Mic jurnal al fericirii. La înot.

Bănuiesc că dacă m-aș fi născut la Constanța, aș fi învățat să schiez… așa, dacă sunt de la munte, s-a întâmplat să învăț să înot 🙂 Prost, ce-i drept – tot am pe listă să dau de un instructor care să îmi corecteze greșelile – dar suficient cât să nu mă înec și să pot face efort o dată pe săptămână.

Dacă vreți să învățați să înotați, căutați un instructor care zâmbește, care nu urlă ca prostul, care lucrează cu grupe mici, nu cu 20 de persoane și care este organizat (când dați de el/ea, spuneți-mi și mie 🙂 ) La Paradisul Acvatic, unde înot eu, n-am văzut decât grupe de copii, dar recunosc că nu am făcut research elaborat. Pe de altă parte, extrem de rar am văzut persoane care înoată așa cum cred eu că ar înota o persoană care știe – fără mult zgomot, ture legate, respirație corectă, fără să arate efortul. Ceea ce mă face să îmi pun multe semne de întrebare față de ce naiba se învață la cursurile de înot din ro…

Eu n-am făcut curs, am învățat singură. Taică-miu a încercat să mă învețe la mare, știți voi, metoda clasică “eu te țin pe mâini, tu te faci că înoți”, dar el nu apuca să-și tragă mâinile și eu eram deja în picioare :))) După care îmi aruncam mingea în apă și mă chinuiam să înot după ea 🙂 Eram prin școala generală sau liceu… în facultate am avut un semestru de sport la bazin, dar cred că am făcut 2-3 ore, după care s-a închis bazinul… tipic. No bine și cum ai reușit totuși să înveți? În Sibiu am avut la un moment dat ceva abonament la bazin și mergând regulat, o dată pe săptămână la un moment dat am început să leg turele de bazin. După 10 ani de mers la piscină cu pauze destul de lungi am ajuns la marea realizare de a înota 40 de ture într-o oră (aprox. 1,6 km). Da, știu, e puțin, dar pentru moment e super ok.

Înotul contează atât pentru efort cardio, cât și pentru partea musculară. Toate activitățile de mișcare în apă, inclusiv înotul ajută articulațiile, musculatura, slăbitul (discutabil) și sunt bune pentru persoane cu probleme de mobilitate, artrită, inclusiv probleme cardio-vasculare, Parkinson etc. (dar discutați cu medicul înainte). Înot, mers, alergat, aqua fitness sunt opțiuni dintre care puteți alege, după caz.

Pentru înot, ideal e să găsești un culoar liber sau nu foarte aglomerat, unde să poți face ture numărate sau integrate într-o perioadă de timp. Poți înota într-un singur stil sau mai multe, poți alterna ritm mai rapid cu ritm mai lent. Și poți crește gradual efortul. Contează mai puțin să te iei la întrecere cu ceilalți înotători și mai mult să înoți respectându-i! Din păcate în Brașov nu sunt foarte multe alternative (Paradisul Acvatic și Bazinul olimpic) că restul sunt piscine private de mici dimensiuni. Vara ar mai fi strandurile, care din păcate sunt mult prea aglomerate – eventual Sfântu Gheorghe mai poate fi o posibilitate, că parcă și-au deschis și bazinul mare.

Pentru alergat, mers în apă sau gimnastică, ideală este apa care îți acoperă cam 2/3 din corp (până la piept). Aqua fitness sau zumba în apă sunt ok dacă instructorul știe să adapteze rutinele pentru apă (asta presupune să le fi încercat în apă înainte). Plus că îți trebuie spațiu, că dacă e prea full piscina riști să nu poți face mișcările că îl lovești pe cel de lângă tine 🙂

Nu uita de încălzire înainte să intri în apă și de relaxarea de după (eventual ceva hidromasaj, dacă ai unde) 🙂

—

Găsești toate resursele despre mișcare și sport aici. Și dacă te interesează altceva, nu ezita să îmi scrii 🙂

Advertisements

Round trip: Valea Oltului – Târgu Jiu – Defileul Jiului – Sarmizegetusa- Hunedoara (ultima parte)

