu virgulă. Din gama de Poieni cu ambalaj verde am mâncat ani de zile din cei cu merișoare, cu semințe de in, cu miere și unt, dar cei mai buni, absolut perfecți, au fost cei cu alune și miere. În ultimii ani i-am mai găsit prin Selgros, ultima oară la raft cam bătea vântul și nu am priceput de ce.

Până azi. Când am revenit la același raft și ghici ce? Biscuiții au fost rebrandați. Gamă nouă, ambalaj nou, cantitate redusă, ca să se vândă aproximativ la același preț – chestie de care suferă toate produsele de pe piață, de la alimente, la cosmetice și din toți biscuiții mei preferați mai există doar cei cu merișoare! În rest adaos de cacao și ciocolată, adică no-no. Plus vitamine adăugate. Că noah, sunt branduiți ca biscuiți pentru copii și mame. Bașca poza lui Selly pe ambalaj, personaj care îmi provoacă o ușoară greață momentan.

Rezultatul? La revedere Poieni! A fost frumos cât a fost, dar pe mine m-ai pierdut de client, o să trec pe Belvita că și așa văd de pe site că îți plac comparațiile.

Brrrr, azi m-am enervat…

Soluțiile imperfecte

În campania electorală Gigi a făcut un teren de fotbal, printre blocuri, pe Sânzienelor. Impropriu numit teren de fotbal, dar hai să îi spunem zonă de sport/ mișcare. Cu garduri, două porți de mini-fotbal și iarbă artificială pe jos. Lângă terenul menționat au apărut și niște aparate de fitness, care-s oarecum ascunse, după o clădire (cred) termo.

No bine, acum eu vin din zona management & proiecte & teorie și perfecțiune. În zona aceasta ca să investești bani într-un proiect, faci mai întâi o analiză, dublată de cercetarea nevoilor pe teren, care să îți valideze ideea, după care implementezi proiectul. Care trebuie să fie bun – adică dacă se cheamă teren de fotbal, trebuie să respecte dimensiunile terenului de fotbal. Altfel nu corespunde calitativ. Deci investiția este proastă.

La vremea construirii de pe azi pe mâine a terenului – care a făcut parte dintr-o serie de mai multe terenuri similare, mai toate de fotbal – am comentat pe tema lui. Că se face în grabă, că nu respectă condiții tehnice de calitate etc. Atât am bombănit până când frate-miu mi-a replicat că decât nimic, bine că s-a făcut, că și așa copiii și adolescenții nu au nimic în zonă.

Și știți ce? Frate-miu a avut dreptate. Iar eu am greșit. Trec regulat prin zonă și am văzut terenul folosit de la părinți cu sugari, până la adolescenți de toate vârstele. Inclusiv unii care jucau fotbal.

Din postura de cetățean & ONG-ist, uneori trebuie să ne focusăm pe rezultate, chiar dacă ele sunt imperfecte și să profităm de context. Teoria și perfecțiunea, chiar dacă sunt de dorit, nu ajută întotdeauna. Desigur mi-aș dori ca pe viitor lucrurile să fie făcute ca la carte. Dar de cele mai multe ori lucrăm cu materialul clientului. Așa că mea culpa.