Ar putea fi normal…

Mă gândeam ieri ce înseamnă educaţia şi de ce avem nevoie de ea pentru a creşte gradul de civilizaţie.

[Voi ăştia din Braşov sunteţi şmecheri, probabil de la aerul rarefiat de munte…]

Plaja este plină de gunoaie. La propriu. Zilnic vreo 2 tractoare şi un camion, plus o mână de oameni culeg ce pot şi văd la lumina lunii, dar este degeaba. De la primele ore ale dimineţii plaja se umple de plasticuri, sticle, hârtii şi alte deşeuri. Containere nu sunt. Şi oamenilor li se pare foarte greu să care la un tomberon gunoiul propriu şi personal. Dar nu li se pare greu să facă plajă între gunoaie. E o chestie absolut normală. Românească. Ar putea fi brand de ţară. Vino să te bronzezi între gunoaie. Mai romantic de atât nu cred că se poate… Nimeni nu selectează gunoiul. Iar reciclarea se face ceva de genul: trece maşina de gunoi şi în acelaşi timp o mămăiţă care vede vreo 2 cutii de plastic, pe care le cere şi le ia cu ea (că vor fi bune la pus nişte ceapă pentru iarnă…); reciclare bifată. Eu mă gândesc la casa mea unde gunoiul se strânge pe categorii, în pofida Comprest. Că aşa este normal în anul 2017.

La fel de normal mi s-ar părea ca oamenii să-şi pună în farfurie doar mâncarea pe care o consumă. Sau ca angajaţii să nu arunce chestii, doar pentru că se poate. Sau ca oamenii să priceapă cum e cu legislaţia şi drepturile pe care le au. Sau ca toată lumea să ştie cum e cu discriminarea, diversitatea, hărţuirea şamd. Că toţi avem iphone şi samsung ultimul model, mai rămâne să învăţăm să-l şi folosim pentru altceva decât pentru jocuri.

Şi poate atunci o să discutăm despre hegel şi freud în loc de horoscop.

Cu ce se mai joacă kinderii?

Dacă anul trecut aţi jucat pokemon go, vă anunţ că senzaţiile acestui an sunt kendama, fidget spinners şi slime.

Kendama probabil până în toamnă va fi cea mai plictisitoare jucărie. Personal de abia aştept, pentru că nu găsesc niciun scop educaţional în ea. O fi bună pentru motricitate, dar mie mi se pare o jucărie pentru copii retardaţi. Şi prefer “nu te supăra frate” că măcar acolo trebuia să-ţi faci strategie.

Fidget spinnerele cică sunt antistress. Acum de ce are nevoie un ţache de chestii antistress nu ştiu, dar am priceput că sunt încă un nimic costisitor, care va face senzaţie maxim un sezon, după care nici măcar nu o să mai ştim de ele…

Slime-ul este un maglavais care poate fi folosit în activităţi senzoriale, pentru copii mici. Doar că am văzut reţeta pe net şi mi se pare o chestie super toxică. Pentru copiii mai mărişori mi se pare o porcărie maximă, numai jucărie nu. Dacă mai ştiţi chestia aia verde din anii trecuţi care semăna a muci şi pe care o puteai folosi să îţi sperii prietenii, pe lângă şerpi de cauciuc şi dinţi de plastic? No bine aia măcar avea un scop în viaţă 🙂

Una peste alta, ăştia micii sunt privaţi de jocuri şi activităţi educative big time şi eu mă gândesc cu groază că viitorul este cam sinistru, staţi să vedeţi când vor deveni adulţi şi vor trebui să voteze…

E bine şi la vară cald :)

Printre picături de ploaie şi valuri lejere de mijlocul verii:

• dacă aveţi kinderi, Jill Tomlinson are nişte cărţi educative despre animăluţe; “Pinguinul care vroia să afle mai multe” este destul de ok şi amuzantă, tocmai bună de o lectură de vacanţă;
• Elif Shafak scrie mai bine decât Pamuk, eu tocmai m-am apucat de citit “Honour”;
• aproape că nu mai există seriale mişto de vară, motiv pentru care m-am apucat de învăţat reţete de cocktailuri, vorba aia, dacă slabă şi bronzată nu mă întorc de la mare, măcar cu nişte competenţe în plus :))

Şi te poţi îneca în piscină de 1,80 dacă eşti şmecher?

