Cărți, scene și manele – ediția iulie 2020

I’m a teenager imagined by a seventy-year-old man. I guess I have to call him Dad. But here’s the thing. How am I supposed to feel properly what’s the word. Filial. When we just met. I didn’t grow up with him, we didn’t play ball in any park or whatever dads and sons do in real life. I’m just here, boom, one minute I wasn’t and the next minute I was, and what am I supposed to feel? Love at first sight? I don’t think so.

***

“Oh, that’s right, money,” the young fellow said, snapping his fingers. “Can I get a bank account? That’s important. A debit card is important. An overdraft is important. If you’re not buying stuff, if you’re not making repayments, the system doesn’t recognize that you exist.”

Quichotte, Salman Rushdie

Westworld, mai prinde un sezon, asta după ce personajele din parcul tematic au ieșit la vânat miliardari, într-o societate gen Matrix. Ultima parte mi s-a părut mai mișto decât anterioarele, pentru că merge într-o zonă mult mai filozofică, cu discuții despre dreptul oamenilor la libertate, chiar și în condițiile în care ei și-ar distruge planeta. Asta în condițiile în care Dolores este kilărită la final, cu toate clonele ei. 🙂 Bonus două episoade în care roboțeii se bat ca în filmele bune, de odinioară. LOL.

The Chi, sezon nou, și-a kilărit personajul principal între sezoane, pentru că actorul a fost acuzat de hărțuire pe platouri, aici și la un film pentru Netflix. Cred că asta este o soluție decentă, în acest moment, în societatea actuală. Restul trebuie să vină din educație, legislație și presiune de grup.

Gone with the Wind (1939), logic că l-am văzut de mai multe ori în viață și că e pe lista filmelor de Oscar. În contextul cu “îl retragem/ iese zarvă/ îl punem la loc, cu notiță” m-am uitat la el, să încerc să îl văd cu alți ochi. Sincer, nu m-aș mira dacă la finanțatori nu au fost și ceva sudiști, posesori de plantații. 🙂 Afro-americanii (negrii, cum li se spunea pe vremea aia) sunt destul de invizibili în film – ca personaje, și sclavia e ceva normal. Acum să nu uităm că și în prezent sunt oameni de prin zonă care suspină după acele vremuri, precum unii români după comunism. Pe mine m-au iritat mai tare scenele de sexism. Fiecare cu platforma lui.

Irresistible (2020), comedie politică despre sistemul de alegeri american. Neașteptat de bun.

Normal people (2020), mini-serie de 12 episoade + 2 extra, bazată pe faimoasa carte a lui Sally Rooney, despre doi irlandezi și povestea lor de dragoste, din liceu până la terminarea facultății. Băi nene, acum înțeleg de ce e faimoasă cartea, pe care n-am citit-o, dar e pe listă! din 12 episoade, dacă scazi scenele de soft porn, rămân mai puțin de jumătate. Și în afară de titlu, nicio persoană nu pare normală la cap. :)))) La final am rămas cu 2 întrebări: dacă autoarea de 29 de ani scrie din experiențele personale (hope not) și dacă tinerii irlandezi sunt atât de varză în realitate (hope not).

Puțin roz 😛

Iar despre contractul nou de gaz

Am mai comentat pe tema asta, dacă nu aici, atunci sigur pe fb. De la 1 iulie ne liberalizăm, motiv pentru care trebuie să încheiem contracte noi. Toate ofertele sunt pe site, la ANRE, problema este că absolut toate sunt dezavantajoase pentru clienți. Practic furnizorul actual nu îți dă o ofertă mai bună, iar la altul nu poți să te muți, că n-ai de ce. Chiar dacă prețul din ofertă apare cu câțiva lei redus, dacă nu ești atent la toate clauzele (ceea ce necesită și cunoștințe avansate despre cum este compus prețul la gaz) riști să fii țepuit la componentele prețului – ex. tariful de transport.

No bine, acum v-am făcut o sumarizare a ceea ce am citit eu prin ofertele existente și a articolelor citite pe tema aceasta din ultimele săptămâni.