Despre Castelul Corvinilor, nu sunt prea multe de spus. Ok, poate vreo câteva chestii 🙂 Este o structură impresionantă, dar mie Branul îmi place mai mult. Pare genul vacă de muls turiștii – camere mai mult goale, niște expoziții slăbuțe, preț nu foarte ieftin – mai ales că am prins sezonul turistic, pentru că se poate. Pozele ies spectaculoase dacă nu te trezești cu un mega steag pe castel…

Dar să o luăm cu începutul: parcarea se află la ceva distanță, în partea de jos a unui deal și din păcate nu poți ajunge cu mașina până la intrarea curții complexului muzeal (nasol pentru persoanele cu mobilitate redusă). În curtea complexului se află nu doar castelul, ci încă două galerii care pot fi vizitate. Plus o toaletă (mare lucru!). Magazine cu suveniruri se găsesc și aici, și în parcare, plus ceva chestii de băut/ronțăit, gen înghețată.. ah, și cel puțin într-un loc se putea plăti cu cardul, ura!!! (No bine, chestii cu Dracula sunt? :P) Ca să ajungi la castel sunt indicatoare peste tot prin Hunedoara.

Atmosfera este ok, noi am prins multe grupuri de turiști străini (ruși și polonezi, parcă). În teorie camerele sunt numerotate, și îți poți lua un audioghid, dar noi am ales să îl vedem freestyle. Cea mai distractivă este pivnița de vinuri, unde nu vei găsi vinuri, ci ceva cărți ( o fi vreo logică ascunsă, cine știe???).

Este de vizitat în adidași, pentru că sunt niște zone în care e cam periculos să ajungi în pantofi cu toc 🙂

Castelul actual datează din sec. XV-lea, Iancu de Hunedoara fiind cel care a transformat cetatea de piatră anterioară într-un castel, zidurile construite fiind o noutate pentru arhitectura militară a acelor vremuri. Castelul a fost modificat ulterior de către Gabriel Bethlen, în sec. XVII. Blazonul Corvinilor este un corb care ține în cioc un inel de aur (corvus în latină înseamnă corb). Castelul este în proprietatea statului român din anul 1918.

Ce altceva mai poți vedea în Hunedoara? No bine, un întreg cartier de mici castele contemporane, ale romilor din zonă. De pe net am aflat că sunt în jur de 50 de palate țigănești cu turnulețe (chiar la intrarea în Hunedoara), în așa-numitul cartier Pipera de Hunedoara 🙂

Pentru data viitoare… gașca noastră cea veselă și colorată are niște idei, dar nu vă spunem de pe acum, că va fi o surpriză (chiar și pentru noi) :)))

Round trip: Valea Oltului – Târgu Jiu – Defileul Jiului – Sarmizegetusa- Hunedoara (5)

Din Târgu Jiu către Hunedoara, drumul trece prin Defileul Jiului – absolut superb, mai ales că pare proaspăt renovat (este terminat în proporție de aproximativ 90%). V-aș fi arătat o poză-două dacă ne-am fi putut opri undeva 🙂 Din păcate se pare că niciun oficial de-al Ministerului turismului nu a trecut prin zonă, pentru că nu ai unde să te oprești… Dar e frumos, credeți-mă pe cuvânt, merită mers și cu mașina, și cu trenul 🙂

Apropo, voi realizați că poporul ăsta a fost capabil odinioară să taie munții și dealurile și să construiască și șosea, și cale ferată? Iar în prezent nu poate vrea să facă o nenorocită de autostradă pe Valea Prahovei?? Închis paranteza.