Yes, you can!

Sună ca în bancurile cu bulă, dar este din realitate. Se ia o piscinuţă care are maxim 1,80 şi ceva şi doi şmecheri, prieteni, care păreau normali la cap până în momentul în care unul se apucă să demonstreze ce muşchi are făcând ceva tracţiuni pe scara piscinei, după care se mută pe margine, moment în care prietenul lui îi dă un ghiont şi îl aruncă în apă. În fracţiune de secundă începe să dea din mâini, se panichează şi până sare prietenul lui să îl scoată din apă e cât pe ce să mai tragă şi persoane din jur în drama lui personală.

Pentru că tatuaje, şi pentru că muşchi, şi pentru că mai puţin creier, că suntem din Ct…

PS: Dacă speraţi că salvapiscinele ştiu prim ajutor în apă (sau de alt fel), forget about it, evaluaţi-vă riscul personal că e mai sigur.

PS2: Dacă credeţi că cei de la Paradis sunt mai breji, aş putea paria o ladă de bere pe tema asta 😀

PS3: Pentru cine are urechi de auzit, există cel puţin o oportunitate de educaţie şi/sau business pe tema asta…

Turismul în Braşov la superlativ

Sâmbătă seara, buricul târgului (Republicii), cârciumă de hipsteri.

O bere fără alcool vă rog.

Nu mai avem bere. De niciun fel.

Atunci un ceai negru.

Nu mai avem decât ceai verde.

Bine, aduceţi-mi o limonadă.

…..

Dar nu vă supăraţi, nişte serveţele se poate?

(Chelneriţa aduce şerveţelele, le lasă vreo 10 minute, după care le ia de pe masă).

Aloooooo, şerveţelele, le vrem înapoiiiiiii! :)))))

Şi nu ne luaţi linguriţa de la cafea, că văd că ceaiul se amestecă cu degetele.

Mersi.

(Şi data viitoare pas.)

https://giphy.com/embed/DvNwi41Iqrzos

via GIPHY

Ce să mai citeşti când faci o pauză de fb :)

Article Five: If you have no reason or ability to accomplish anything, then just practice the art of
becoming. Article Six: If you have no reason or ability to practice the art of becoming, then just be. (The Bastard of Istanbul)

Am citit două cărţi scrise de Elif Shafak, “The Bastard of Istanbul” şi “The 40 Rules of Love”, raportându-mă la un alt scriitor turc celebru, Orhan Pamuk, dar şi la multitudinea de scriitoare din zona anglo-saxonă cu care am făcut cunoştinţă în ultimii ani. Scrie mişto, are personaje colorate şi cred că ar fi o lectură mai interesantă pentru liceeni decât ameţitul ăla care a scris plumb 🙂

“Thank you for being late” scrisă de Thomas L Friedman, editorialist de la New York Times este o carte genială. Spre surpriza mea, nu este o carte motivaţională – mă şi pregătisem cu un rating cu minus – ci despre noile tehnologii care deja ne-au afectat viaţa şi care constituie actuala revoluţie tehnologică: baze de date, reţele sociale, softuri, roboţi etc. Singura parte plictisitoare este finalul, în care autorul o coteşte în păreri personale despre politică şamd, dar una peste alta este o carte musai de citit.

Rataţii care ne conduc

Ministrul ne zice că nu renunţă la impozitul pe gospodărie, dar că nu se poate momentan logistic – wow, ce descoperire!!! – aşa că de la anul vrea să globalizeze venituri. Ce globalizare măi dobi, dacă toate veniturile sunt cu acelaşi impozit şi cu reţinere la sursă?????

În plus, nu mai avem nevoie de consultanţi, căci vom avea încă o aplicaţie informatică… Deci ăştia care lucraţi cu e-finanţe, e-guvernare, seap şi alte mizerii informatice guvernamentale, aveţi liber la râs. Până la următoarele ştiri 🙂