Ca să înțelegeți dilema, în acest moment gazul se cumpără cu vreo 30 de lei, dar apare în oferte de la 68 lei în sus. (Cifre aproximative)

Păi să negociem cu furnizorul! Să îmi spuneți când să mă opresc din râs – ați negociat voi, 1 bucată persoană, vreun contract cu vreun furnizor de utilități? Vreodată? În această viață?

Însuși ministrul de resort se plânge deja de două articole pe tema aceasta și se tot roagă de furnizori să nu fie nemernici. Doar că ministrul care vine dintr-un partid de dreapta, pe o măsură de liberalizare de dreapta, probabil nu pricepe că scopul companiei este sfântul profit. Și responsabilitatea socială e doar pe hârtie. Poate e cazul de măsuri mai de stânga. Că acatistele am auzit că-s expirate, nu mai ajută nici măcar la starea vremii.

În fine, una peste alta, gazul, curentul, apa, canalizarea și netul nu sunt fițe, sunt standarde minime pentru o societate funcțională. Într-o lume ideală ar fi gratuite, că fără ele nu se poate trăi. (Inclusiv în satele din jurul Bv oamenii care se încălzeau cu sobă de lemne au fost obligați să se racordeze la gaz, așa că nu cumva să comentați :D)

Una din idei este de a trece totul pe curent, dar, sunt două probleme – și asta se liberalizează, deci aceleași probleme de contractare, și ce te faci când pică curentul în mijlocul musonului de iarnă? 🙂 Cei care am trecut prin comunism știm cum puteam face măcar un ceai cald pe focul care de abia ardea atunci când ne încălzeam la lampa de petrol…

Revenind, mai cercetăm și așteptăm cu interes măsurile guvernamentale. Cu oareșce presiune, prețurile ar trebui să devină normale pentru toată lumea, și pentru cei care nu am încheiat contracte, și pentru cei care au fost clienți cuminți, și au deja contractele noi.

Responsabilitatea socială în era covid19

Germania a instituit azi carantina în zona fabricii de carne a grupului Toennies din orașul Rheda Wiedenbrueck, landul Renania de Nord-Westfalia.

Grupul Toennies este o afacere de familie, pornită în anii 70, care procesează și vinde carne de porc și vită în majoritatea rețelelor nemțești și jumătate la export și care lucrează cu subcontractori: mai mult de 70% din contractele de muncă sunt lucrători temporari, o mare parte români, bulgari și polonezi.

Dacă mergi pe site-ul lor au o secțiune frumoasă de responsabilitate, care zice așa:

Tönnies recognises its corporate responsibility towards people, animals and the environment and continually works towards balancing economic trade, sustainable development and social responsibility.

Site

Realitatea acestei săptămâni: mai mult de 1000 de angajați din 6500 de la fabrica centrală sunt pozitivi cu covid19 (jumătate din ei ar fi români), din această cauză o zonă de mărimea Brașovului a intrat în carantină. Politicienii au dat vina pe bulgari și români, că au venit cu covidul de acasă (lol), patronul a zis că a luat toate măsurile (sic!), doar că nu găsește datele personale ale angajaților pentru anchetele epidemiologice și pe la firmele temporare e liniște și pace…

Angajații sunt plătiți cu ora și sunt cazați la grămadă, condiții propice pentru orice epidemie. Prin presă sunt articole care deplâng din 2017 condițiile de muncă nasoale și clauzele contractuale.

De asta responsabilitatea socială nu ar trebui să fie doar un slog pe site. Și niște mărunțiș dat pe post de sponsorizări…

Mai știți cum era la școală?

Se termina pauza, intra profesorul în clasă și chiuleau mitică și verginica, după care începeau cele cinci-zece-cinșpe minute de predică, cu elevii nașparlii din ziua de azi, ăia care chiulesc, dar de ce chiulesc, dar uite așa o să ajungem scursurile societății, blablabla. Nu parafrazez, dar ați înțeles ideea. Că na, mesajul era direcționat exact către subiectul predicii. not.

Cam așa și cu oficialitățile din ziua de azi și cu mesajele de relaxare. Mie chiar trebuie să ții un speech moralizator despre relaxare, că moamăă ce relaxată sunt, stai să mai verific o dată, yup, sunt mega-ultra-super-relaxată. (Numai să nu stai prea mult în câmpul meu vizual, că s-ar putea lăsa cu niște pumni de atâta relaxare…)

Ce nu pricepe creierul meu de pisiroz este de ce plm nu îi arzi pe ăștia cu relaxarea? Că legislație există gârlă. Scoate madamele de la dsp pe stradă, trimite-le la piață, la firme, să aplice legea. Hai, că ne trebuie bani la buget!

