Copy-paste-ul care o să ne omoare

Dacă privești puțin detașat lucrurile, situația e chiar hilară. Adică în anul de grație 2020 lumea își imaginează că următoarele sunt adevăruri general valabile la nivelul populației:

  • toată lumea are internet și folosește modalități moderne de plată (internet banking + card)
  • toată lumea face cumpărături online
  • toată lumea are venituri suficiente și/sau economii și se află într-un loc de muncă stabil și protejat
  • majoritatea companiilor au cashflow, know-how legislativ și management de criză și sunt capabile să ofere protecție socială angajaților
  • toată lumea își rezolvă nevoile de bază pe o arie de 100m pătrați în jurul locuinței

Motiv pentru care dăm copy-paste la niște decizii pe care le-am văzut și la colegii, că atâta ne-a dus capul… și am uitat că încă se depun declarații unice pe hârtie deși de anul trecut trebuia totul trecut online. Și că în rural nu există pos-uri. Și procentul celor care încasează pensii cu poștașul, acasă. Șamd.

Dar, no bine, important e ca la orice pas să mai cerem o declarație pe propria răspundere, pe formular tipizat. De preferat printat pe imprimanta personală.

Lăsați hârtia igienică, căutați dosarele cu șină!

Un nimic românesc

ANOFM – nimic, AJOFM – nimic, Inspecția Muncii – nimic, ITM Brașov – nimic, Ministerul Muncii – 2 comunicate de presă, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – nimic, Administrația Prezidențială – 1 decret, Guvernul României – liste și listuțe și videoconferințe.

Asta era situația ieri.

No bine, care e urgența? 🙂

Competența, autoritățile și partidele

No bine, putem avea autorități competente sau putem avea autorități de la partid. Autorități competente de la partid pare a fi doar un mit.

Din păcate și nefericire majoritatea instituțiilor sunt politizate masiv. Dacă ar fi doar șefii de la partid, ar mai fi cum ar mai fi. Dar problema este că șefii vor să lucreze cu oamenii lor, după care își angajează neamurile, după care amantele și în final oamenii, neamurile și amantele își aduc alte persoane cunoscute și prietene.

Acum, într-un context normal, o persoană competentă poate instrui o gașcă de incompetenți, cât de cât. În ideea în care nu vom avea niciodată o instituție performantă, dar vom avea instituții care prestează calitativ între minim și mediocru. Din când în când, atunci când se vor alinia planetele (sau interesele partidului și ale funcționarilor săi) s-ar putea să avem o calitate medie, ceea ce pentru zona noastră culturală va fi un fel de “l-am prins pe [cine vreți voi] de o aripă”.

Problema este că tot ceea ce teoretizăm noi ca un context normal, în curând s-ar putea să fie manual de istorie. Societatea actuală vine cu tot felul de provocări care nu pot fi rezolvate cu oameni de partid, neamuri și amante, ci cu competențe. Teoretice și practice. Știți voi, din cele dobândite din școală, combinate cu abilități personale, iq, eq și capacitatea de a gândi critic. Asta înseamnă mai mult decât niște diplome – hârtie de șters la … și mai mult decât niște cursuri fușerite, plătite vara, din bani publici.

Trebuie să știm toți de toate? Nu trebuie și (momentan) nici nu putem. Dar trebuie să știm din aria noastră profesională și eventual din zona noastră de interese personale. Bucata asta trebuie să fim capabili să o facem cu ochii închiși, adaptându-ne la vremurile actuale și la nevoile societății, nu la nevoile de partid.

De asta o persoană precum pesedista Mânzat nu are ce căuta prin instituții, pentru că pentru ea partidul va prima întotdeauna. (Și ce te faci când partidul nu are dreptate, pentru că nu înțelege cazualitatea unor fenomene?)

Tot de asta intervențiile la nivel micro ale PNL și USR prin Brașov sunt o varză totală și consumă totodată resurse importante de partid, care ar putea fi folosite pentru un bine colectiv.