Primul oraș de cum treci dealul este Petroșani. Am amintiri prețioase din zonă și prieteni dragi, chiar dacă acum sunt pe alte meleaguri. Dar no bine, nu îmi aminteam să fie atât de mare :)) Pe de altă parte am apreciat diversitatea rețelelor comerciale, mai lipsea un Starbucks și ar fi fost ca acasă :)) Hipsterii ăștia din Transilvania și fitzele lor 😛

Chestia mișto din zonă, care ar putea fi maximizată în turism sunt minele – nu știu câte mai sunt deschise, dar mulți oameni ar plăti să le viziteze. Am văzut pe net că ar exista o intenție. În zonă mai există un muzeu al mineritului pe care l-am găsit închis, că era în renovare. Csf ncsf…

Și ca să ne meargă ziua absolut fabulos (Claudia, de ce n-ai căutat tot ce trebuia înainte pe net???), din Hațeg am căutat-o pe Sarmi, fata de dac. Doar că google maps ne-a dus la romani. :))) Nu râdeți, că s-ar putea să o pățiți și voi la un moment dat 😀

Faza e că habar n-am avut că-s două de fapt. Și am terminat turismul :))) Sau poate am știut odinioară, dar n-am băgat de seamă. Cert e că atunci când ne-am apropriat, a început să ne dea cu virgulă. Și culmea e că la un moment dat, din greșeală am ajuns pe drumul bun, dar ne-am reîntors în Hațeg, că cealaltă Sarmi era cam departe și nu ne mai ajungea timpul 🙂

No bine și ce-ați făcut? Ce să facem, am vizitat-o pe Sarmi romana. Pe numele ei întreg Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Care a fost capitala provinciei romane Dacia. Păi și cealaltă? Cealaltă este de fapt Sarmizegetusa Regia și se află în Munții Orăștiei, cam la 40 km și a fost capitala regatului dac.

Faza faină este că există un bilet comun cu care poți vizita rezervația arheologică și Muzeul de arheologie, unde se află câteva din obiectele recuperate de cercetători (mi-a plăcut un joc similar cu ținta din prezent).

Ruinele vechiului oraș roman se află, logic, în aer liber, astfel că dacă vremea nu-i ok, sunt mai complicat de vizitat. Noi am avut noroc că nu a plouat, pentru că vizita durează cel puțin o oră – zona este foarte mare. No bine și ce mai poți vedea? Părți din vechile structuri și materialele din care au fost construite, precum piatra locală de râu și stâncă, marmura, cărămida sau țigla.

Drumul trece printre livezile localnicilor, o chestie foarte haioasă 🙂 Cea mai impunătoare clădire, amfiteatrul, avea o capacitate de cca. 5000 de persoane.  A fost construit în prima jumătate a secolului al II-lea. În incinta lui aveau loc lupte de gladiatori, încăierări între animale sălbatice și oameni, reprezentații de teatru, declamații și alte manifestații publice.

Parcarea se află chiar la intrarea în muzeu, zonă în care găsești și tot felul de terase unde poți mânca sau bea ceva. La intrare există și un magazin cu suveniruri, care-s chiar simpatice și ok ca preț.

Din Sarmizegetusa poți ajunge și în Densuș, unde se află cea mai veche biserică românească din piatră, propusă pentru patrimoniul Unesco. Se spune că ar fi fost ridicată pe ruinele unui templu închinat zeului Marte, motiv pentru care în ziduri au ajuns bucăți din Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Biserica actuală datează de undeva din sec. XIII.

Noi am dat peste niște copii care cerșeau (cine s-ar fi gândit???) și un câine simpatic.

Alte obiective de vizitat în jurul Hațegului sunt rezervația de zimbri și geoparcul dinozaurilor, cetatea Colț din Suseni (se spune că ar fi fost sursă de inspirație pentru Jules Vernes), precum și parcul național Retezat. Castelul Kendeffy se află chiar la marginea orașului și a fost construit în 1782 de o familie de nobili. Din păcate este privat, dar nu se poate vizita. Am fi sărit gardul, dar scria câine rău… și chiar am văzut un câine, într-o seră din spate, care nu arăta prea prietenos 🙂

No bine, data viitoare ajungem în sfârșit și la reședința de vară, Castelul Corvinilor din Hunedoara 🙂

Alergatul pentru începători, ep. 2/4

GUEST POST BY OANA 🙂

După cum spuneam săptămâna trecută, presimt că parcă ați vrea să alergați, dar încă aveți întrebări…