Colectarea selectivă (iunie 2020)

La mine, la gunoi, în continuare sunt doar tomberoanele clasice, dar am descoperit clopote de reciclare la ceva blocuri vecine. Este drept că e în direcția opusă, că trebuie să mă deplasez în plus, deci este un efort fizic, psihic și emoțional. 🙂 Dar ce nu fac eu pentru planetă… 😀 În rest muie Comprest, că nu mă motivezi deloc să fiu un cetățean exemplar, ba dimpotrivă…

Colectez în pungi separate gunoiul de peste zece ani. Acum a trebuit în punga de hârtie să fac mici toate cartoanele, că altfel nu intră în clopot; să separ sticla și borcanele, să le scot capacele și să încerc să dezlipesc etichetele – nu mi-a ieșit chestia, decât parțial; și să spăl plasticurile de la iaurt și conservele – ce nu s-a spălat, a rămas în gunoiul obișnuit. Cu trei pungi după mine, cel mai mult mi-a luat să scot obiectele din fiecare pungă în parte și să le arunc prin gurile minuscule în containere.

Sincer, nu e așa greu, mai ales dacă înveți să separi chestiile de la început în mod corect. Ochiometric, sunt probabil pe la un 75% selectare corectă, dar habar n-am, că de la sistemul actual nu ai feedback. Și ori că selectezi, ori că nu, tot același tarif plătești la gunoi. Deși sistemul ar fi trebuit actualizat de la finalul anului trecut, că legislație există…

• 

  hârtie

• 

  sticlă

• 

  plastic & conserve

ONG-urile pe care le iubim. În declarații publice, mai puțin în legislație.

Pentru că dna. Raluca Turcan lăuda recent ONG-urile și sprijinul lor în pandemie, spunând că își dorește un parteneriat pe termen lung (sic!), un mic tratat de profil:

Societatea este împărțită teoretic în trei sectoare mari, cel public (instituții și companii de stat), cel privat (majoritar srl-uri) și cel terțiar, unde intră și ONG-urile. Toate încearcă să rezolve probleme în societate, cel puțin în teorie, cu instrumente și valori specifice, și cu un anumit procent de inovație aferentă.

În România ONG-urile au apărut după 90 ca o reacție firească la monopolul de stat anterior și la rezultatele sale catastrofale din domenii diverse. Înainte de integrarea în UE se înrădăcinase ideea ca ONG-urile să vină cu soluții, să creeze parteneriate cu instituțiile de stat, să acceseze granturile și să pornească proiectele, rezultatele acestora fiind preluate de stat și continuate pe finanțare proprie. De ce așa? Pentru că organizațiile au fost probabil considerate mai inovatoare, mai active, mai de încredere…

După integrare s-a considerat că suntem și noi în rând cu lumea bună, drept urmare sursele de finanțare private s-au modificat, granturile fiind înlocuite de 2% și donații private, parteneriatele au continuat sine-qua-non și cel puțin pe hârtie s-a concluzionat că totul merge perfect.

Acum, există modele diferite pe glob, de intervenții și parteneriate stat-ong, noi suntem actualmente undeva pe la mijloc, și unii și alții fac de toate, cu rezultatele care se văd/simt.

Ultimii ani au venit totodată cu valul “ong-urile lui Soros”, în condițiile în care dezbaterea s-a mutat dintre social către civic.

No bine și ajungem noi în pandemie și descoperim că oficialul statului vrea ca ONG-urile să facă de toate, din proprie inițiativă și pe banii proprii, după care noi să le dăm câte o diplomă și un pupic pe fb… Între timp legea asociațiilor și fundațiilor care trebuie modificată zace într-un sertar. Noua legislație cu combaterea spălării banilor tocmai a exceptat srl-urile, dar a lăsat ONG-urile pe lista celor care trebuie să dea cu subsemnatul la notar anual, cu costuri aferente (și încă nu știm ce trebuie să declarăm, ca circul să fie total…). Și încă nu s-a terminat pandemia…

Dragi oficiali, nu are nimeni nevoie de diplome, că ni le printăm singuri. Avem nevoie de recunoaștere oficială, care înseamnă un cadru legislativ adecvat, actualizat și care nu te tratează ca hoț, avem nevoie de predictibilitate, avem nevoie de finanțări transparente și să fim lăsați să ne facem treaba. Restul e PR. Ieftin.