Din aceste motive trebuie să agreăm la nivel de societate care este nivelul de acțiune al partidelor și restul să îl lăsăm specialiștilor reali din domeniu.

… dar partidele sunt pepiniere de specialiști (lol)

… dar partidele atrag specialiști (lol again)

… dar partidele! (aha, right!)

Am avut deja 30 de ani de experiență pe modelul ăsta și eu zic că e mai mult decât vizibil că nu funcționează (luați în considerare că prin instituții dinozaurii care mai știau câte ceva, așa varză cum erau, s-au cam pensionat).

Când vom înțelege competența ca factor principal de progres în societate, atunci o să vedeți schimbări, inclusiv în educație, tineret șamd. Și o să vedeți mai puțin fake news, și mai puțini anti-vacciniști, și mai puțini nebuni pe toate gardurile.

Cărți, scene și manele – ediția martie 2020

Motivaționale pentru gagici de orice sex. 🙂

Love is passion, obsession, someone you can’t live without. I say, fall head over heels. Find someone you can love like crazy and who will love you the same way back. How do you find him? Well, you forget your head, and you listen to your heart. And I’m not hearing any heart. Cause the truth is, honey, there’s no sense living your life without this. To make the journey and not fall deeply in love, well, you haven’t lived a life at all. But you have to try, cause if you haven’t tried, you haven’t lived.

Meet Joe Black (Bill Parrish)

Apropo de celebrul film cu Brad Pitt și Anthony Hopkins, e (aproape) șocant să vezi ce vocabular elevat exista într-un film din ’98, față de ce se poartă prin filmele și serialele actuale.

The Last Girl: The Story of My Captivity and My Fight Against the Islamic State, Nadia Murad. Este una din cărțile dureroase ale vremurilor pe care le trăim. Nadia este unul din câștigătorii premiului Nobel pentru Pace din 2018, dar tind să cred că s-ar fi lipsit de el în locul unei vieți normale, în mijlocul familiei ei. Nadia face parte din minoritatea yazidi, din Irak (mai sunt o parte prin Siria și Turcia); în anii de glorie ai ISIS, a fost traficată și violată de aceștia, care, printre alte orori, i-au kilărit și jumătate de familie. Este foarte greu de înțeles realitatea locală, dintr-o zonă multietnică, multireligioasă, rurală și ținută în Evul Mediu de politicieni și popi.

The Book for Gutsy Women: Favorite Stories of Courage and Resilience, Hillary Clinton & Chelsea Clinton. O culegere de portrete de femei cu coaie, de-a lungul istoriei (majoritatea americane). Aș fi vrut să fac o listă similară de românce, dar n-am reușit (încă)…

Year of Yes, Shonda Rimes. Sunt mare fan al Shondei, chiar dacă l-a kilărit pe McDreamy. 🙂

A lui Moore a scos un album nou.

Un scurt update la #coronavirus

La finalul lui ianuarie am comentat că epidemia (care imediat e pandemie) ar trebui să ne facă să reflectăm măcar la vreo 3 chestii mari. Încă nu s-a întâmplat asta, dar eu sunt din Ardeal, am răbdare.

Până atunci însă avem efecte directe și indirecte ale celor două luni și jumătate de ușor haos: panica s-a propagat mai repede decât virusul, ceea ce înseamnă că o creștere exponențială a cazurilor noi va duce la – v-ați prins – o creștere direct proporțională a comportamentelor personale și de grup haotice. Economic, tot ceea ce înseamnă mobilitate și adunări colective a fost bușit în freză, producția e parțial încetinită (dar o creștere a cazurilor va avea efect direct pe tot lanțul de producție), în timp ce zona de servicii online/la distanță, produse medicale (măști, dezinfectante și ceva medicamente) și alimente cunoaște un boom.

Ca din orice situație de criză, unii pierd și alții câștigă (din plin). Și din coronavirus, și din războiul din Siria, și din criza migranților, șamd.