Aș alerga, dar am încercat și mereu am rămas fără suflu / m-a durut tare splina / am făcut o febră musculară care n-a trecut cu zilele… Mhmmm, poate ai început prea tare, ca din pușcă. Hai, mai încearcă o dată. Începe printr-o plimbare și aleargă doar cîțiva pași. Nu rapizi ca și cînd a luat-o un maidanez după tine, ci într-un ritm doar puțin mai alert decît pașii făcuți anterior. Ia o pauză, inspiră, expiră, mai plimbă-te puțin. Apoi continuă cu încă vreo zece pași de jogging. Toată distracția poate să dureze și numai 10 minute, oricum să nu depășești 30 chit că ai senzația că mai poți. Fă o zi pauză și apoi ieși din nou. Încearcă să alergi cu cîțiva pași în plus. Tot jogging, ușooooor de tot, așa de ușor încît o persoană care merge în pas alert să fie mai rapidă decît tine. Și tot așa. Cu timpul vei alerga toată tura de parc. Trebuie doar răbdare și constanță.

Aș alerga, dar nu am mai alergat din școala generală, pot să reîncep așa, dintr-o dată? Cum să nu! Să începi încet și să nu te aștepți să reiei din punctul în care ai abandonat cariera de alergăreț, dar se poate. Niciodată nu e prea tîrziu. Bineînțeles dacă nu ți-a interzis medicul orice formă de activitate fizică, picioarele te țin și ai chef de încercat să alergi.

Aș alerga, dar nu pot alerga tot timpul, mai mult aș merge… Te poți opri, te poți plimba, poți combina mersul pe jos și alergatul după cum zicea Claudia. Amintește-ți că ești în aer liber și / sau în mișcare, deja e mare lucru și un mare pas înainte față de stat în fund în fața calculatorului sau televizorului.

Aș alerga, dar cred că nu pot nici un kilometru… Cîțiva pași sînt suficienți pentru început. Important e să începi undeva și să continui pe drumul ăsta care îți va oferi ocazia să te uimești pe tine însuți/însăți și să zici: ”Jos pălăria, Gigele, păi tu nu puteai să alergi nici măcar un kilometru, acum ai alergat 2 / 3 / 4!”

Aș alerga, dar nu o să obosesc prea tare? Dacă ieșirea te obosește prea tare înseamnă că ai exagerat puțin. Ideal ar fi ca exercițiul fizic să-ți dea aripi, să acționeze ca un chibrit care-ți dă ”foc” și energie pentru restul activităților de peste zi, nu să te extenueze într-atît încît să nu mai ai forță pentru nimic altceva peste zi. Apropo de asta, unii oameni preferă să nu alerge seara pentru că adrenalina nu le dă pace apoi și nu pot adormi. Încearcă, vezi ce ți se potrivește cel mai bine.

Aș alerga, dar nu am timp… Nu ai 20 de minute sau o jumătate de oră? Sigur-sigur? Dacă stau să mă gîndesc bine, cînd luăm în considerare raportul timp/efect, alergatul e excelent. Te încalți și ieși din casă 20 de minute. Nu trebuie mai mult pentru o injecție cu endorfine, dispoziție mai bună, energie în plus peste zi, și un sentiment că ai făcut ceva pentru tine. Pe termen lung mușchii se vor dezvolta, metabolismul se va accelera, caloriile mai abitir se vor consuma, tonusul se va ridica, pe plajă mai încrezător/încrezătoare vei defila. Nu merită investiția?

Aș alerga, dar nu am unde… Ideal ar fi să trăim cu toții lîngă un parc mare și verde unde să putem ieși în fiecare zi. Dar nu avem toți bafta asta. Vestea bună e că, dacă vrem, putem găsi un loc. Nu contează că e parcul mic și dăm ture mai multe. De-abia putem medita și ne gîndi la ce mai avem de rezolvat peste zi. Poate există, totuși, o variantă de alergat prin cartier, o străduță mai lăturalnică. Dacă ne îngrijorează poluarea, poate putem alerga la o oră cînd nu e așa de mare. În timpul săptămînii alergăm aproape de casă și în weekend ne tratăm cu o alergare mai lungă într-un loc verde și fain. Pentru o listă cu locuri faine de alergat prin Brașov, dă click aici.