Care-i protocolul?

Se duce frate-miu la magazin, ajunge la casă, dă să pună produsele pe bandă, timp în care duduia din spate, suflându-i în ceafă, dă să facă la fel. O întreabă frate-miu dacă știe ce înseamnă distanță de 2 metri, duduia începe să comenteze și să îl facă nesimțit.

Care-i protocolul într-o asemenea situație?

a) chemi șeful de magazin

b) chemi paznicul

c) suni la 112

d) suni madamele de la DSP (ălea care ne fac pe toți prea relaxați)

e) îi dai cu Mona în ochi

Ah, da, unii oameni din Brașov nu sunt relaxați, sunt doar needucați și cretini.

Se duce criza și se vede incompetența

Cât a fost criza la început, hai, mai treacă-meargă, nu poți să îi stresezi pe bieții de la dsp cu întrebări suspecte legate de achiziții, de felul în care fac raportările, de cum fac prevenție/educație șamd. Nici pe colegii lor din primărie/ prefectură/ consiliu județean.

Dar suntem în luna numărul 4 și nu se vede nimic. Fără să fii haterul de serviciu, mergi pe stradă, citești netul, vezi știrile oficiale și începi să îți pui o serie întreagă de întrebări.

Am fost în piață, majoritatea comercianților nu mai folosesc mască și mă îndoiesc că își dezinfectează mâinile după fiecare rest dat (și da, 2020, nu folosim posuri, că nu mai putem fura). Asta în condițiile în care plătim angajați la administrația piețelor locale. Clienți fără mască. Terase distanțate social în secondlife, că în asta nu prea sunt (mergem cu metrul, dacă nu mă credeți pe cuvânt). Ambuteiaje către mare – s-au distanțat sigur-sigur pe plajă, toți.

N-am nimic cu deschisul mallurilor, dar să vii să spui că sunt mai puțin periculoase decât piscinele interioare… no bine, mai ușor cu pianul pe scări.

Marii perdanți ai acestei perioade, sunt culmea-culmilor, o mulțime dintre cei care promovează stilul de viață sănătos. Practic sportul este interzis aproape în totalitate de câteva luni – și dacă prin alte părți ale lumii nu e mare fâs, în Brașovul cu trei luni din 12 de oareșce căldură (în anii fericiți), situația este dramatică.

Din cauză că nu facem publice datele legate de infectări, nu poți avea niciun plan de risc făcut obiectiv. Și nu, nu cred în teorii ale conspirației, doar în lene, puturoșenie și incompetență cronică.

Ca stratul gros de mizerie și jeg, pe care nici ploaia nu îl mai spală.

De ce avem nevoie de educație instituțională (exemplul plush bio)

Poate ați citit/văzut despre ceva scandal cu produse cosmetice plush bio, o companie cu fabrică prin Prahova, care se promovează ca firmă de produse biocometice de lux. No bine firma cu pricina a făcut campanie cu influencerițe locale pe instagram și a targetat copile cu acces la bani, care of course că și-au cumpărat faimoasele creme, le-au folosit de câteva ori, după care au sfârșit la dermatolog cu fața făcută praf și plină de bube.

Nu aș fi comentat pe subiect, că eu sunt de părere că dacă ești proastă, meriți consecințele. Dar m-a apucat curiozitatea și am început să fac research. Produsele cu pricina costă înfiorător de mult: o apă micelară de demachiat între 89 lei și 110 lei, un unt de corp 290 lei, o cremă de față 210 lei. Pentru comparație la Yves Rocher, care vinde produse scumpe, cel mai scump gel micelar este 45 lei (și posibil cantitate mai mare). La Douglas, un magazin de super fițe, o cremă Clinique costă 143 de lei și 122 lei cu reducere. Clinique!!!! Și dacă vrei să dai 100 euro, îți cumperi Estee Lauder. 🙂