Un alt efect este neîncrederea oamenilor în stat și instituțiile sale. Dacă credeți că românii sunt cei mai nașpa și nepricepuți din lume, probabil că nu ați citit mesajele băștinașilor de peste Ocean. Cu toate acestea carantină precum în China nu cred că o să vedem prea repede în niciun alt stat (m-aș fi așteptat să văd ceva similar în Iran, dar acolo factorul religios e atât de puternic, încât depășește zona de rațional – știți voi, pupați cu încredere icoanele, că-s de argint și vă apără de toate relele… sau nu…).

No bine, luați cu cioco și cu răbdare, pentru că anul acesta va merge înainte cu sughițuri. Nu trebuie să fim paranoici, dar o minimă pregătire și protecție nu strică niciodată. În rest, un stil de viață sănătos. 🙂

Pasivi-agresivii de la Registrul Comerțului

No bine, nu știu cum o fi prin alte localități, dar în orașul de vis și de poveste, oamenii care lucrează la Registrul Comerțului au capacitatea de a-și enerva clienții maxim în mai puțin de 3 secunde… mai ceva ca Buggati Chiron Super Sport. 😀

Am senzația că statul la biroul de informații inițiale e un fel de penitență. L-ai supărat pe șefu’ cel mare? Juma de zi la dat informații amărăștenilor. Ai terminat tonerul de la imprimantă înainte de buget? O oră la informații. Șamd.

Ce nu înțeleg eu este următorul lucru: dacă tot nu îți place să lucrezi cu publicul, de ce nu ceri managementului să treacă toată birocrația online? Ai scăpat de proștii cărora trebuie să le dai informații de zece ori, că nu pricep săracii, poți și tu să bei cafea în liniște și te poți face că lucrezi în bunul spirit românesc.

Aaaa, dacă ar fi proactivi, ar putea chiar cere desființarea unora din documente. (Unde ești tu Cioloș doamne? :D) Că pe lângă dosarul cu șină, musai câte 2 copii mai nou, să facă profit și firma de lângă.

Recunosc, sunt hateriță și mă plâng de o oră de stat la coadă (când îmi aduc aminte cum stăteam cu zilele la cozile din Centrul Civic…) 😀

Angajații Kaufland în luptă cu tehnologia

La ultima vizită la Kaufland, în Steagu, ajungem la case cu un cărucior cu mai multe produse. La casele vechi, mega cozi, la ghișeele automate, nimeni. Iese angajata din zona de automate și ne invită și la acestea (dacă vreți să meargă mai rapid), dar fără să menționeze că sunt case expres, doar pentru un număr limitat produse. (Sinceră să fiu, n-am citit niciunde că există o restricție a numărului de produse.) Și noi, și alți clienți, ne ducem fiecare la câte o casă automată și începem să marcăm produse.

No bine, marchează frate-miu o sticlă de apă, când o pune pe cântarul vieții, se blochează casa. Bun, e din vina noastră, că am băut din ea și cântarul nu recunoaște gramajul (plus Kaufland e obsedat că clienții îi fură produsele – dacă nu mă credeți mergeți și citiți anunțurile din zona de mezeluri/brânzeturi feliate). Vine angajata, deblochează casa. Vrem să marcăm un bax de apă minerală – surpriză! – nu există toate produsele din magazin. Vine angajata, iar, iritată, deblochează casa. Vrem să marcăm un alt produs – ia ghiciți!! – se blochează iar. În timpul ăsta angajata alerga de la o casă la alta, de unde concluzia că ori toți clienții sunt cam proști, ori softul e cam varză. Se reîntoarce angajata, super agitată, că noah, românii nu fac față la stres, se apucă ea de marcat toate produsele și printre altele, comentează că astea sunt case doar pentru puține produse (chestie care oricum nu justifică softul de kkt) și din cauza unora ca noi – care comentăm că vrem case automate- 6 colege de ale ei au rămas fără job.

Cu acest final apoteotic și cu produsele marcate în final, am plătit și am concluzionat că Kauflandul este un magazin de ocolit.

PS: Cu puțin noroc, sper să se desființeze ocupația de casier în COR.