Aș alerga, dar nu am echipament… O pereche de teniși vechi sînt suficient pentru început. O pereche de adidași noi și moi pentru cînd am decis că ne place să alergăm. Apoi dacă vrem ne putem cumpăra tot ce ne poftește inima ca să arătăm ca niște profesioniști, dar adevărul adevărat e că se poate și fără tricou dry-fit și ceas cu pulsometru.

Aș alerga, dar nu cred că o să pot în fiecare zi… Păi e chiar mai bine! Organismul are nevoie de odihnă și recuperare ca să devină mai puternic. Dacă ne avîntăm la prea mult, prea repede creștem riscul de accidentare. De trei ori pe săptămînă e mai mult decît minunat pentru început.

Aș alerga, dar am citit pe net că nu te ajută la slăbit… Orice formă de activitate fizică poate ajuta la slăbit. Dar nu va ajuta dacă e așa un chin că după o jumătate de oră de alergat simțim nevoia să mîncăm o găleată de înghețată. Mai bine dansăm, ne plimbăm, biciclim, înotăm, spălăm pe jos, facem yoga sau pilates de caloriile alea dacă formele astea de exercițiu sînt recompensă în sine.

Continuarea sâmbăta viitoare 🙂 Până atunci, ce zici, ieși la mișcare? 😉

—

Găsești toate resursele despre mișcare și sport aici. Și dacă te interesează altceva, nu ezita să îmi/ne scrii 🙂

Dezastru în bucătărie, ep. special – salată pentru călătorii

Tura asta am renunțat la tradiționalele șnițele (avem o glumă în familie pe tema asta) și am avut la schimb o salată delicioasă (serios, îmi lasă gura apă doar când îmi aduc aminte de ea).

Salată iceberg, morcov ras, apio tăiat mărunt, ridichi felii subțiri și pătrunjel verde; pusă în caserole individuale și ținută la rece în geantă frigorifică. Dressing de muștar, ulei, condimente și lămâie, pus în borcan. Amestecate doar atunci când le mănânci.

Varianta vegană: salată

Varianta vegetariană: salată plus mozarella

Varianta carnivoră: salată plus grătar plus mozarella (după gust)

Logic că mozarella și grătarul ținute separat. Idem, chiflele.

No bine, n-a fost dezastru, că a fost pregătită de Chef. Dar mi s-a făcut o foame scriind acest articol, dezastruuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu :)))

—

Vezi aici toate dezastrele din bucătărie 🙂

Round trip: Valea Oltului – Târgu Jiu – Defileul Jiului – Sarmizegetusa- Hunedoara (4)

Târgu Jiu este locul de baștină al lui Brâncuși (mega like), Horațiu Mălăele (like) și Cătălin Măruță (dislike), capitala Olteniei și orașul care își trage numele de la râul Jiu. Turistic vorbind, este potrivit pentru 3-4 selfie și o cafea pe centru, dar nu mai mult…

Capodoperele lui Brâncuși fac parte dintr-un ansamblu monumental ridicat de celebrul sculptor între anii 1937-1938, comandat de Liga națională a femeilor gorjene în cinstea eroilor locali din primul război mondial. Ansamblul se întinde de pe malul Jiului, unde se află lucrările din piatră Masa tăcerii, Aleea scaunelor și Poarta sărutului, continuă cu Calea eroilor și se termină într-o altă zonă verde, cu Coloana fără sfârșit, creată din fontă alămită și oțel.

Lucrările sunt păzite mai nou cu niște gardieni plictisiți și mai acri decât lâmăile mele din frigider (mă gândeam ce diferență este între respectivii și polițiștii din NY care știau să zâmbească, interacționau cu turiștii și nu aveau nicio problemă să se pozeze cu ei).

Unul dintre ei ne-a urlat de la distanță să nu atingem Poarta sărutului, atunci când ne făceam poze – în primă fază nici n-am înțeles ce vrea de la noi… cert este că este una dintre cele mai proaste idei, pusă în practică de administrația locală.