Și atunci cum se explică faptul că Viorica (nume aleatoriu) și-a cheltuit alocația de la mami din Italia pe niște produse de duzină, de care nu a auzit nici dracu? Cea mai simplă explicație este combinația dintre marketing agresiv și lipsă de aducație. Viorica nu are suficientă educație să înțeleagă că influencerița arată cum arată de la photoshop, nu de la produse cosmetice; Viorica nu cunoaște produsele de pe piață, că deși are google pe telefon, nu știe să caute informații despre produse și să facă studii comparative; Viorica nu cunoaște modificările prin care trece corpul feminim de-a lungul vieții, nu pricepe corelația între hormoni – menstruație – activitate sexuală – sport – șamd (că la anatomie nu a învățat mai nimic și nici educație sexuală nu a făcut, din cauza fundamentaliștilor religioși); Viorica nu a ajuns niciodată la o consultație la dermatolog sau la ginecolog și, posibil, la tratament cosmetic doar la prințese care se mediatizează pe fb, care-s pe la limita profesiei.

Și acum vine tot internetul și ne explică suav că nu e obligația statului să facă educație, că e treaba părinților. No bine, uite că avem un studiu de caz concret, în care fetelor li s-a făcut educație într-un fel sau altul acasă și pe instagram și rezultatul este că au sfârșit la urgență. Care, apropo pentru internetul cel suav, este acoperită din bani publici. Concediile medicale sunt din bani publici. O pisi de 20 de ani care nu lucrează două luni, că face tratament acasă ca să-și recupereze fața, înseamnă bani pierduți pentru stat. *No bine și asta face parte tot din partea de educație instituțională – economică…

De asta sunt situații în care educația nu poate fi lăsată pe mâna cetățenilor, oricât de bine intenționați ar fi unii dintre ei. Mai ales atunci când costul (direct și cel de oportunitate) este înfiorător de mare. De asta facem educație rutieră la școală și nu cu tata, care te învață pe câmp cum să conduci. Și tot de asta educația sexuală (o denumire improprie, dar na, e mai ușor de reținut) trebuie făcută instituțional, după programă clară și la fel pentru toată lumea.

PS: Orice ați face, nu dați banii pe produsele plush bio și dacă aveți fete în anturaj explicați-le să nu cumpere produse via instagram!!!!

Unde merg ei la 9 dimineața? (și niște asfalt)

Discuție despre oamenii care se plimbă aiurea sau nu prin oraș, în vremurile actuale, eu fiind pe post de avocatul diavolului (că doar nu aveați alte pretenții, nu? :)) )

De asta spun că nu e normal, autobuze pline cu pensionari, unde merg ei la 9 dimineața?

citat dintr-o cunoștință

Chiar așa, care ar fi ora acceptabilă pentru care această grupă de vârstă ar avea voie să iasă din casă? Mai are voie să iasă? Cât de departe? Cât de aproape? Cât de des? Dar de ce doar pensionarii? Unde merg la 9 dimineața tinerii? De ce ies ei din casă? Unde merg la 9 dimineața femeile (și cine le-a dat voie)? Unde merg la 9 dimineața copiii?

Sunt haioase comentariile de acest fel, care-s rulate (probabil) la tv și pe fb, doar că de la un punct în sus devin periculoase, mai ales atunci când nu ai un manual clar de reguli, pentru că trebuie să le faci pe parcurs, și ajungi să le faci mai degrabă în funcție de grupuri de interese.

Pe aceeași linie, a apărut o știre cum că Amural și primăria evaluează zona de după Ziduri și Sub Tâmpa, pentru un parc cultural. Idee bunicică în teorie, dar… una din fraze spunea că asfaltul va fi înlocuit cu pavaj. Mă întreb dacă sunt singura persoană din oraș care a fost în situația de a-și rupe gâtul pe pavaj de n ori? Mai nou am alunecat chiar și pe trecerile de pieton, pe porcăria de vopsea roșie (aveți mare grijă!!!). Ca să nu mai spun că întreg centrul orașului devine pe zi ce trece interzis persoanelor cu mobilitate redusă. Și care-i faza, dacă nu schimbăm tot, nu e bine sau…?

Revenind, voi unde mergeți la 9 dimineața? 😀