Uite, acolo ar merge un parc.
Așa zici de parcă ești de la USR.
Miștouri în familie
În realitate, firește, democrația înseamnă că fiecare are dreptul la propria opinie, dar nu și la propriile fapte.
… politica (ca și managementul) e până la urmă și o artă, nu doar știință, adică cere talent și ceva șansă; nu-i nici o garanție că dacă replici conștiincios acțiunile altora vei avea neapărat rezultate la fel de bune ca ei.
Deceniul furiei și indignării, Sorin Ioniță
Ce să citim și la ce să ne uităm ca să facem sens din lumea în care trăim? Una dintre recomandări este cartea lui Sorin Ioniță, Deceniul furiei și indignării, un rezumat al anilor 2010, din care aflăm că democrația este în sine o chestie gălăgioasă, cu multe păreri, din toate categoriile, unele mai centriste, altele mai marginale. Deși, după cum am văzut în ultimii ani, este puțin bizar când un politician votat să reprezinte glasul a zeci de mii de persoane, scoate pe gură dubioșenii de spital de nebuni, doar pentru că asta face trafic la tv și pe internet.
O altă trecere în revistă a politicii de la 1990 încoace este cartea lui Cristian Preda, De ce ațipesc parlamentarii și cum plagiază miniștrii?, perfectă în special pentru cei care au uitat de FSN și PRM.
The Death of Expertise: The Campaign Against Established Knowledge and Why It Matters, Tom Nichols, are o ediție reeditată și adusă la zi. Faptul că toți am ajuns pseudo-experți, datorită internetului și jungla în care a ajuns mediul informațional actual, este o temă întâlnită în multe cărți recente. Și vine la pachet cu diferite modalități de a lupta împotriva dezinformării, una din soluții fiind – fiți atenți aici!!! – un vaccin. Lucru pe care îl aflăm din Foolproof: Why Misinformation Infects Our Minds and How to Build Immunity, de Sander van der Linden.
Tyranny of the Minority: Why American Democracy Reached the Breaking Point, de Steven Levitsky și Daniel Ziblatt, mi s-a părut excelentă pentru a înțelege principalele teme politice americane. Că și ăștia votează anul ăsta pentru un nou președinte și rezultatele votului vor avea efecte pe tot globul, inclusiv la noi.
V-ați uitat la Regimul (The Regime) pe HBO? Mini seria este inspirată din faimosul cuplu Ceaușescu și crâncenul regim comunist românesc. Cel pe care îl regretă acum conturile fake de pe internet. Și vreo câțiva prostovani, comentatori de pe iphone și mâncători de avocado și rahat pe pâine. Serialul are și un podcast asociat, HBO Cautionary Tales, realizat împreună cu Tim Harford, care scrie și în Financial Times, cu două episoade, unul despre Crimeea în 2014 și altul despre România comunistă și ultimele zile ale regimului.
Such that after three days on sweeping detail, Pushkin was dismissed from the Red Star Biscuit Collective altogether.
“Dismissed!” shouted Irina that night in their little apartment. “How does one get fired from Communism!”
Table for Two, Amor Towles
Dacă o vă uitați la ecranizarea lui Amor Towles, A Gentleman in Moscow, o să descoperiți că ministrul culturii ruse din perioada interbelică era… negru. Ceea ce este fabulos, pentru că una din trăsăturile regimurilor rusești, care transcede perioadele istorice, este abilitatea de a face din alb, negru și viceversa. Minciuna ca politică de stat sau minciuna ca dezinformare, instrument de război hibrid. Și pe care studiourile americane iată că ne-o livrează la pachet cu Ewan McGregor.
Among his suggestions: promise everything to everyone, always be seen in public surrounded by your most passionate supporters, and remind voters of your opponents’ sex scandals.
Age of revolutions, Fareed Zakaria
Without facts, you can’t have truth. Without truth, you can’t have trust. Without all three, we have no shared reality, and democracy as we know it—and all meaningful human endeavors—are dead.
How to Stand Up to a Dictator, Maria Ressa
‘Dark days are coming, Peter,’ Alberto told me when I was back in London. ‘A new generation of bots and trolls are pushing us further and further into a world of pure simulation.’
This is not Propaganda, Peter Pomerantsev
N-aș fi comentat de filmul de mai sus, că no bine, este ficțiune. Dar în același timp avem articole de pe wikipedia rescrise de boți și activiști. Și nu suntem deloc pregătiți pentru lumea post-Cambridge Analytica.
Plus avem o democrație de apărat, așa imperfectă cum este ea.
claudia 