Și mai haios a fost un al doilea care stătea pe o bancă, la răcoare, sub un copac, de unde a trebuit să se ridice chinuit și să meargă până lângă Coloana infinitului, pentru că un grup de pensionari se apropiaseră prea tare de monument, dorind să-și facă poze la baza acesteia…

Eu m-am întrebat dacă Brâncuși a creat monumentele pentru a fi văzute de la distanță sau pentru a trezi oamenilor ceva în sinea loc, care rezultă și din interacțiunea tactilă cu materialele folosite…

Peste râul Jiu trece un pod către o insuliță, care este parțial amenajată sub forma unui parc cu ceva opere moderne, din care nu am priceput nimic (drept e că la ora aia eram toropită de trecerea de la ploaie la căldură). Priveliștea de pe pod ar fi superbă, dacă nu ai vedea gunoaiele din Jiu… În celălalt capăt al insulei se află un ștrand pe care l-am ratat de data asta 🙂

Parcul care se află pe malul Jiului este perfect pentru plimbări și alergat. Desigur e plin de plăcuțe cu “nu ai voie să” (cu role, animale, să respiri etc.) de unde am dedus că localnicii probabil au voie doar la defilări de 23 august… Și mai haios, dinozaurii din imagine aveau un anunț cu “nu ai voie să îi atingi”, că no bine, nu e loc de joacă (dar ce o fi oare???).

Prin centrul orașului mai sunt câteva clădiri drăguțe, cu arhitectură specifică. Tot acolo e locul unde poți bea o cafea sau un cico. Mai sunt vreo două muzee, unul județean cu mai multe secții și un muzeu de artă, dar nu mi s-au părut prea atractive. Mai interesant suna Muzeul tezaurului BNR care se află în zona Mănăstirii Tismana, dar care nu ne-a fost în drum.

Data viitoare o să aflați că vara nu-i ca iarna și dacii nu-s romanii. Sau invers.

Round trip: Valea Oltului – Târgu Jiu – Defileul Jiului – Sarmizegetusa- Hunedoara (3)

Ca să ajungem la Târgu Jiu, am cotit-o din Râmnicu Vâlcea pe drumul care trece prin Horezu. Am fost atrași de ceramica din zonă, care se află în patrimoniul imaterial al Unesco. N-am avut cine știe ce timp de investigat, dar magazinele de profil se află cam toate la intrarea în localitate și vând aproximativ aceleași chestii, la prețuri ușor supraevaluate.

Am nimerit la a doua încercare peste o doamnă drăguță, care ne-a povestit pe repede înainte câteva detalii despre ceramică și despre faimosul festival de profil, din iunie, pe care l-am ratat. Pe telefon am mai descoperit în zonă un muzeu etnografic, care ar fi fost interesat de vizitat. Data viitoare.

În zonă există încă meșteri care folosesc vechile instrumente („cornul” și „gaița”) pentru decorarea obiectelor de ceramică. Vreo două locații organizau și un soi de ateliere sau prezentări – din păcate nu am găsit cine știe ce informații la fața locului (de unde rezultă că documentarea de dinainte de traseu este musai și extrem de importantă, eventual dublată de telefoane și emailuri).

Culorile tradiționale sunt ocrul, verdele și albastrul, iar motivele predilecte ale artiștilor din Horezu sunt valul, spirala, șarpele și mai ales cocoșul. Să fiu sinceră, am rămas ușor dezamăgită. Față de obiectele pe care le am de la turci sau portughezi, cele de aici mi s-au părut cam șterse, din punct de vedere al culorilor. Iarăși, probabil sunt atât de obișnuită cu ceramica pe care am văzut-o ani de zile la Târgul olarilor din Sibiu, că nu prea am fost impresionată de ce am văzut (pe repede înainte) în zona Horezu.

Pe de altă parte ne-am amuzat în gașcă despre faptul că era plin de chestii cu … Dracula 🙂 Asta apropo de brandul de țară. Aveți turiști, am întrebat noi? Mai avem vara, cei care merg spre Transalpina și iarna, cei care merg la schi.

Altfel zona e frumoasă, mai ales când nu plouă și nu este plin de nori 🙂

În episodul următor o să vă povestesc cum am căutat spiritul lui Brâncuși prin Târgu Jiu și l-am găsit păzit de gardieni 🙂